Bătrână de 99 de ani violată în noaptea de Revelion

0
346

Poliţiştii doljeni sunt în căutarea unei bestii care, în noaptea de Revelion, a violat şi bătut cu bestialitate o femeie de 99 de ani, din comuna doljeană Sadova. Femeia este în prezent internată la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în stare gravă, medicii făcând eforturi pentru a o menţine în viaţă.

Poliţiştii doljeni au fost sesizaţi pe 1 ianuarie, de un localnic din Sadova, că şi-a găsit vecina, pe C. S., în vârstă de 99 de ani, zăcând pe jos în locuinţă, dezbrăcată, bătută crunt şi inconştientă. Femeia locuia singură şi vecinii treceau mereu pe la ea să-i ducă mâncare. În urma apelului pe 112, la faţa locului a ajuns o ambulanţă, care a preluat-o pe bătrână şi a adus-o la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Aici a primit îngrijiri, a fost stabilizată şi internată la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă. Medicii au declarat că bătrâna avea incredibil de multe leziuni, pe tot corpul, cele mai grave fiind la cap, şi că n-au mai văzut pe cineva bătut cu atâta bestialitate. „Este vorba despre o pacientă de 99 de ani, care prezintă politraumatism prin agresiune şi care a fost şi victima a unui viol. Primeşte îngrijiri la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă, fiind sub monitorizarea unui neurochirurg”, a precizat dr. Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi încă sunt în căutarea autorului.

“Am fost sesizaţi de un localnic din Sadova cu privire la faptul că vecina sa a fost victima unei agresiuni şi viol. Poliţiştii au ajuns la faţa locului pentru cercetări, s-a întocmit dosar penal pentru viol, violare de domiciliu şi vătămare corporală şi în acest moment se desfăşoară activităţi specifice pentru identificarea şi prinderea autorului”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.