Mirajul teatrului de păpuşi şi marionete sau în lumea actorilor de la „Colibri”…

0
210

papusi 1Cum a fost întâlnirea lor cu teatrul de păpuşi şi marionete, ce i-a atras către acest tărâm, ce şi de ce îi fascinează în continuare, deşi de la primele lor spectacole au trecut ani, poate chiar zeci de ani… Este un miraj al acestei lumi, au răspuns la unison actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” din Craiova. O însufleţire a tot ceea ce este în jurul lor care le reuşeşte încă de când au decis să pună în această meserie un strop de talent, de pasiune, de muncă şi mai ales de dragoste. „Deşi nu este o meserie, este o parte din mine, din sufletul meu…”, mărturiseşte una dintre actriţe.

Despre mirajul teatrului de păpuşi şi marionete actorii craioveni au vorbit, ieri, într-o zi cu totul specială pentru ei: Ziua Mondială a Marionetiştilor. Artişti păpuşari şi mânuitori de marionete, dar şi public de teatru din întreaga lume o celebrează, an de an, încă din 2003, pe data de 21 martie, fiind o bună ocazie de a focaliza atenţia comunităţii artistice internaţionale asupra marionetei, a creativităţii şi inventivităţii ei. Sărbătoarea urmează Zilei Internaţionale a Teatrului pentru copii şi tineret (20 martie) şi precede Ziua Mondială a Teatrului (27 martie), laolaltă prilejuind un amplu program de evenimente, sub genericul „Săptămâna Internaţională a Teatrului”.

„Păpuşarii sunt actori complecşi şi compleţi. Dar nu întotdeauna cei mai vizibili actori. Pentru că se ascund, graţie meseriei lor, în spatele costumelor, măştilor, paravanelor şi păpuşilor. Cu toate acestea, discreţia şi delicateţea meseriei de păpuşar îl face pe fiecare actor să fie cumva copil şi nemuritor şi prin amintirile pe care le creează în noi. Unii sunt în teatru de foarte mulţi ani, am crescut privindu-i şi aplaudându-i, alţii sunt colegi mai noi şi este bine să ducă mai departe ceea ce s-a construit până acum în teatru”, spune Adriana Teodorescu, manager al Teatrului „Colibri” de aproape patru ani.

Poveştile actorilor instituţiei sunt însoţite la Craiova, în „Săptămâna Internaţională a Teatrului”, de o mulţime de evenimente, de la Zilele Porţilor Deschise, prilej pentru curioşii de toate vârstele să viziteze culisele teatrului, până la spectacole, teatru interactiv, ateliere de creaţie şi expoziţia „Costumul – plastica personajului”, care va fi vernisată pe 27 martie, ora 10.30. Poftiţi, aşadar, la Teatrul „Colibri”, pe firul poveştii, să vă amintiţi de copilărie sau, copil fiind, să vă bucuraţi sufletul. Şi nu plecaţi niciodată din faţa scenei fără a oferi aplauze sau măcar un zâmbet actorilor, căci reuşesc mereu să ne pună în suflet un strop din mirajul lumii lor!

papusi 2Marin Fagu: «A fost o întâmplare că am ajuns să fac meseria de păpuşar. La început aşa am luat-o, ca pe o întâmplare, apoi am considerat-o o şansă, iar acum cred că e un lucru fără de care nu aş putea exista».

Geo Dinescu: «Am urmat întâi facultatea de teatru, după care am decis să fac şi facultatea de păpuşi şi marionete la Bucureşti. A fost dragostea pentru copii, asta m-a atras cel mai tare! Iubesc foarte mult copiii. Constat că au trecut deja 11 ani de când am intrat pe acest tărâm minunat, în această lume minunată. Ieri, un copil m-a întrebat: dacă ar fi să fac o altă meserie, ce aş face? Şi am zis: ştiu ce! Nu m-aş face păpuşar, ci marionetist şi păpuşar! Nu aş putea trăi fără meseria asta… Mă dedic ei în totalitate, o iubesc. Deşi nu este o meserie, este o parte din mine, din sufletul meu!».

 

Rodica Prisăcaru: «Stau foarte aproape de teatru şi, de multe ori când aştept la semafor, văd copiii care sunt nerăbdători să vină înspre Teatrul „Colibri”. Şi de fiecare dată sunt fericită că lucrez aici şi mă încarc din bucuria lor. Pentru mine, Ziua Marionetiştilor şi Păpuşarilor este în fiecare zi!».

Ionica Dobrescu: «Şi pentru mine a fost o întâmplare teatrul de păpuşi… Mi-am iubit meseria treptat, pas cu pas, în timp ce am înţeles-o. Am iubit foarte mult scena la început, a fost pentru mine un drog, şi am zis că trebuie să rămân pe ea. Încercând de mai multe ori la teatru şi neintrând, pe vremea… cealaltă, întâmplarea a fost să-l întâlnesc pe profesorul meu dl. Valer Dellakeza, care m-a îndrumat spre teatrul de păpuşi. I-am zis: „Cum, vedeţi în mine ceva pentru teatrul de păpuşi?”. „Da, eşti potrivită!”. Nu l-am crezut atunci. Nu m-am apropiat uşor de păpuşi, pentru că nu ştiam cu ce se mănâncă meseria asta. Trimiţându-mă fostul director la nişte cursuri de specializare, am cunoscut nişte oameni absolut deosebiţi, actori cu mulţi de meserie în spate. Îl menţionez pe Valeriu Simion, care mi-a deschis ochii şi m-a făcut să mă îndrăgostesc de meseria asta. Încet-încet m-a acaparat, am vrut să ştiu, să îi cunosc secretele. Noi, păpuşarii, nu mânuim numai păpuşi, ci animăm tot ceea ce se vede, dăm glas şi suflet. Cred că asta m-a făcut să mă ataşez cu pasiune de meseria asta, încât acum, chiar dacă aş vrea, nu ştiu şi nu aş putea să fac altceva…».

