Doi angajaţi ai Tribunalului Dolj şi un şef Serviciu din Primăria Podari, condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie

0
363

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunţat, la sfârşitul săptămânii trecute, sentinţa în dosarul celor doi angajaţi ai Tribunalului Dolj, trimişi în judecată în urmă cu apropae un an, de DNA Craiova, împreună cu şeful Serviciului Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei comunei Podari, pentru infracţiuni de corupţie. Cei trei şi-au recunoscut faptele şi au primit între 2 ani şi 4 luni şi 3 ani de închisoare, toate pedepsele fiind cu suspendare şi câte 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. Anchetatorii i-au acuzat pe cei doi angajaţi ai instanţei că i-au oferit bărbatului din Podari informaţii la care acesta nu ar fi trebuit să aibă acces.

Reamintim că, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova anunţau, la începutul lunii noiembrie anul trecut, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor Costinel Băbălău, la data faptei şef Serviciu Taxe şi Impozite în cadrul Primăriei comunei Podari, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; Radian Mitru, la data faptei referent în cadrul Tribunalului Dolj, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi favorizarea făptuitorului, şi Mihaela Ionescu, la data faptei informatician în cadrul Tribunalului Dolj, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Au furnizat informaţii care nu erau publice

În rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor, procurorii DNA au reţinut că: „La data de 29 ianuarie 2015, în contextul desfăşurării cercetărilor de către procurorii anticorupţie în dosarul nr. 168/P/2013 (prin care la data de 16 decembrie 2015 au fost trimise în judecată mai multe persoane din conducerea primăriei Podari), inculpatul Băbălău Costinel i-a solicitat inculpatului Mitru Radian, angajat în calitate de referent în cadrul Tribunalului Dolj, date ce nu erau destinate publicităţii în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, lucru pe care acesta din urmă l-a şi făcut. Deoarece inculpatul Mitru Radian nu avea acces la interfaţa nepublică a programului ECRIS, acesta a apelat la inculpata Ionescu Mihaela, informatician la instanţa menţionată, care i-a pus la dispoziţie informaţiile respective, nedestinate publicităţii. Prin acest demers, inculpatul Băbălău Costinel a urmărit să-şi asigure o apărare mai eficientă, prin obstrucţionarea şi îngreunarea anchetei ce se desfăşura în cauza respectivă în care se efectuau cercetări ce îl vizau atât pe el, cât şi pe alţi funcţionari din cadrul Primăriei comunei Podari, judeţul Dolj”.

Dosarul a fost analizat în camera preliminară a Tribunalului Dolj, instanţă care a dispus începerea procesului în decembrie 2016, iar la sfârşitul săptămânii trecute, joi, 21 septembrie a.c., a fost pronunţată sentinţa. Inculpaţii şi-au recunoscut faptele şi au cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, toţi trei primind pedepse cu suspendare. Astfel, judecătorii craioveni l-au condamnat pe Costinel Băbălău la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 4 ani, Radian Mitru a primit 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, iar Mihaela Ionescu a primit 3 ani închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani. Toţi trei au de respectat o serie de obligaţii impuse de instanţă şi trebuie să presteze câte 90 de zile de muncă în folosul comunităţii. În plus, Băbălău are de achitat 7500 lei cheltuieli judiciare statului, iar Mitru şi Mihaela Ionescu trebuie să achite câte 8000 lei fiecare, cheltuieli judiciare. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.