Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova anunță publicul că în perioada 23 decembrie 2021 – 2 ianuarie 2022 agenția de bilete va fi închisă. Spectatorii pot rămâne în tot acest timp conectați la paginile de facebook: Teatrul pentru copii și tineret Colibri și Atelierele Fabricii de povești electroColibri.
Agenția teatrului se va deschide luni, 03 ianuarie 2022, și va avea următorul program: de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00.
Spectatorii își vor putea (re)vedea actorii dragi pe scenă, la teatru, în week-end-ul din 08 – 09 ianuarie 2022, când sunt programate poveștile „Sarea în bucate“ și „Dănilă Prepeleac“, ce poartă semnătura regizorului Valentin Dobrescu.
Din luna ianuarie, ne revedem și cu ucenicii păpușari, într-o nouă serie de ateliere în cadrul Fabricii de povești electroColibri.
Până atunci, echipa Teatrului Colibri Craiova dorește tuturor sărbători vesele și luminoase. Să ne revedem sănătoși, cu poftă de joc și joacă, bucuroși de povești și în 2022!