Siria, teritoriul tuturor conflictelor

0
155

Ca şi Libanul anilor ’70-’80, Siria a devenit teritoriul tuturor conflictelor, al tuturor rivalităţilor: sunniţi contra şiiţi, Iran contra Arabia Saudită, Turcia contra Iran, Al Qaida (via al-Nosra) contra Daech (acronimul în arabă al Statului Islamic). Mai sunt şi kurzii care ameninţă integritatea Turciei. Mai există şi armata siriană loialistă, care luptă împotriva “rebelilor moderaţi”, înarmaţi şi pregătiţi de CIA. În acest haos infernal, doar un compromis între marii actori politici ar părea sinonim cu o pace definitivă. Numai că “acest compromis” se loveşte de dilema menţinerii sau îndepărtării lui Bashar al-Assad. Intervenind direct, Kremlinul ranforsează, în orice caz, regimul de la Damasc. Cel puţin trei raţiuni are intervenţia Moscovei: căderea regimului Bashar al-Assad, altminteri vinovat de moartea a peste 250.000 de persoane şi exilul a peste opt milioane de persoane, ar însemna pierderea singurului punct militar şi politic rus în Marea Mediterană. Ori accesul în “marea caldă” de secole înseamnă, pentru Rusia, un cap de pod. A doua raţiune: o victorie, fie şi parţială a jihadiştilor ar putea da un puternic impuls grupurilor islamiste care se agită în Federaţia Rusă (Cecenia, Daghestan), şi e vorba de peste 20 de milioane de musulmani. A treia raţiune: Rusia este istoriceşte un protector al ortodocşilor, inclusiv al celor din Orientul Mijlociu, între care Siria. Pe uşa din dos, în plan diplomatic, Rusia încearcă, nu fără succes, să-i determine pe oficialii apuseni să creadă în necesitatea unei colaborări, chipurile “inevitabile” cu Moscova şi să renunţe la sancţiunile impuse, după anexarea Crimeei şi controlul asupra regiunilor din estul Ucrainei. Pe teren lucrurile se prezintă în felul următor: SUA, Parisul şi Londra exclud orice cooperare cu Assad, calificat drept “tiran” de preşedintele american Barack Obama. Paralel cu acţiunile militare ale Rusiei, întreprinse în Siria, în Consiliul de Securitate al ONU a fost distribuit un proiect de rezoluţie anti-teroristă, care asociază regimul sirian unei largi coaliţii contra Statului Islamic şi Frontului al-Nosra. După primele raiduri aeriene ale aviaţiei ruse, Rusia şi Occidentul au divergenţe în definirea “teroriştilor”. Pentru Rusia, toţi opozanţii lui Bashar al-Assad sunt consideraţi, aidoma jihadiştilor Statului Islamic… terorişti. Ţările occidentale fac distincţie între Statul Islamic, Frontul al-Nosra şi rebelii moderaţi, pe care îi susţin. Jihadiştii Statului Islamic lipsesc din Idlib şi au o prezenţă marginală la Hama şi Homs, unde au fost efectuate bombardamente de aviaţia rusă, şi de la primele lovituri occidentalii au clamat că nu au fost vizate poziţiile Statului Islamic, în timp ce Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova, a calificat afirmaţiile drept insinuări nefondate. Angajamentul aviaţiei ruse în Siria, pentru a doua zi consecutivă, a reprezentat o turnură majoră într-un conflict care în 4 ani şi jumătate a făcut peste 250.000 de morţi, cea mai mare parte a victimelor datorându-se unui regim susţinut de Moscova. Adresându-se membrilor guvernului său, Vladimir Putin a rezumat astfel planul său: Singurul mijloc de a lupta eficace contra terorismului internaţional, în Siria ca şi în teritoriile vecine în Siria (…) este acela de a lua viteză în distrugerea combatanţilor şi teroriştilor din teritoriile pe care le controlează. Loviturile aeriene ruseşti în Siria, ar putea să dureze “trei sau patru luni”, intensificându-se, a menţionat ieri 2 octombrie a.c., Alexei Pucikov, preşedintele comisiei de politică externă a Camerei inferioare a Parlamentului rus. SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Turcia şi aliaţii arabi din Golf, estimează că intervenţia rusă constituie “o nouă escaladare” într-un conflict de natură să alimenteze extremismul. Aseară, la Paris, era prevăzut un summit pe chestiunea Ucrainei, prilej de discuţii între Francois Hollande şi Vladimir Putin. Acesta din urmă estimează că afirmaţiile potrivit cărora au fost ucişi civili în loviturile aeriene, constituie “un atac mediatic”.