papusi 3Alla Cebotari: «Mă bucur că fac această meserie. Am descoperit din tainele ei în timp ce absolveam facultatea de artă dramatică la Chişinău. Alături aveam secţia de marionete, condusă de marele regizor şi profesor Titus Jucov, care ne-a părăsit acum doi ani şi cu care am colaborat în primele spectacole în care am fost distribuită. Ce m-a determinat să rămân cu această meserie? În primul rând, copiii mei, care tot timpul mi-au apreciat rolurile şi s-au bucurat alături de mine, iar acum, nepoţelul meu, care este absolut fascinat de tot ceea ce se întâmplă în teatru».

Emanuel Popescu: «Eu nu sunt de foarte mult timp în teatrul de păpuşi, doar de aproximativ trei ani. Dar ce mă fascinează la păpuşi e extraordinara lor capacitate de a transmite gânduri şi afecte. Încă experimentez… Îmi place să mă joc, să descopăr noi posibilităţi de exprimare ale păpuşilor. Mi se pare un domeniu vast şi fascinant. Şi mă uimeşte de fiecare dată extraordinara lor capacitate de a-i bucura şi pe cei tineri, şi pe cei maturi».

Adriana Ioncu: «În 1990, datorită unei conjuncturi foarte frumoase, am reuşit să iau contact cu teatrul de păpuşi. A fost o experienţă interesantă, pentru că am descoperit ce nu credeam că o să aflu, adică o meserie extraordinară. Şi extrem de solicitantă, din toate punctele de vedere. Pentru că noi, actorii păpuşari, suntem şi actori dramatici uneori, suntem mânuitori de mai multe categorii de păpuşi şi suntem şi animatori de obiecte. Iar atunci când obiectele devin vii, este cu adevărat un spectacol fascinant. (…) De obicei, la teatrul de păpuşi vin copiii. Acum, datorită atelierelor organizate aici, vin şi adulţi foarte mulţi, care îi însoţesc. Chiar sunt multe evenimente! Faptul că reuşim să ne metamorfozăm aşa de des pe mine mă bucură nespus de mult şi mă consider o privilegiată că sunt actor mânuitor la Teatrul de păpuşi din Craiova!».

Daniel Mirea: «Eu am ajuns în teatrul de păpuşi nu din întâmplare, ci… provizoriu! Un provizorat care durează de 16 ani… Şi cred că o să mai dureze mulţi ani de-aici încolo! Am absolvit facultatea de artă dramatică la Craiova, la clasa prof. Remus Mărginean. M-am angajat din anul al III-lea de facultate şi am ajuns… într-o altă lume! Pentru că nimic nu semăna aici cu ceea ce învăţasem eu în facultate. Acolo învăţam să mă expun pe mine, iar aici trebuia să mă pun pe mine în umbră şi să expun păpuşa. Ceea ce a fost foarte greu… Învăţ, mai am de învăţat. Cred că o să învăţ până la pensie».

Alis Ianoşi: «Am învăţat păpuşărie şi ce înseamnă teatrul pentru copii alături de colegii mei. Studiile mele sunt de artă dramatică, aşa că pot spune că am învăţat meseria la locul de muncă. Iniţial am fost reticentă, pentru că plecasem cu alte gânduri din facultatea de teatru. Dar după primul an, în care „m-am călit”, am primit oferte de a pleca în altă parte şi… nu am mai putut. Atât m-am ataşat de ceea ce înseamnă păpuşă… Şi la momentul actual am impresia că încă mă dezvălui pe mine prin această meserie. E locul în care mă simt veşnic copil şi nu cred că aş mai vrea să plec vreodată de-aici».

Oana Stancu: «Sunt din 1999 actriţă la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”. Eu nu am venit aici dintr-o întâmplare. Eram la Târgu Mureş, după licenţa la Universitatea de Artă Teatrală, iar domnul Patrel Berceanu, atunci directorul instituţiei, mi-a propus să vin la Craiova. Am venit. Nu am avut de gând să rămân şi totuşi ceva m-a reţinut. Am început să descopăr păpuşile, să îmi placă, am învăţat meserie de la câţiva colegi din teatru…Iubesc foarte mult copiii, de-asta am rămas într-un astfel de teatru şi nu aş mai pleca de-aici».

Mugur Prisăcaru: «Am început teatrul de păpuşi la Constanţa, cu mulţi ani în urmă, cred că vreo 35… Nu am urmat o facultate de specialitate, pentru că atunci nu se ocupa nimeni de păpuşărie. Se dădeau examene şi, dacă aveai anumite abilităţi, cu totul speciale pentru teatrul de păpuşi, puteai să rămâi, sau, după două-trei luni, se putea să ţi se spună că nu eşti bun. Iniţial am vrut să fac artă plastică. Şi pur şi simplu s-a ivit un post la teatrul de păpuşi în timp ce mă pregăteam pentru artă. Aşa am hotărât să fac păpuşărie şi am venit la Craiova de la Constanţa».