Astăzi – pe 6 ianuarie, ca în fiecare an –, Biserica creştin-ortodoxă prăznuieşte botezul Domnului Iisus Hristos sau Boboteaza, care, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, de mâine, 7 ianuarie, încheie ciclul sărbătorilor de iarnă, deschis în Ajunul Crăciunului. Două momente marcante pentru calendarul religios, dar şi popular, în jurul cărora s-a ţesut o serie întreagă de tradiţii, dar şi superstiţii.
Aruncarea crucii în Dunăre – la Calafat, păzitul ritual al fântânilor, „botezul” cailor şi Iordănitul sunt unele dintre cele mai vechi obiceiuri practicate în judeţul Dolj. În toate bisericile ortodoxe din ţară, preoţii sfinţesc astăzi apele, care capătă puteri miraculoase, iar cu agheasma stropesc atât oamenii, cât şi gospodăriile şi animalele, spre a le feri de rele.
„Dacă am dat Boboteaza la spate, nu-mi mai este frică de iarnă, am pus mâna pe primăvară!”, zice românul. Îndreptăţit, pentru că, dacă de obicei în această zi se vorbeşte de „gerul Bobotezei”, în acest an temperaturile sunt unele de primăvară. Nici strop de zăpadă, astfel că – cel puţin în Dolj – fetele nu mai pot lua în seamă superstiţia că, de vor cădea pe gheaţă în această zi, se vor mărita sigur până la sfârşitul anului…
Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici. Pe lângă înţelesurile creştine, are trăsături de mare sărbătoare populară. În ziua Bobotezei, predomină practicile de purificare prin stropire cu Agheasmă Mare şi de botezare a credincioşilor, la care poporul a adăugat rituri de alungare a spiritelor malefice: spălatul sau scufundarea în apa râurilor şi lacurilor, împuşcăturile, aprinderea focurilor, afumarea oamenilor, vitelor şi gospodăriilor. De asemenea, Boboteaza include motive specifice tuturor zilelor de reînnoire a anului: local se colindă, se fac farmece şi descântece, se află ursitul, se fac previziuni astronomice pentru anul ce vine şi pentru holde.
Se crede că se deschide cerul şi animalele vorbesc
De Bobotează se crede că „se deschide cerul şi îngerul păzitor îi spune celui de însurat sau celei de măritat încotro îi va fi norocul”, notează folcloristul Simeon Florea Marian în „Sărbătorile la români” (Editura „Saeculum” – vol. I „Cârnilegile”, Bucureşti, 2011). „Cine moare în această zi, sufletul aceluia merge de-a dreptul în cer, care stă toată ziua deschis spre aducerea-aminte despre prezenţa spiritului sfânt la Botezul Domnului”, mai scrie acesta.
Zice-se, de asemenea, că „vitele vorbesc şi-şi destăinuie unde se află comori ascunse în pământ, despre cari se zice că ard în preseara acestor zile”. Şi, totodată, că oamenii, în ofensiva împotriva spiritelor rele, sunt ajutaţi de lupi, singurii care văd aceste spirite, le aleargă şi le sfâşie cu dinţii. «La Bobotează, când moaie preotul crucea în apă, toţi dracii ies din ape şi rătăcesc pe câmp până ce trece sfinţirea apelor. Şi nimeni nu-i vede, afară de lupi, care se iau după dânşii şi, unde-i ajung, acolo le şi varsă maţele. Din această cauză nu e bine să se lase în ziua de Bobotează cămăşi şi mai ales rufe întinse pe gard, căci se crede că la sfinţirea apei Ucigă-l-Crucea fuge şi se ascunde sub dânsele» (Simeon Florea Marian).
La Calafat se aruncă crucea în Dunăre, iar în Băileşti se „botează” caii
Printre cele mai spectaculoase obiceiuri se află cel practicat, în ajun, de fete, care îşi pun busuioc sub pernă pentru a-şi visa alesul, ca şi întrecerea înot a bărbaţilor pentru a scoate din apă o cruce aruncată de preot. Obiceiul are loc în localităţile aflate pe malul unei ape, inclusiv la Calafat, în judeţul Dolj, unde an de an se găseşte cel puţin un flăcău curajos care să se arunce în apa foarte rece, uneori chiar îngheţată, a Dunării pentru a aduce crucea înapoi. Se cred că cel care va reuşi să scoată crucea va avea noroc tot anul. La Calafat, Primăria „plusează” de obicei şi cu un premiu în bani.
