EDITORIAL / Germania: Chiar fără suprize?

0
99

Nu mai are nicio relevanţă faptul că alegerile parlamentare din Germania au fost prefaţate – părere unanimă – de o campanie electorală plicticoasă, în care – niciun moment – poziţia creştin-democraţilor nu a fost ameninţată. Dacă s-au făcut estimări, mai mult sau mai puţin comentate, ele au vizat precumpănitor „asaltul populiştilor” şi reculul constant al social-democraţilor – partid istoric – pe care sondajele îl plasau la 22-23%, iar măsurătorile ARD de acum 10 zile, îl duceau la numai 20%. Este cea de-a patra înfrângere consecutivă a SPD, în alegerile parlamentare. În schimb, Alternativa pentru Germania, (AfD) care nu a mai candidat pentru mandate în Budestag, era văzută ca admisă. Lângă Die Linke. Un partid socialist – anti-capitalist şi altul naţionalist xenofob, s-au luptat pentru a capta din voturile anti-Merkel. Ambele ispitite de neîncrederea în UE, în NATO şi apropierea de Kremlin. Democrat-liberalii, cu liderul lor, Christian Linder, posibil aliaţi în viitoarea guvernare, alături de CDU-CSU, erau creditaţi cu 10%. Lângă liberali erau văzuţi şi ecologiştii, mult mai pretenţioşi şi dificili, în aspiraţiilor lor. Astăzi, se vor cunoaşte rezultatele şi, în funcţie de acestea, se va contura şi alianţa de guvernare. După toate probabilităţile, fără SPD. Martin Schulz care la începutul anului se apropia, în sondaje, de Angela Merkel nu a reuşit decât să mărească ecartul. Şi totuşi, numărul mare al indecişilor se consituia într-o posibilă sursă a surprizelor, altminteri fireşti, la orice scrutin, fără a ameninţa poziţia Angelei Merkel, dincolo de bilanţul acesteia, controversat, departe de a face unanimitate. S-a discutat mult, în campania electorală, despre poziţia partidelor politice competitoare în privinţa politicii de imigrare, dar, finalmente – exceptând AfD – nicio abordare nu s-a dorit convingătoare. Social-democraţii, de pildă, au acceptat „cote flexibile”, în directă legătură cu necesităţile de pe piaţa muncii, luându-se în calcul calificarea profesională, diplomele şcolare, experienţa deţinută şi cunoştiinţele de limbă. De altfel, potrivit unui studiu al Fundaţiei Bertelsmann, ţara ar avea nevoie de aproape 500.000 de imigranţi până în 2050. Angela Merkel, în pofida crizei refugiaţilor, rămâne femeia cea mai puternică din lume, fără rival în propriul partid. A acceptat o singură dezbatere, faţă în faţă, cu Martin Schulz, a avut grijă să nu comită erori şi atât. După trei mandate consecutive, definite prin cumpătare, moştenitoarea reformelor întreprinse de predecesorul său, apărătoare inflexibilă a  rigorii europene, a stabilităţii monetare, reticentă pe orice angajare pe plan diplomatic şi militar, îl primeşte acum „ca mama germanilor” şi pe al patrulea. Analiştii speră, că prin ultimul mandat, se va face de neuitat. Sănătatea economiei germane îi oferă posibilitatea să crească salariile, să lupte contra inechităţilor sociale, să apere tratatele europene, prin reformele aşteptate. Vocea ei de tenor contează. Din noiembrie 2005 rata şomajului, în ţara sa, a scăzut de la 10,8% la numai 3,7%, în luna iulie. Destule şantiere sunt potenţial explozive, pentru Angela Merkel (63 de ani), şi după mai multe luni de incertitudine, „ora viitorului Uniunii Europene”… a sosit. Se discută mult de motorul franco-german. Emmanuel Macron s-a agitat în ultima vreme, dar proiectul său privind corijarea disfuncţionalităţilor zonei euro, are nevoie de avizul Angelei Merkel. Politicianul european cu o longevitate excepţională. Care în 12 ani, cancelar fiind, a cunoscut cinci lideri ai SPD, trei preşedinţi americani, patru preşedinţi francezi, patru prim-miniştrii britanici, cinci premieri greci ş.a.m.d.. Ieri, la prânz, rata de participare la vot, în marile oraşe ale Germaniei o depăşea simţitor pe cea de acum patru ani. La închiderea ediţiei – Primele proiecţii după închiderea votului, potrivit canalului ARD, arătau astfel: CDU-CSU 32%; SPD 22%; FDP 10,5%; AfD 13,5%; Die Linke  (stânga radicală) 9%; Verzii 9,5%.