În toiul sezonului estival, al repartizării computerizate a absolvenţilor de clasa al XIII-a pe fondul prelungitei crize politice cunoscute, cu multe „improvizări”, în guvernul actual, oricum deja în afara oricărei legitimităţi constituţionale, sindicatele din educaţie şi-au publicat propria variantă de salarizare: altă formulă de plată cu ora, grilă mai mare şi sporuri păstrate ca până acum, potrivit edupedu.ro. Că poate sau nu poate susţine actualul buget un asemenea efort financiar, nu interesează pe nimeni. Sau oricum, pe eternii lideri ai FSLI, Federaţiei „Spiru Haret” şi Federaţiei Alma Mater, cele 3 sindicate din educaţie, care au făcut anunţul conform căruia nu vor participa la consultările organizate de ministerul Muncii, pe tema noii legi. Documentul din 3 iunie a.c., semnat de Simon Hăncescu, Marius Ovidiu Nistor, Anton Hadăr cuprinde propuneri la textul general al legii, modificări pentru reglementările specifice personalului didactic şi o grilă alternativă de coeficienţă pentru funcţiile din învăţământ. Ministrul interimar al Educaţiei este Mihai Dimian, rectorul Universităţii „Ştefan Cel Mare” din Suceava, de puţină vreme, iar ministrul interimar al Muncii este Dragoş Nicolae Pâslaru, care de fapt era titular la Investiţii şi Proiecte Europene, dar îşi permite stupide „jocuri de cuvinte” într-o postare pe Facebook „A cântat iar ciocârLia”. O aluzie, deloc prea inspirată, ca să nu spunem jenantă, la preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cu care nu are, bănuim, nici măcar… „bonjour”. Ministrul interimar al Muncii se întreabă retoric, evident aferat, mai multe lucruri, omiţând statutul său constituţional actual, în cadrul căruia competenţele sunt limitate. Că are rol strict tehnic de coordonare al jalonului PNRR pe salarizare şi metodologie pentru a oferi o fundamentare solidă bazată pe consultări, cum susţine, este adevărat, dar abilitarea lui Dragoş Pâslaru şi aşa limitată şi necalificată a încetat cu desăvârşire. Proiectul legii salarizării, în actuala formă, este susceptibil de multe corective, chiar după consultările de la Palatul Cotroceni, şi textul ei a fost publicat pe pagina ministerului Muncii. Jalon foarte important în PNRR, pe care România trebuie să-l transforme în lege, până la finele lunii august a.c., pentru a nu pierde circa 4 miliarde euro, legea salarizării generează nu puţine nemulţumiri. Nu discutăm fondul demersului sindicatelor din educaţie, ci momentul inabil ales de acestea, date fiind circumstanţele de acum cunoscute. În întreaga Europă, educaţia ocupă un loc central în dezbaterile publice. Se discută despre reforme, metodologii, ecrane, inteligenţă artificială şi rezultate la admiterea în licee şi absolvirea acestora. Dezbaterea educaţională, aşa cum o promovează eternii noştri lideri de sindicat, este formulată în termeni exclusivişti, dacă nu sistematic greşiţi, ameninţând mereu cu îngheţarea cursurilor. Orice proces educaţional întruchipează şi ideea despre ceea ce înseamnă să fii om. Educaţia nu pregăteşte tinerii doar pentru a profesa, îi pregăteşte şi pentru viaţă. Ceea ce avem în educaţie, nu este doar o criză de salarizare (admitem, de luat în seamă) ci o criză întreţinută la „foc continuu” de nişte lideri de sindicat anacronici, deloc impacientaţi de starea economiei şi concomitent calitatea actului educaţional. De faptul că România se împrumută pentru a face faţă problemelor cunoscute. Dacă ne aşteptăm ca absolvenţii liceelor şi gimnaziilor noastre să producă reducerea inegalităţilor sociale, prin integrarea lor în diverse medii, putem fi convinşi că nu vom avea rezultatele aşteptate. O democraţie nu se construieşte doar prin instituţii sau legi, educaţia este mai presus de toate şi un act de încredere deplină, în viitorul acestei ţări.
