Când Ion Iliescu are dreptate… tardivă!

0
39

Puţine şi, în general nefavorabile comentariile din presa scrisă după Congresul PSD. Aceeaşi tuşă gri şi în dezbaterile de la posturile de televiziune, deşi câteva atitudini răzleţe, ca de pildă cea a preşedintelui Consililiului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, sau cea a preşedintelui de onoare al PSD, Ion Iliescu, chiar invitau la reflecţie. Cu excepţia lui Cornel Nistorescu, (cotidianul.ro), Ion Cristoiu (pe blogul său), şi Cristian Tudor Popescu (Digi24), cu puncte de vedere de luat în seamă, în rest exces de idiosincrazie. A fost până la urmă un eveniment major al social-democraţilor, soldat cu schimbări de decor la nivelul conducerii, punctat cu destulă timiditate în intervenţiile cam mecanice, ipocrite şi previzibile ale vorbitorilor, şi, evident, nelipsitele “jocuri de culise”. Un alt tip de discurs, un limbaj în curs de normalizare, ar fi fost de dorit. Nu lipsită de orice mesaj decent a fost intervenţia lui Ion Iliescu, care stă mai bine cu discursul decât cu replica. Răbdător, de o obstinaţie tematică şi stilistică inflexibilă, “preşedintele onorific” are tendinţa de a perora compact, strecurându-se prin interstiţiile lăsate libere de ceilalţi. Să lăsăm invocarea comunismului său de fond, după ce la 60 de ani a acceptat destrămarea sistemului în care s-a format, girând o evoluţie politică oricum contrară educaţiei şi naturii sale. Ion Iliescu a presimţit “filmul” discuţiilor, reproşând liderilor partidului, între altele, “slaba legătură cu intelectualii”. “Nu se poate ca un partid să aibă forţă, dacă nu are alături de el intelectualitatea ţării (…) oamenii care dau tonul în afirmarea noastră în lume“. Paradoxal, atitudinea ambiguă a social-democraţilor faţă de intelectuali, datează de pe vremea lui… Ion Iliescu, altminteri aflat în relaţie excelentă cu aceştia, înainte de “evoluţia” din 1989. Pe de o parte, trataţi cu respect vag, ipocrit, admiraţi pentru erudiţie, pe de altă parte priviţi cu ironie mefientă ca personalităţi plăpânde şi inactuale, stricate de prea multă gândire, ineficiente, elitiste, cosmopolite, fără impact la mase etc. Refuzul de a anagaja o “bătălie culturală” prin punţi de legătură către intelectuali, costă PSD-ul. Ion Iliescu, spre deosebire de mulţi dintre cei prezenţi la Sala Palatului, l-a citit fie şi parţial pe Antonio Gramsci, marxist, mare gânditor al secolului trecut (1891-1937), politician, filosof, jurnalist, lingvist, critic literar, cu o operă consistentă, consultată şi astăzi în peninsulă. Fondator al partidului comunist italian. El este autorul conceptului de “hegemonie culturală”, care presupune – rezumând – că pentru a lua puterea şi a o păstra nu sunt suficiente doar instituţiile şi forţele armate, ci trebuie asigurată hegemonia în cultură, în sensul larg, pentru contribuţia la edificarea “sensului comun”. El pomeneşte de “blocul istoric”, unde se întâlnesc, în jurul unui proiect, grupurile sociale diverse. Cum defineşte Antonio Gramsci intelectualii adevăraţi, fiindcă în opinia sa nu există activitate umană care să excludă intelectul, nu are importanţă, în cazul de faţă. Ceea ce s-ar mai putea spune este că la vremea lor Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, au înţeles acest lucru şi au marcat puncte preţioase. Până la urmă Ion Iliescu a dat un semnal, pentru extinderea spaţiului politic şi în acelaşi timp accentuarea propriei identităţi a partidului,  care unora le-a convenit, altora mai puţin sau deloc. Afirmaţia sa nu poate fi însă contestată, pe fond, poate fi cel mult ocultată. Ion Iliescu l-a criticat pe Liviu Dragnea la Congresul PSD, iar acesta l-a scos ieri din Biroul Permanent Naţional. Semn că recomandarea fusese înţeleasă. Ceea ce, până la urmă, este o problemă a conducerii partidului social-democrat, repetăm destul de complexat în raporturile cu intelectualii ţării, mulţi dintre aceştia, simpatizanţi, dar nu iremediabil seduşi, de ceea ce am putea numi “dreapta”.