Campanie gratuită de testare pentru HIV şi virusurile hepatitei B şi C

0
384

Săptămâna aceasta a fost lansată campania naţională „H-Alert”, care promovează testarea gratuită pentru HIV şi virusurile care declanşează hepatita B şi C, screening naţional şi servicii pentru utilizatorii de droguri injectabile. Testarea va avea ca rezultat realizarea Registrului Naţional de Hepatite.

Campania se desfăşoară în perioada octombrie 2015 – aprilie 2016 şi va mobiliza tinerii şi grupurile sociale vulnerabile la infecţia cu HIV şi la virusurile care declanşează hepatita B şi C. Unul dintre obiectivele principale ale campaniei este de a invita aceste persoane, dar şi publicul larg, să se testeze şi să se informeze cu privire la prevenirea acestor infecţii. Testarea gratuită poate fi efectuată în Craiova, la Centrul Medical Amaradia sau la Policlinica Top Med Bunavestire.

Iniţiativa aparţine Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” şi Asociaţiei Române Anti-SIDA, Fundaţiei Parada şi Romanian Harm Reduction Network. Aceasta face parte din proiectul „Îmbunătăţirea prevenirii şi controlului HIV/SIDA şi hepatitei B şi C în România”, finanţat prin Programul „Iniţiative în sănătatea publică”, în cadrul Granturilor Norvegiene 2009 – 2014, unde cofinanţarea este asigurată de Ministerul Sănătăţii în calitate de operator de program.

1 din 5 români nu s-ar vaccina împotriva virusului hepatitei B

O astfel de iniţiativă gratuită era necesară având în vedere că mai mult de jumătate dintre români nu s-au testat niciodată pentru hepatită B sau C. În plus, un sfert dintre români nu au încredere în vaccinuri, 1 din 5 români nu s-ar vaccina împotriva virusului hepatitei B chiar dacă i-ar fi recomandat de un medic, iar aproape 60% din aceștia nu s-au testat niciodată pentru hepatită B și C. Acestea sunt doar o parte dintre concluziile studiului „Cunoștințele, atitudinile și practicile populației generale cu privire la HIV/SIDA și hepatita B și C”, derulat de Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”. Chiar dacă românii au început să cunoască din ce în ce mai multe despre HIV/SIDA, dar și despre hepatitele B și C, aceste infecții rămân în continuare o problemă urgentă și reală de sănătate publică. De exemplu, aproape toți românii (97%) au auzit de HIV/SIDA și hepatitele B și C, iar aproape jumătate știu că folosirea prezervativului reprezintă o metodă eficientă de reducere a riscului pentru aceste infecții.

Există însă în continuare câteva probleme majore: testarea sau mai degrabă lipsa testării pentru aceste infecții, lipsa de încredere în vaccinuri și existența unor mituri cu privire la cele trei infecții. Aceste motive împiedică uneori prevenirea, diagnosticarea și tratamentul corect al infecțiilor.

Lipsa de informare, în continuare o problemă

Conform studiului, cu toate că majoritatea românilor a auzit de aceste boli, aproape jumătate nu sunt conştienţi de faptul că o persoană poate fi infectată fără a avea vreun semn de boală. De asemenea, mare parte dintre persoanele care au fost chestionate pentru realizarea studiului nu au identificat în mod corect căile de transmitere a bolilor. În acelaşi timp, doar o treime dintre cei care au participat la studiu s-au testat vreodată pentru hepatită B, C sau HIV, 72 la sută dintre aceştia cred că nu au niciun risc sau au un risc minim să se îmbolnăvească de hepatită B sau C, iar în cazul HIV proporţia creşte la 76 la sută.

Potrivit documentului citat, doar 58 la sută din cei chestionaţi consideră că unele categorii de persoane au risc crescut de hepatită B sau C, iar identificarea categoriilor la risc este scăzută.

România este ţara cu cea mai mare prevalenţă de hepatită C – 3,2 la sută şi 4,4 la sută – hepatită B din Europa. Practic, unul din 13 români are unul din aceşti viruşi. Acest lucru ar însemna circa 600 de mii de persoane infectate cu virus C în sânge, dar 85% au infecție activă, restul și-au eradicat virusul prin propriile lor mijloace imunitare. Într-un studiu internaţional de prevalenţă şi estimare a nivelului de infecţie cu virusuri hepatitice B şi C, situaţia estimată pentru România la nivelul anului 2013 arată că un număr de 1.016.800 persoane ar fi infectate cu virus hepatitic B şi 635.500 de persoane ar putea fi infectate cu virus hepatitic C.