Goţe Delcev s-a născut la 4 februarie 1872 în Kukuş şi a murit la 4 mai 1903 în satul Baniţa, iar trei ani mai tarziu rămăşiţele sale au fost exhumate si au fost supuse unei lungi călătorii.
Opiniile internaţionale şi cosmopolite ale lui Delcev erau cu mult înaintea timpului său şi ar putea fi rezumate în proverbiala lui propoziţie: “Înţeleg lumea ca pe un câmp unde se desfăşoară doar o concurenţă culturală între naţiuni”. Ca un realist ce era, Delcev ştia că pentru ca o revoluţie să aibă succes trebuie să se realizeze şi o “revoluţie morală”, a minţii, inimii şi sufletului unui popor care a cunoscut mult timp înrobirea. Era necesar ca oamenii să se simtă oameni, cu drepturile şi libertăţile aferente acestei poziţii, ci nu robi. Cu acest lucru în minte, Delcev şi-a stabilit o prioritate în a fundamenta şi dezvolta o conştiinţă revoluţionară în rândul populaţiei macedonene, punând astfel în mişcare angrenajele viitoarei revoluţii armate.
Delcev a rămas în memoria colectivă şi va fi mereu amintit ca liderul de necontestat, strategul, ideologul şi diplomatul de excepţie al MRO. El a fost un om care, aproape singur, cu generozitate, a semănat seminţe de rezistenţă în rândul ţărănimii macedonene, printr-o anticipare, popularitate, abilitate tactică şi entuziasm.
Ilinden va rămâne în istorie ca ceva sacru pentru fiecare macedonean. Ilindenul este scris în istoria poporului macedonean şi va străluci pentru veşnicie, pentru că este o expresie a dragostei nelimitate a poporului pentru pământul natal, a setei lui de nestins pentru libertate şi a realei lor esenţe interioare. Nu se poate vorbi despre epopeea de la Ilinden fără a se vorbi despre omul care a întrupat-o şi care a pus în mişcare poporul macedonean pe drumul spre revoluţie, pe calea spre libertate.
Aducerea cufărului cu rămăşiţele lui Delcev în Macedonia
În anul 1906, conducătorii de cete de luptători de la Ilinden, Mihail Ciakov şi Taskata Serski, au mers într-o noapte, pe ascuns, în satul Baniţa din partea egeeană a Macedoniei şi au dezgropat rămăşiţele lui Delcev. Le-au scufundat în alcool, le-au pus într-un cufăr şi le-au aşeazat la altarul bisericii din satul Baniţa, încredinţîndu-i preotului Nikola sarcina să le păzească.
În timpul Războaielor Balcanice şi al Primului Război Mondial, satul Baniţa a ars de trei ori, iar biserica a ars o dată, dar altarul şi cufărul cu moaştele lui Goţe Delcev au rămas neatinse. Din grijă pentru moaşte, Mihail Ciakov a mers din nou în sat în anul 1919, le-a luat şi le-a transferat în secret în casa în care locuia, ţinându-le ascunse într-un spaţiu de la subsol timp de patru ani.
Pe data de 2 august (Ilinden) 1923, cufărul cu rămăşiţele lui Delcev a fost scos din casa lui Ciakov, la patru ani de când fuseseră aduse spre păstrare în incinta organizaţiei Ilinden din Sofia. Aceasta era o organizaţie a revoluţionarilor macedoneni – emigranţi, adepţi ai idealurilor lui Goţe Delcev pentru un stat macedonean independent.
Înainte de a fi scoase din casa lui Ciakov, moaştele au fost luate din cufăr, puse într-un siciriu pe care a fost scris următorul jurământ: „Jurăm generaţiilor viitoare, că oasele acestea sfinte vor fi îngropate în viitoarea stolă (capitală) a Macedoniei independente”.
În anul 1946, călătoria sfintelor oase din Macedonia Egeeană prin Pirinska Macedonia ca să ajungă în Vardarska Macedonia s-a încheiat.
În semn de respect, macedonenii au purtat sicriul pe jos timp de trei zile (7, 8 şi 9 octombrie) de la Sofia prin Pirinska Macedonia, Strumiţa, Ştip până la Skopje.
Goţe Delcev şi-a dat viaţa pentru o Macedonie liberă care i-a îndeplinit dorinţa – moaştele lui sunt acum îngropate în biserica Sfântul Spas din Skopje.