Media ca sursă a dezinformării

0
108

De parcă n-ar fi ajuns suferinţa şi panica instalate în Franţa, ca de altfel, şi prin cele mai neaşteptate locuri de pe glob, după atentatele de la Paris, manipularea, uneori grosieră ce-a animat reţelele de socializare, dar şi alte mijloace mediatice şi chiar şi o parte a lumii politice, a continuat să funcţioneze, mult peste limitele minimei decenţe, cu o iresponsabilă vigoare în aceste ultime zile.

Informaţii de o falsitate flagrantă, altele prefabricate pe câteva date reale în punctul de pornire, apoi „gânduri-idei-păreri” (obligaţia de a cita sursele care, sub eticheta „ale noastre”, scapă de orice responsabilitate), fotografii măsluite prin tehnica fotomontajului, false alarme şi inepţii ale unor imaginaţii bolnave au devenit, în spaţiul virtual, arme nu mai puţin periculoase decât mitralierele Kalaşnikov.

Tragedia din Paris nu putea scăpa gustului dezinformării manipulatoare. Câteva dintre cele mai grave sfârşind prin a tulbura chiar şi mecanismele unor organisme specializate, precum cele ale serviciilor secrete, s-au detaşat prin gradul de improvizaţie. Un jurnalist occidental a avut curiozitatea să le identifice şi să le structureze în patru macro categorii: WhatsApp şi social network, fantasmagoriile unor politicieni, uzul imaginilor pescuite din trecut şi reintroduse în ambianţa atentatelor pariziene şi. în sfârşit, activarea unor teorii complotiste.

O primă constatare vizează evidenta lipsa de fundament a majorităţii (dez)informărilor de acest gen, Şi, totuşi, acţionând la nivelul subliminal şi pe fondul destabilizării psihicului colectiv în momente de panică reală, ele sfârşesc prin a compromite reala şi necesara comunicare de la nivelul instituţiilor statale cu proprii cetăţeni.

Iată câteva dintre cele mai vânturate (trebuie spus că nu intră într-un astfel de evaluare dezinformărilor propagandistice survenite dinspre site-urile ori celulele informative ale teroriştilor islamici). Un mesaj intitulat „On est tous Paris” („Suntem cu toţii Paris”), pe fondul unei imagini cu un bebeluş, s-a dovedit a fi un virus. Un alt exemplu de intoxicare: s-a spus că hackerii legaţi de Isis ar putea să identifice toţi utilizatorii platformei FB care şi-au adăugat culorile franceze pe profilul lor. Specialişti ai reţelelor de socializare au intervenit pentru a contracara pericolul, susţinând, cu dovezi, că, în ciuda a ceea ce se crede, respectivii hackeri islamici nu sunt nici pe departe cine ştie ce profesionişti. Nici informaţia că, în seara atentatelor, teroriştii ar fi comunicat printr-un chat al PlayStation 4, cum s-a vehiculat în mediul virtual în chiar primele ceasuri ale tragediei.

S-a ajuns până acolo încât un internaut italian a ajuns că nege chiar şi identitatea tinerei doctorande veneţiene, Valeria Solesin, căzută victimă la Paris, pe motiv că n-ar exista un profil al său pe FB. Ce s-ar mai putea spune în această cauză din moment ce ieri rămăşiţele sale au ajuns acasă, iar mâine mii de persoane vor participa la înmormântarea sa.

Au abundat şi alte zeci ori sute de dezinformări (asocierea bombardierelor franceze ce-au atacat oraşul Raqqa cu un mesaj fluturându-le pe aripi cu textul  From Paris with Love”, total lipsit de fundament aşa cum au demonstrat principalele cotidiene pariziene.

În Italia, premierul Matteo Renzi chiar s-a simţit obligat să intervină public spre a contracara pe loc o dezinformare a unei mame care îşi consilia fetiţa, tot pe reţelele de socializare, să nu meargă la şcoală întrucât ar fi fost informată din surse ale Poliţiei că era iminent un atac asupra Romei.

S-a spus că mai multă informaţie nu presupune şi mai multă informare. Şi nici pe departe mai multă siguranţă. Şi de ce ne-am mai mira când ceas de ceas, pe burtierele site-urilor televiziunilor noastre se succed atâtea alarmante atenţionări cu tentă apocaliptică?

Libertatea ca de altfel şi democraţia nu sunt nişte valori în sine, ci ele devin ca atare numai după proba verosimilităţii în care responsabilitatea este vectorul absolut obligatoriu.