Bunuri de peste 30.000 lei confiscate de poliţişti după o razie în Târgul Municipal din Craiova

0
377

În cadrul unei razii de amploare desfăşurate joi, în Târgul Municipal din Craiova, poliţiştii au confiscat sute de perechi de pantofi sport, dar şi sute de produse cosmetice şi zeci de parfumuri, în valoare de 31.000 lei, toate suspectate a fi contrafăcute. Oamenii legii au deschis şapte dosare penale pe numele celor depistaţi cu nereguli.

Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţi Economice Dolj, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, dar şi împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova au organizat, în cursul zilei de joi, o acţiune în Târgul Municipal din Craiova, pe linia prevenirii punerii în circulaţie a produselor contrafăcute. Totodată, poliţiştii au urmărit şi combaterea evaziunii fiscale şi protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicite, fiind vizate în special persoane fizice care comercializează articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şi produse cosmetice contrafăcute.

Poliţiştii craioveni au efectuat verificări şi controale la 12 persoane fizice comercianţi, astfel fiind identificate şi ridicate în vederea confiscării sute de perechi de pantofi sport, dar şi sute de produse cosmetice şi zeci de parfumuri, valoarea mărfurilor confiscate ridicându-se la 31 000 lei. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au întocmit 7 dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie de produse contrafăcute, în conformitate cu prevederile Legii 84/1998.

Astfel, cu ocazia controlului efectuat, în sectorul îmbrăcăminte- încălţăminte din Târgul Municipal, a fost depistat Sorin F., de 33 de ani, care avea expuse spre vânzare 108 perechi pantofi sport purtând însemnele unor branduri cunoscute fără a deţine documente de provenienţă,  de autenticitate şi originalitate. „Pe numele celui în cauză a fost întocmit dosar penal, ridicându-se în vederea cercetărilor articole de îmbrăcăminte şi accesorii  în sumă de 10.000 lei”, a precizat subcomisar Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.