Tatăl lui Snowden: FBI mi-a cerut să merg la Moscova şi să-l conving să se întoarcă

0
403
Lon Snowden

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a încercat să-l convingă pe tatăl lui Edward Snowden, fostul consultant al Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) a SUA care a dezvăluit un program secret de supraveghere electronică a comunicaţiilor de către guvernul SUA, denumit PRISM, să meargă la Moscova pentru a-şi determina fiul să se întoarcă în ţară, dar acesta a refuzat, pentru că nu dorea să devină „un mijloc de presiune” asupra fiului său, după cum a mărturisit Lon Snowden într-un interviu apărut ieri în publicaţia „The Washington Post”, citată de Ria Novosti. Acesta a spus că nu ar fi avut nimic împotrivă să zboare în Rusia pentru a se întâlni cu fiul său, dar s-a văzut nevoit să decline solicitarea agenţilor FBI pe motiv că aceştia nu-i garantau că la sosirea la Moscova ei vor reuşi să stabilească un contact cu Edward. Lon Snowden a mai declarat că nu a dorit să stea în aeroport ca „instrument emoţional” în mâinile FBI, pentru scoaterea fiului său din vizuină. Vorbind despre posibilele motive care l-au determinat pe Snowden să dezvăluie informaţii cu caracter sensibil, Lon a declarat că punctul de cotitură pentru fiul său s-a produs în ultimele 6-9 luni, iar interesul său pentru politică a crescut după revoluţia din Tunisia, izbucnită în 2010. El a fost îndeosebi impresionat de faptul că „primăvara arabă” a început de la gestul unui singur om – sinuciderea vânzătorului ambulant Mohamed Bouazizi, care şi-a dat foc la 17 decembrie 2010. Într-un interviu acordat miercuri postului rus de televiziune Rosia-24, tatăl lui Snowden a afirmat că intenţionează să se deplaseze în Rusia, dar nu ştie când exact va avea loc această călătorie. „Nu voi discuta această problemă cu FBI, sunt cetăţean american, sunt tatăl lui Edward Snowden şi nu am de gând să-mi cer scuze pentru aceasta. Îmi iubesc fiul, sunt mândru de el, cred că dacă voi merge în Rusia o voi face din motive legitime şi în circumstanţe potrivite”, a mai spus el. Totodată, tatăl şi-a sfătuit fiul său să rămână în Rusia, ţară în care fugarul american a cerut un azil temporar. „Ed, totul este bine acasă, te iubim şi sperăm să ne vedem în curând. Dar, înainte de toate, vreau ca tu să fii în siguranţă”, a declarat Lon Snowden într-un interviu pentru televiziunea Rosia 24, pe care fiul său urma să îl vadă. „Cred că Rusia are intenţia fermă şi posibilitatea de a-l proteja pe fiul meu. Dacă aş fi în locul său, aş rămâne în Rusia”, a conchis el. Edward Snowden este blocat de mai bine de o lună în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova, de când a venit din Hong Kong. La 16 iulie, el a depus o cerere de azil temporar în Rusia, dar Serviciul rus pentru Migraţie tergiversează să-i dea un răspuns.