Depistaţi „gonind” cu peste 100 km/h pe ” Calea Severinului”

0
382

În urma raziilor rutiere efectuate în Craiova la acest sfârşit de săptămână, poliţiştii au aplicat primele amenzi mărite, nu mai puţin de 214 la număr, în valoare totală de aproape 27.000 lei. Cele mai multe le-au încasat vitezomanii – 86 la număr – doi dintre ei fiind depistaţi pe „Calea Severinului” circulând cu peste 100 km/h. Au fost reţinut şi 6 permise de conducere.

În acest week-end, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au  acţionat în municipiu pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea vitezei legale sau neadaptate la condiţiile meteo –rutiere precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la obligaţia legară pe care o au cu privire la acordarea de prioritate pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzilor pe marcajul pietonal. În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat 2 fapte de natură penală şi alte 214 de abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au aplicat amenzi în valoare de  aproape 27.000 lei. Dintre acestea 86 de sancţiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie. Poliţiştii au reţinut 6 permise în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule şi au retras un certificat de înmatriculare.

Doi doljeni au fost amendaţi şi lăsaţi fără permisele de conducere pentru următoarele trei luni, după ce au fost depistaţi, în cadrul acestor activităţi, pe „Calea Severinului” din Craiova, circulând cu 101, respectiv 117 km/h. Este vorba despre Florin Dincă, de 23 de ani, din comuna Teasc, înregistrat cu aparatul radar în timp ce conducea un autoturism Opel pe Calea Severinului, cu viteza de 101 km/h şi de Paloni Lazăr, de 38 de ani, din comuna Argetoaia, care a fost depistat conducând un autoturism Volkswagen, în aceeaşi zonă, cu viteza de 117 km/h.  „Ambii conducători auto a fost sancţionaţi conform OUG 195/2002R, cu amendă în sumă de 765 lei şi ca măsură complementară li s-au reţinut permisele de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 zile”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

În plus, oamenii legii l-au prins şi pe Cornel Mirea, de 50 de ani, din Timişoara, conducând un autoturism Citroen pe bulevardul Decebal din Craiova, cu viteza de 76 km/h şi având o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.Pe numele conducătorului auto oamenii legii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o concentraţie alcoolică în sânge mai mare decât limita legală.