Cum ne apărăm… pământul

0
82

Mai întâi a fost lansat zvonul, cu destulă inabilitate, de un funcţionar de rang inferior, ataşat pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucureşti: statul maghiar se pregăteşte să cumpere terenuri agricole în Ardeal. Zvonul a fost infirmat de Ministerul ungar al Afacerilor Externe, pretextându-se că a fost „doar o idee”, nu un program. Au urmat câteva reacţii ponderate în spaţiul public, deloc menite să creeze panică sau să inflameze situaţia. Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit cu un punct de vedere aşa şi aşa, mai degrabă de circumstanţă, opinând că „este strict interzisă de legislaţia europeană crearea de avantaje economice cu resurse publice pe criterii etnice, iar Comisia Europeană, prin departamentele specializate, urmăreşte aceste aspecte”. Szabo Jozsef, ataşatul pe probleme de agricultură al Ambasadei Ungariei la Bucureşti, pentru postul de radio Erdely FM, declarase că dacă „cineva doreşte să-şi vândă terenul, în Ardeal, atunci poate încheia un contract cu statul maghiar, în temeiul căreia va primi o rentă viageră”, iar terenul rămâne în proprietatea sa până la sfârşitul vieţii. Dacian Cioloş susţine că „statul român are, la rândul său, la dispoziţie, instrumente pentru a păstra controlul asupra propriei politici funciare şi agricole şi de dezvoltare rurală, oferind oportunităţi tuturor cetăţenilor săi, indiferent de etnie”. Care sunt aceste „instrumente” nu se spune. Fiindcă de fapt nu există. În schimb, ceea ce ştim este că de la 1 ianuarie a.c., România, în temeiul angajamentelor luate ca membru al UE, este obligată să ridice restricţiile la cumpărarea de terenuri agricole de către persoane fizice rezidente ale blocului comunitar. Legea care reglementează cumpărarea de terenuri de către cetăţenii europeni a fost retrimisă de preşedintele Traian Băsescu Parlamentului, pentru reexaminare. Din somn s-a trezit şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, făcând obiecţia că „legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţia terenurilor”. În discuţie este o problemă grozavă, cu care România se confruntă. Superficialitatea şi amatorismul ministrului Daniel Constantin nu mai trebuie dovedite şi, indiferent dacă ne place sau nu de Traian Băsescu, retrimiterea spre reexaminare a legii pomenite, „croită” pe alocuri iresponsabil, ar trebui salutată. Menţiunea ca cetăţenii şi persoanele juridice din UE să poată cumpăra terenuri extravilane, în aceleaşi condiţii în care românii pot cumpăra terenuri în UE, potrivit legislaţiei interne aplicabile în statul respectiv, este de luat în seamă. Cu destinul terenurilor agricole ale ţării, de care depinde securitatea alimentară a populaţiei, nu e de glumit. Chiar şi punctul de vedere al senatorului Mircea Geoană, de a se discuta problema în CSAT, merită luat în seamă. „Am o problemă cu capacitatea statului român de a anticipa momente delicate. Ştiam că urmează acest moment (al liberalizării), cu toţii am sperat că puterea de cumpărare a românilor va creşte. Ce mă frământă este că acest subiect este unul de securitate naţională, pentru că rişti să pierzi securitatea alimentară”. În momentul de faţă formele de exploatare a terenurilor agricole sunt destul de firave şi, exceptând o serie de societăţi comerciale autohtone, deja consacrate, există mari suprafeţe disipate în proprietatea unor oameni în vârstă, la capătul puterilor, pe care se practică o agricultură de subzistenţă. Discuţia este una serioasă, dacă nu gravă, şi chiar dacă se poate vorbi şi mai relaxat de posibilităţile Ungariei de a cumpăra pământ în România, legea de care discutam, reîntoarsă la Parlament, trebuie corectată cât mai adecvat, cu imperativă responsabilitate.