Deşi a avut oferte de peste hotare, atacantul Andrei Ivan a fost transferat la Steaua
Universitatea Craiova parcurge un nou moment umilitor în existenţa sa, asemănător cu cel din perioada în care patron era Gigi Neţoiu. „Comandantul” îl transfera în 2001 la Dinamo pe cel mai bun jucător al echipei din Bănie, Claudiu Niculescu, pentru ca peste un an să trimită restul jucătorilor de valoare în „Groapă”.
La 15 ani de la „momentul Niculescu”, din nou cel mai bun jucător al Craiovei şi cel mai promiţător fotbalist român este gata să părăsească echipa pentru o rivală din Bucureşti. Andrei Ivan, jucător monitorizat de echipe cu nume de peste hotare, este pe punctul de a fi vândut de conducerea Universităţii Craiova la Steaua, fiind nevoie doar de semnătura jucătorului pentru îndeplinirea tranzacţiei. Gigi Becali a negociat ieri cu Mihai Rotaru şi totul decurgea către un transfer al vârfului de 19 ani la Steaua. Suma de transfer este mai puţin importantă pentru suporterii alb-albaştri, unele surse pretind că este vorba de 2 milioane de euro, la care s-ar mai adăuga 30 de procente dintr-un ulterior transfer.
„Sunt cluburi interesate de Ivan, dar să vedem dacă se vor materializa discuţiile. Este un jucător foarte bun, de viitor” spunea ieri ialomiţeanul Felix Grigore, cel care a ajuns să conducă un club precum Universitatea Craiova.
Ultimul jucător al Craiovei care a fost vândut lui Gigi Becali a fost Mihai Costea, în urmă cu 5 ani, pe vremea când patron era Adrian Mititelu Un alt jucător de la Universitatea care a ajuns în iarna aceasta la Steaua este golgheterul echipei din sezonul trecut, iordanianul Thaer Bawab, însă acesta a ajuns la rivala Ştiinţei din postura de jucător liber de contract. Conducătorii clubului din Bănie au încercat recent să mai vândă alţi trei jucători lui Gigi Becali, respectiv doi internaţionali, Mateiu şi Vătăjelu, dar şi pe Nicuşor Bancu şi doar negocierile legate de contractele jucătorilor au făcut ca tranzacţiile să fie amânate. În condiţiile în care toate obiectivele acestui sezon au fost ratate, iar cei mai buni jucători sunt vânduţi, se pare că Universitatea a devenit din nou doar o pepinieră pentru marile rivale din Capitală. Ivan putea fi vândut foarte bine în străinătate, pentru a se evita o nouă umilinţă a suporterilor craioveni sau putea fi păstrat în echipă până în vară, jucătorul având şanse bune de a prinde lotul pentru Eiro 2016, iar în acest caz cota sa ar fi crescut.
Gigi Becali: „Sunt foarte fericit ca am făcut acest transfer. M-am înţeles cu Rotaru, îi dau două milioane de euro şi încă 700.000 de euro la un viitor transfer. Va semna şi el, ne-am pus de acord cu contractul. L-am vrut eu personal pe Ivan, este un mare talent şi un băiat căruia îi place munca. Ivan va fi obiectul celui mai mare transfer al unui jucător român în străinătate”
Sorin Cârţu: „Ivan poate juca oriunde în linia de atac, vârf împins, în stânga, în dreapta şi în orice sistem de joc. E foarte bun transfer pentru Steaua”