Având cel mai bun start în box-office din cariera regizorului britanico-american, Christopher Nolan, cu încasări de 264 milioane dolari în primul weekend, producţia celebrei epopee greceşti Odiseea lui Homer, care a costat 250 mil. dolari, stârneşte aprinse comentarii. Realmente fireşti. Cu atât mai mult, cu cât adaptarea unui text vechi, de aproximativ 3000 de ani, bazat pe poemul lui Homer, despre întoarcerea regelui Itacăi, Odiseu (Ulise) acasă, după războiul troian, (întâlneşte ciclopul polifem, sirene şi calipso, fiecare etapă cu încărcătura ei teribilă) cel mai recent film al lui Christopher Nolan (regizorul Oppenheimer şi Inception) este deja difuzat în 73 de ţări. Timp de mai bine de un secol, Odiseea lui Homer a inspirat cinematografia şi televiziunile. Aveam deja „Ulise”, interpretat de Kirk Douglas (1954), Odiseea lui Franco Rosi, o co-producţie europeană (1968) apropiată de proza poetică a lui Homer, cu Irene Papas fabuloasă. La Atena, din 16 iulie (filmul durează 3 ore), cinematografele în aer liber sunt full, rezervările au crescut vertiginos, curiozitatea fiind rar întâlnită şi întreţinută de adoptarea unui text antic. Evident că nu lipsesc, cum spuneam, criticile, în pofida unei distribuţii prestigioase. Şi una dintre critici este aceea că Lupita Nyong o interpretează pe Elena din Troia, când istoricii şi comentatorii de pe reţelele de socializare, dar şi susţinătorii unei viziuni specifice bazată pe identitatea antichităţii, afirmă că Homer ar fi descris-o pe Elena, ca pe o femeie „albă şi blondă”, deşi poetul nu face o descriere fizică atât de preţioasă a eroinei sale, de-a lungul operei. Apoi filmul nu face referiri suficiente la greci, personajele nu vorbesc greaca şi doar câteva scene au fost filmate în Peloponez. Pentru nu puţini, o adaptare a Odiseei ar fi trebuit produsă în întregime în ţara sa de origine. Fireşte sunt izbucniri de pasiuni, poate fireşti, fiindcă adaptările istorice şi mitologice greceşti sunt diferite. Pe scurt, Ulise regele Itacăi, unul din marii învingători greci ai războiului troian, este reţinut de numeroase încercări la întoarcerea acasă (care durează mulţi ani), în timp ce pretendenţii la tronul său, trădându-şi promisiunile, îi subjugă soţia, regina Penelopa, care rezistă fiecărei încercări. Ajutată şi de fiul ei Telemah. Odiseea lui Christopher Nolan, cu o distribuţie remarcabilă, cum spuneam (Matt Damon, Anne Hathaway), este până la urmă un produs de marketing, care se chinuie să surprindă mitul. Adevărata dezbatere se află în altă parte: este un film sumbru (Le Point) profund antieroic al cărui mesaj este cu totul diferit de imaginea pe care o avem de obicei despre Odiseea. Se pare că cinematografia se apropie de ceea ce a vrut Homer. Odiseea, departe de a fi doar un text care celebrează fidelitatea faţă de căsătorie, familie, ţară, este şi o lecţie morală. Le Figaro a publicat o ediţie specială de colecţie de 162 de pagini „L’Odyssee – Sur les traces d’Ulysse”, care celebrează epopeea lui Homer şi prezintă cititorilor insula ionică Itaca prin intermediul patrimoniului său arheologic, peisajelor şi identităţii contemporane ca destinaţie pentru turismul cultural. Ediţia specială prezintă Itaca drept o destinaţie pe tot parcursul anului pentru călători exigenţi în căutarea unor experimente autentice. Lumea vorbeşte de Nolan şi noua lui mega-producţie, abundă cronicile, dar… şi veniturile. Ceea ce face ca vizionarea să devină incitantă.
