Plăsmuitorul este… bun de plată!

Plăsmuirea este o înşiruire de fapte şi vorbe închipuite, pe care plăsmuitorul vrea să le livreze ca fiind adevăruri. Dacă voi spune că această aserţiune aparţine lui Teofrast (un filozof grec, conducătorul Şcolii Peripatetice din anul 322 î.Chr. până la moartea sa în 287 î.Chr.) în „Caracterele”, tradusă din elenă, de Carmen Fedeles (ed. Casa Şcoalelor) o fac pentru a atesta „continuitatea acestui nărav” fără lecuire. Să te îndeletniceşti organic, cu veşnice plăsmuiri mincinoase, de pe urma cărora, de cele mai multe ori, n-ai nici un folos lucrativ, ba să te mai trezeşti, prin instanţele de judecată, condamnat, în câte un proces de care uitasei, pentru braşoavele proferate, este o pornire grea a sufletului. Şi nici nu ştim ce forme subtile, adeseori înşelătoare, poate să capete ura, propagată mai nou, în erupţie, cu ajutorul reţelelor de socializare. Pe pagina sa de Facebook, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat lapidar, că după 11 ani, i s-a făcut dreptate… parţial. Tribunalul Mehedinţi l-a obligat pe numitul Petru Becheru să achite daune morale de 50.000 de lei Liei Olguţa Vasilescu, să şteargă toate postările, în care o denigrase cu voluptate, la toate acestea adăugându-se cheltuielile de judecată, cifrate la 12.640 lei. Denunţul lui Becheru, din 2015, a fost materia primă pentru dosarul DNA (dosarul „faţada”) împotriva primarului Craiovei, un dosar prăbuşit, în camera preliminară, în 2017, apoi clasat, în 2023, pe marginea căruia s-au făcut destule comentarii. Motivul real al stigmatizării exacerbate a Liei Olguţa Vasilescu, printr-o veritabilă campanie de denigrare, într-o românească debilă, printr-un repertoriu otrăvit, vreme îndelungată, n-a fost desluşit, dar oricum cele 300 de postări (veritabilă campanie de denigrare) din care circa 200 au fost ataşate de apărători în problele lor, pentru a demonstra aversiunea ieşită din comun, atestă puţine zone luminoase în sufletul făptuitorului. Şi acum altceva, adică un comentariu adiacent. Ura făţişă, prelungită, este o eroare, indiferent dacă se exprimă prin metaforă, administrarea de pumni sau folosirea… parului. Nu este un duşman, căruia trebuie să-i dai la cap, ci o realitate complexă de întunecare şi nefericire, pe care să o înţelegi îţi trebuie un efort teribil de răbdare şi nervi tari. Petru Becheru avea un război personal, aiuritor, cu primarul Craiovei, care i-a încasat pasiv toate nemerniciile. Oricum, demersurile sale erau un soi de agitaţie spasmodică, insomniacă, cu efecte colaterale halucinatorii. Am privit, să văd până unde se poate merge, dar şi cu speranţa vagă de a avea în cele din urmă o surpriză reparatorie. Petru Ioan Becheru şi-a exercitat dreptul la opinie şi liberă exprimare, o realitate de netăgăduit. Numai că libertatea este, în esenţă, ceea ce se află în limitele legii. Psihologic este de remarcat că ne e greu să înţelegem multe din erorile pe care le săvârşim şi noi. Pe noi ne vedem în complexitate şi mişcare, pe ceilalţi îi decapităm de orice şi judecăm întunericul lor, cu partea noastră sublimă, fără a-l raporta la propriul întuneric. Cu vorbe puţine şi răsucite, campania de suduială, ameţind lumea cu plăsmuirile sale, care mai de care mai otrăvite, Petru Becheru primeşte ceea ce a dorit. Dacă este sau nu singurul vinovat, am o mare îndoială. Viaţa într-o mare comunitate, cum este cea a Craiovei, are farmecul ei, când oamenii sunt stăpâniţi, îşi controlează ideile, îşi verifică sentimentele şi păstrează pentru ei crizele interioare. Dezideratul este fireşte de dorit, şi presupune multe eforturi de înţelegere, din partea fiecăruia.