Când ni se cere să fim mai catolici decât… Papa

Pentru Comisia Europeană, Rombulgaria reprezintă un fel de paria, demnă de zăbovire în afara Schengen-ului, iar raportul pe MCV este frumos servit, deplin european, plin de vorbe goale şi intenţii bune. N-a suscitat, evident, comentariile de altă dată, poate şi din cauza momentului încărcat de alte evenimente, care au umplut agenda publică a ultimelor zile. Referirile la instituţiile care performează în lupta anticorupţie şi parlamentarii îndoielnici – mulţi chiar sunt – erau chiar anticipate. Aşa cum erau şi cele care vizau Curtea Constituţională, aflată în centrul statului de drept, dar… nu deasupra Parlamentului, cum poate fi receptată uneori. Şi cum îşi doreşte. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray, cu ocazia prezentării raportului pe MCV pentru România, a spus că „există încă îngrijorare în legătură cu independenţa justiţiei” şi aşa mai departe. Raportul menţionat, în corpul său, nu inserează nicăieri, dar absolut nicăieri, o asemenea „îngrijorare”, singura recomandare apăsată fiind continuarea secerişului la corupţi de către instituţiile abilitate. Fişa postului unui purtător de cuvânt la Comisia Europeană nu credem că prevede „contribuţii proprii” la un document sobru, cu importanţa fiecărui cuvânt în frază. Povestea cu „îngrijorarea” este una mai veche, precum „Albă ca zăpada şi cei şapte pitici” şi a o recicla nu dă bine. Raportul pe MCV conţine şi aprecieri, nu puţine, cel puţin discutabile, dacă nu inadecvate, ca, de pildă, „încercările succesive din Parlament de a submina eficacitatea cadrului de integritate (…) prin tentativele de modificare a normelor privind incompatibilitatea în cazul reprezentanţilor aleşi la nivel local, în vara anului 2013”. Pe cale de consecinţă, Parlamentul – organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării – ar trebui să lucreze după dictare, cu capul la cutie. Altceva ce se poate înţelege? Ori, Legea 161/2003 referitoare la incompatibilităţi, şi nu e singura, incompatibilităţile regăsindu-se şi în Statutul aleşilor locali şi în Legea administraţiei publice locale, merita „periată” prin faptul că e excesivă. Există chiar în aceste zile, în Franţa, cum am mai scris, o discuţie destul de interesantă, după adoptarea, miercuri seara, cu 313 voturi „pentru” la 225 voturi „contra”, a reformei privind limitarea cumulului de mandate, după o tergiversare de şapte luni. Fiind vorba de o lege organică, se aşteaptă „unde verde” a Consiliului Constituţional. Restricţionarea numărului de mandate parlamentare şi de funcţii executive locale ar urma să se aplice din… 2017. Oricum surprinzător, la votarea legii respective s-au opus parlamentarii UMP (dreapta, opoziţie) şi radicalii de stânga. Premierul Jean Marc Ayrault a salutat victoria alor săi, de socialişti e vorba, considerând votul „un mare pas în modernizarea vieţii politice a ţării”. Cu 300 de voturi „pentru”, 198 „contra” şi 17 abţineri Assamblee nationale a adoptat şi proiectul de lege care interzice cumulul de mandate la parlamentarii europeni după 2017, fără a se aplica la alegerile europene din luna mai a.c.. În septembrie anul trecut, potrivit unei investigaţii a săptămânalului „L’Express”, 1.573 de aleşi deţineau 1.879 mandate şi ocupau mii de funcţii. Franţa are 36.000 de comune, 22 de regiuni, 577 de deputaţi, 348 senatori, 101 departamente şi 77 de deputaţi europeni. Referindu-se la cumulul de mandate, Julien Navarro, un conferenţiar de la ESPOL – Şcoala Europeană de Ştiinţe Politice şi Sociale, cu doctorat, studii post-doctorale în Suedia şi Germania, afirmă că o treime din ţările europene interzic cumulul de mandate, o treime interzic parţial, iar o treime nu are nici o reglementare în această privinţă. Finlanda, de exemplu, are prevăzut cumulul de mandate, un cumulard fiind avantajat la urne, în opinia sa, care nu exclude şi o potenţială problemă de corupţie. Nu există lege imuabilă. Ce au dorit să acroşeze la legea incompatibilităţii parlamentarii români nu a fost deloc o tâmpenie. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi introdus în lege posibilitatea cumulului de mandate, care vegetează în alte ţări europene, nici nu vrem să ne gândim.