Baschet: Craiova face 2-1 în seria cu Voluntari

0
123

Echipa masculină de baschet a Craiovei a confirmat parcursul foarte bun din acest sezon şi la prima apariţie de pe teren propriu în play-off şi a făcut 2-1 în seria din sferturi cu CSO Voluntari. În faţa a aproape o mie de spectatori, printre care s-au strecurat, ca de obicei în acest sezon, şi câţiva fotbalişti ai Universităţii Craiova, dar şi două micuţe galerii, una de copii, a gazdelor, şi una formată din persoane de vârsta a treia, a ilfovenilor, SCMU a câştigat cu 90-80, pe sferturi: 23-13, 28-18, 15-22, 24-27.

Prima jumătate a partidei a fost cu adevărat entuziasmantă, echipa lui Tudor Costescu apărându-se excelent şi fiind inspirată la aruncări, în special la cele din afara semicercului. Nistor şi Smith au excelat la acest capitol, românul fiind MVP-ul primei părţi, iar diferenţa a fost neverosimilă în favoarea alb-albaştrilor. După pauza mare a apărut în joc şi starul Craiovei, Sessoms, care nu marcase deloc în primele două sferturi, dar, de la un avantaj de 21 de puncte, gazdele s-au trezit cu 3 minute înainte de final cu un ecart de numai două posesii. Au gestionat însă bine finalul de meci şi acum au ocazia să închidă seria duminică, acasă, de la ora 17.00, când craiovenii se pot încălzi cu un spectacol baschetbalistic în Polivalentă pentru derby-ul de la fotbal cu Dinamo, programat la ora 21.00, pe “Ion Oblemenco”.

Au jucat pentru SCMU Craiova: Sessoms 19 puncte, Nistor 16, Robinson 16, Smith 15, Legget 8, Ţîbîrnă 8, Vida 3, Puşcaşu, Ilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *