Cum adică “sub presiunea străzii”?

0
99

CTP rămâne un jurnalist cu multe calităţi, nu le mai enumerăm, fiindcă am făcut-o cu alte prilejuri, inclusiv, nu de mult, după prezenţa sa la dezbaterea prilejuită de Întâlnirile “SpectActor“, de la Teatrul Naţional “Marin Sorescu” din Craiova. Domnia sa susţine într-un comentariu, postat pe site-ul Digi24, că premierul Dacian Cioloş, «trebuie să aibă în minte că a fost ales (n.r. desemnat) la presiunea străzii. (…) Era normal ca preşedintele să desemneze un asemenea tehnocrat, în condiţiile în care partidele au făcut pasul înapoi, cu excepţia “nesemnificativă” a partidului domnului Tăriceanu». Domnul Cristian Tudor Popescu excela odinioară, prin logica sa brici, graţie căreia construia raţionamente implacabile. De data aceasta rămânem încurcaţi, fiindcă “presiunea străzii” şi “pasul înapoi al partidelor” sunt sintagme incompatibile. Domnul Cristian Tudor Popescu poate avea dreptate când afirmă că “acest parlament mai are un singur lucru de făcut pentru România: să se dizolve“. Dezideratul trebuie să se producă imediat după ruperea USL, moralmente discutând, fiindcă dincolo de numărul excesiv de parlamentari şi calitatea îndoielnică a majorităţii acestora, atunci s-a produs desconsiderarea nesimţită a votului popular. Teza că “oamenii au ieşit în stradă şi ar putea reveni oricând” sună straniu. Prognoza pare hazardată, dacă nu şi riscantă. Nu pentru că într-o democraţie europeană oamenii nu pot ieşi în stradă, să protesteze, ci pentru că tot ceea ce s-a întâmplat în Capitală, în urma evenimentelor de la Clubul Colectiv, trebuia să aibă aceeaşi amplitudine şi în restul marilor oraşe ale ţării. Unde, din păcate, fiorul protestelor nu a fost precumpănitor civic, de sorginte exclusiv morală, ci preponderent politic, prin aportul manifestanţilor din câmpul opoziţiei. Altminteri în hibernare prelungită, indiferent de anotimp. Întreţinându-se o repulsie organică faţă de partidele politice, cu nimic mai altfel decât cele din Europa, identic de breze, avem o dificultate cu democraţia. Nu poţi soma un parlament – organul reprezentativ al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării – cu “capul la cutie“. De acord cu CV-ul tehnocratului Dacian Cioloş, specializat la nivel înalt, stagiu de comisar european, apoi de consilier pe lângă preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, şi aşa mai departe, adică soluţia optimă, într-un moment delicat de criză politică. Mai ales că omul a şi spus duminică seara, la “Imparţial” (Digi 24) că nu are ambiţia să rămână premier şi după 2016: “Am primit un mandat pentru un an de zile, în care să fac anumite lucruri (…) în aşa fel încât după sfârşitul anului 2016 să se continue un proiect de construcţie, cu un guvern politic, legitim şi legitimat prin vot“. După toate aparenţele, fiindcă duminică premierul Dacian Cioloş a oferit două interviuri, in extenso, se pare că inclusiv domnia sa a înţeles, înaintea altora, ce trebuia înţeles: se află la o răscruce de drumuri. Din care, dorinţa arzătoare rămâne aceea de a ieşi cât mai onorabil cu putinţă. Deocamdată, fiindcă a mai făcut parte dintr-un guvern al ţării, şi ştie mecanismele guvernării, nu are de partea sa nici o majoritate parlamentară certă, şi nici un cabinet “ales pe sprânceană”. Cunoscând bine, bănuim, atât politicienii francezi cât şi cei belgieni, actualul premier poate constata că “metehnele” autohtonilor nu diferă prea mult. Dimpotrivă. “Toţi o apă şi-un pământ”, ca să-l citez pe un euro-ales de dreapta, cu un text bun, “prostia europeană faţă cu barbaria musulmană”.