Serviciile de informaţii americane „vor continua să se intereseze” de guvernele străine

0
426

Barack Obama a afirmat, în cadrul unui interviu acordat canalului german de televiziune ZDF, difuzat sâmbătă, că serviciile de informaţii americane „vor continua să se intereseze de guvernele din întreaga lume”. „Agenţiile noastre de informaţii, precum şi agenţiile germane şi toate celelalte, vor continua să se intereseze de intenţiile guvernelor din întreaga lume. Aceasta nu se va schimba” a spus Barack Obama în interviul dat televiziunii publice ZDF, precizând însă că, din acest punct de vedere, cancelarul Angela Merkel „nu trebuie să-şi facă griji”. Telefonul mobil al cancelarului va fi cruţat, după ce a fost ascultat de NSA, ceea ce a provocat scandal în Germania, dar ca manieră generală nu se va renunţa la practici care servesc „obiectivelor noastre diplomatice şi politice”, a precizat preşedintele american. Care a insistat asupra „relaţiilor de prietenie şi încredere” care leagă cele două ţări. O afirmaţie circumscrisă anunţurilor făcute vineri la Washington, când preşedintele SUA a promis o reformă a colectării datelor telefonice, fără a mai fi spionaţi liderii ţărilor străine aliate. Ascultarea telefonului cancelarului Angela Merkel de către Agenţia Naţională de Securitate a SUA a provocat un mare scandal, mai ales după dezvăluirile fostului consultant al NSA Edward Snowden. La Bruxelles se aşteaptă „concretizarea” angajamentelor americane. În Germania, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Bundestag, Norbert Rottgen, din partea CDU, partidul cancelarului, a menţionat, sâmbătă, în cotidianul „Tagessspiegel”, că precizarea lui Obama este „tehnică” şi nu răspunde, din păcate, adevăratei probleme, întreţinând divergenţa transatlantică în echilibrarea libertăţii şi securităţii. Anunţul lui Obama de vineri, care promisese restrângerea competenţelor NSA în materie, a fost primit cu scepticism în Germania, fiind considerat ca insuficient.