Anunţul ministrului Transporturilor despre Autostrada Bucureşti-Braşov: O vom construi cu sprijinul Băncii Mondiale

0
409

s604x0_autostrada_Bucuresti-BrasovAutostrada Bucureşti-Braşov este prioritară pentru infrastructura rutieră din România, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, în cadrul discuţiilor cu autorităţile locale din zonele care urmează să fie tranzitate de aceasta. Ministrul le-a spus reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţele Prahova şi Braşov că joi a avut deja o primă întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale pe această temă. „Aşa cum bine ştiţi, decizia la nivel guvernamental este să construim Autostrada Bucureşti-Braşov cu sprijinul Băncii Mondiale. Putem spune că acest proiect se numără printre priorităţile absolute de infrastructură rutieră, aşa că insist să îl trataţi şi dumneavoastră cu cea mai mare seriozitate”, a menţionat ministrul.

Răzvan Cuc a mai precizat că acest proiect major de infrastructură va aduce beneficii inclusiv comunităţilor din zonele tranzitate. El a ţinut să sublinieze, în acest context, importanţa sprijinului oferit de autorităţile locale din zonele tranzitate de viitoarea Autostradă Bucureşti-Braşov.

„Primăriile ale căror teritorii administrative vor fi tranzitate de această Autostradă trebuie să fie capabile sa pună la dispoziţie toate planurile parcelare actualizare. Ideal ar fi ca toţi proprietarii din aceste zone sa aibă definitivate planurile cadastrale, iar acolo unde acestea nu există mizăm pe implicarea primăriilor. Ţinând cont de experienţa pe care o avem cu alte proiecte, vă pot spune că un punct fierbinte este cel al autorizaţiilor de construcţie, acordate de primării pe coridorul rezervat. În mod normal, un astfel de coridor, odată rezervat, nu ar mai trebui grevat de nicio altă construcţie, edificată după finalizarea studiului de fezabilitate”, a mai spus ministrul Transporturilor. El a cerut şi Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să ia toate măsurile pentru buna derulare a acestui proiect şi a atras atenţia că aşteaptă o implicare permanentă a specialiştilor de la CNAIR:

„Sunt decis să supraveghez personal şi permanent evoluţia proiectului şi le-am spus şi celor de la CNAIR că Autostrada Ploieşti-Braşov este la fel de importantă ca Sibiu-Piteşti. Ca atare, am nevoie de implicarea lor 24 de ore din 24, la fel cum am nevoie de tot suportul primarilor din zona pe unde va trece Autostrada”, a mai spus ministrul. La întâlnirea desfăşurată la Ministerul Transporturilor au participat primari din Judeţele Prahova şi Braşov, dar şi preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader.

Pentru întregul traseu al Autostrăzii Bucureşti-Braşov există un studiu de fezabilitate elaborat în anul 2006 şi un Acord de Mediu eliberat în anul 2007. Autostrada Bucureşti-Braşov va avea o lungime totală de 173 de kilometri. O parte din acest sector, între Râşnov şi Cristian, a fost deja licitată şi urmează să fie încheiat contractul pentru proiectare şi execuţie. Din întreaga Autostradă Bucureşti-Braşov este deja construită secţiunea Bucureşti-Ploieşti, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.