Atât internaţionalii de tineret şi juniori, cât şi echipa a doua şi cele din Liga Elitelor au avut evoluţii şi rezultate remarcabile
Dacă echipa mare a avut pauză şi s-a pregătit pentru derby-ul cu FCSB, de la finalul acestei săptămâni, pentru tinerii Universităţii Craiova a fost un week-end plin şi reuşit. Primul a intrat în scenă Alex Cicâldău, cu naţionala under 21 a României, care a învins cu 2-0, la Cluj, selecţionata Ţării Galilor, în preliminariile Euro 2019. România mai are nevoie de 1 punct în ultimul meci, cel cu Liechtenstein, de mâine, ora 19, la Ploieşti, pentru a fi sigură de calificarea la turneul final din Italia. În aceeaşi zi, trei jucători ai Ştiinţei, Valentin Mihăilă, Jovan Markovic şi Marian Şerban au jucat pentru naţionala under 19 a României, care a învins cu 2-1 Suedia, într-un amical disputat la Buftea. Mihăilă a fost căpitan de echipă şi a marcat în prima repriză. Markovic a ratat un penalty, în minutul 81. Şerban şi Markovic au jucat tot meciul, Mihăilă a fost înlocuit în minutul 89. Cele două echipe naţionale de juniori s-au întâlnit şi ieri, tot la Buftea, iar tricolorii lui Dan Oprescu s-au impus cu acelaşi scor, 2-1. Dacă Şerban a fost din nou integralist, Mihăilă şi Markovic au intrat pe teren în repriza secundă, iar Markovic a şi deschis scorul, în minutul 79. Suedezii au egalat, apoi Petrila, care punctase şi în primul amical, a stabilit scorul final.
Satelitul s-a impus lejer la Moreni
Satelitul Universităţii Craiova pare în revenire de formă. Chiar dacă a fost lipsită de jucătorii plecaţi la loturile naţionale, echipa a doua a Ştiinţei s-a impus clar în meciul din etapa a 9-a a seriei C3, scor 4-1, în deplasare, cu Flacăra Moreni. Stoperul Ionuţ Puţaru a deschis scorul, cu o lovitură de cap, la un corner, în minutul 30, dar gazdele au egalat până la pauză, tot cu o lovitură de cap. Partea secundă a aparţinut puştilor antrenaţi de Dragoş Bon, care au marcat de trei ori, Luis Niţu reuşind o dublă, iar Vali Constantin a punctat şi el. Au evoluat pentru Universitatea II: Calancea – Al. Sârbu, Puțaru, Țoiu, Juncu (46 R. Bogdan) – Țegle, Al. Dinu (62 Ciutică) – Al. Vulpe (50 Frăsineanu), Constantin, Zete (80 C. Ion) – Nițu. În urma acestui succes, Universitatea II Craiova este pe locul 9, cu 12 puncte, iar în etapa viitoare va juca pe „Extensiv” cu Atletic Bradu, duminică, de la ora 15. În schimb, CSO Filiaşi a ratat o mare şansă de a deveni liderul seriei C3. Echipa lui Mugur Guşatu a condus-o pe Atletic Bradu la pauză cu 1-0, gol Ghighilicea, dar gazdele au revenit în partea secundă şi s-au impus cu 3-1. Doljenii au evoluat în formula: Bobonete (40 Nedieanu) – Șchiopu (56 Albăstroiu), R. Vulpe, A. Lupu, Tereche (74 Borhot) – Gheorghișor, D. Stancu, Unguru, Crușoveau – Ghighilicea, C. Dinu (53 Negrescu). Filiaşiul a picat pe locul 5, cu 16 puncte, iar vineri, de la ora 15, la Işalniţa, joacă împotriva celor de la Steagul Roşu Braşov.
Victorie şi egal în Liga Elitelor
Şi pentru juniorii Ştiinţei din Liga Elitelor a fost un week-end prolific. Echipa under 19, pregătită de Bruno Vienescu, a remizat, 1-1, în deplasare, cu U Cluj, în derby-ul echipelor cu maximum de puncte după două runde din seria Vest. Boştină a marcat golul alb-albaştrilor, care au evoluat în formula: Preduț – Popescu, intrat: Neaga, Moldovan, Pătulea, Pascu și Rezeanu. Craiovenii rămân lideri după trei etape şi joacă următorul meci pe teren propriu, cu Şcolar Reşiţa, sâmbătă, de la ora 12, pe Aripile. Echipa under 17 a Ştiinţei a câştigat cu 3-0 meciul din deplasare cu LPS Bihorul Oradea, goluri marcate de Mitran, Andrei și Danciu. Antrenorul Nelu Petrişor a început cu: Păușescu – Militaru, Stan, Mitran, Andrei – Guță, Negrea – Popa D., Danciu, Ruican – Viespe. Au mai evoluat: Popescu, Cristea, Florea, Drăghici și Popa. După 3 etape, Universitatea are 6 puncte, dar a jucat numai 2 meciuri, iar la orizont este meciul cu LPS Banatul Timişoara, sâmbătă, de la ora 14, pe Aripile.