În fiecare an, la 23 aprilie, îl prăznuim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sfântul Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini. A urmat cariera militară şi a ajuns comandant în armata împaratului Diocleţian.
Îmbrăţişând cariera armelor, s-a distins aşa de mult, încât a fost numit mai întâi tribun al unui corp de armată iar mai apoi luptându-se vitejeşte în războaie, a fost apreciat de împăratul Diocleţian şi numit comandant şef al armatei. În anul 303, împăratul a dat un decret prin care toţi creştinii erau obligaţi să se lepede de credinţa în Hristos şi să se închine zeilor. În consiliul ce s-a ţinut pentru persecutarea creştinilor, Sfântul Gheorghe a combătut din răsputeri planurile împăratului, mărturisind vitejeşte pe Iisus Hristos. După numeroase torturi, între care bătaia cu vine de bou, loviri cu suliţa, vătămarea cu roata de săbii, aruncarea în groapa cu var şi încălţarea în cuie, Sfântul Gheorghe a fost decapitat în faţa zidului cetăţii Nicomidia, pe 23 aprilie 303. Un martor la execuţiei sale i-a convins apoi pe Atanasie, un preot păgân, şi pe împărăteasa Alexandra să se convertească la creştinism, sfârşind apoi şi ei în chinurile muceniciei. Trupul Sfântului a fost trimis pentru îngropăciune în oraşul său natal, Lod, unde creştinii l-au înmormântat aşa cum se cuvine unui martir. În icoanele creştine răsăritene, Sfântul Gheorghe este adeseori înfăţişat călare, înfingând suliţa într-un balaur, uneori apărând în fundal o tânără femeie ce urmăreşte de la distanţă sângeroasa înfruntare. În interpretarea obişnuită a acestei imagini se spune că balaurul sau dragonul îl reprezintă atât pe diavol, cât şi imperiul roman, femeia din fundal fiind nimeni alta decat Alexandra, soţia împăratului Diocleţian. Se spune că legenda luptei Sfântului Gheorghe cu balaurul ar fi fost adusă pe tărâmurile europene de către cruciaţi. Cea mai veche reprezentare a acestui episod este o icoană din Capadocia, de la începutul secolului al XI-lea, iar cea mai veche referire documentară la confruntarea Sfântului Gheorghe cu balaurul apare într-un text georgian din secolul al XI-lea. Potrivit poveştii, un balaur îşi făcuse culcuş deasupra izvorului ce aducea apa oraşului Silene. Pentru a avea acces la apă, oamenii din acea regiune l-au înduplecat pe balaur oferindu-i mai întâi cate o oaie, şi apoi câte o fecioară, fata ce urma să fie sacrificată era aleasă prin tragere la sorţi. Într-o zi soarta a decis să fie jertfită o prinţesă. În ciuda protestelor tatălui ei, fata a fost adusă în faţa balaurului, însă Sfântul Gheorhe i-a venit în ajutor, apărându-se cu semnul crucii, a înfruntat şi a ucis balaurul, salvând-o astfel de la moarte pe prinţesă. Impresionaţi de aceasta faptă, locuitorii din Silene au părăsit credinţa lor păgână şi s-au convertit la creştinism. În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe, creştinii aşează la stâlpii porţilor şi ai caselor, la ferestrele şi uşile caselor şi grajdurilor, în grădini şi pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se crede că oamenii, vitele si semănăturile sunt protejate si binecuvântate. Ramurile verzi sunt păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotriva bolilor. Ele mai sunt puse şi în hrana animalelor, în credinţa că acestea vor fi protejate de duhurile rele. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe se cinsteşte în mod deosebit la noi, românii, ca şi ocrotitor al oştirii, mai ales al Forţelor Terestre Române din Armata Română. Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu sa mântuiască sufletele noastre. Amin!
Preot Liviu Săndoi