Multe alte obiceiuri din vechime încă se practică în această perioadă în multe localităţi doljene. Aşa sunt „botezul” cailor (în Băileşti), împodobitul „bradurilor” de Sfântul Ioan (la Ciupercenii Noi) şi iordănitul (Caraula, Ghindeni, Piscu Vechi, Poiana Mare, Maglavit, Desa, Moţăţei, Gângiova ş.a.). De asemenea, unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri, în noaptea dintre Bobotează şi Sf. Ioan, este păzitul ritual al fântânilor. Tradiţia reprezintă pentru mai toţi localnicii prilej de petrecere, oboseala şi gerul Bobotezei fiind „răpuse” de obicei cu vin şi ţuică fiartă.
Vremea din ziua de Bobotează o prevesteşte pe cea de peste an
Se mai spune că vremea din ziua de Bobotează o prevesteşte pe cea de peste an. Dacă va fi frumoasă, va fi un an îmbelşugat, iar de va bate crivăţul, vor fi roade la bucate, scrie Artur Gorovei în „Credinţi şi superstiţii ale poporului român” (Editura „Grai şi suflet – Cultura Naţională”, Bucureşti, 1995). Folcloristul Ion Muşlea Bârlea spune că „dacă pământul va fi îmbrăcat în promoroacă, are să fie belşug şi sănătate”, iar Traian Gherman adaugă că „dacă la Bobotează curg streşinile, se face vin mult; dacă prunii îs încărcaţi cu zăpadă, se fac prune multe”.
Nu se spală rufe şi nu se dă nimic cu împrumut!
În această zi nu se spală rufe, fiindcă toate apele sunt sfinţite. În anumite zone se spune că nu e bine să speli nici în următoarele opt zile, iar Niculiţă-Voronca scrie că „după Bobotează nu se spală cămăşile două săptămâni”. De asemenea, în ajun nu se dă nimic din casă, „ca să nu se împrăştie gospodăria”, şi „nu se cerne făină, ca să nu se facă purici în casă”, după Simeon Florea Marian. Cunoscutul folclorist şi etnograf român mai spune că în ziua de Bobotează unii oameni iau grâu fiert şi-l aruncă în pod, zicând ca să dea Dumnezeu să crească grâul aşa de mare ca până-n pod”.
«Iordănitul – colindul cu Iordanul. Încă din seara de 6 spre 7 ianuarie se strâng mai mulţi inşi la o cârciumă şi acolo mănâncă şi petrec seara. Unul din tineri, şi anume capul, care pe alocuri poartă numele de popă, duce căldăruşa cu agheasmă, în care-şi strâng banii, iar ajutoarele căpeteniei poartă unul pămătuful sau motocolul de busuioc cu care iordănesc pe oameni şi un altul – mai mulţi chiar, dacă satul e mare – poartă o ţepuşă de lemn, pe care au a strânge carne.
Astfel umblă ei apoi noaptea sau dimineaţa prin sate cântând Iordanul, adică aceleaşi cuvinte pe care le cântă şi preotul în ajunul Bobotezei. Intrând în casă, iordănitorii iordănesc, adică stropesc, mai întâi pe toţi membrii familiei cu apă sfinţită pe cap, iar după aceea, luându-i pe toţi de-a rândul în braţe, îi ridică în sus de trei ori.
În unele locuri stăpânul casei, dacă se simte puternic, cere căpeteniei să i se aducă un iordănitor a se lupta cu el. Luptându-te cu iordănitorii te întăreşti, dobândeşti putere, căci luptătorul iordănitor în timpul luptei este ajutat de Sf. Ioan şi acesta dă în urmă putere şi celui care s-a luptat cu iordănitorii.
Pe Ioni şi Ioane, dacă-i prind iordănitorii, îi duc cu puterea la gârlă sau la fântână ca să-i scalde, şi nu-i iartă decât în cazul când le dăruiesc ceva. În alte părţi se adună în această zi băieţii şi fetele anume la fântâni, unde se udă apoi unii pe alţii cu apă, zicând că se iordănesc, sau toarnă cu ciutura apă în cap celor care vin la fântână după apă». (Simion Florea Marian – „Sărbătorile la români”)
