Polemici pe… caniculă!

0
1

Mare lucru nu mai este de spus, în afara faptului că „nu se înţeleg”, unii cu alţii, şi dihonia a făcut prăpăd. Liberalii nu mai vor organic să discute, faţă în faţă, cu social-democraţii, care la rândul lor nu vor să audă de userişti, se fac declaraţii pe reţelele de socializare, fără persuasiunea aşteptată, de parcă n-ar fi coabitat atâta şi atâta vreme. Retorica e, de la o vreme, mecanizată, ipocrită, previzibilă. Social-democraţii se arată uimiţi de ceea ce au de înfruntat şi realizează că surmontarea orgoliilor ireductibile este imposibilă, fără calmul de rigoare. Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, unul dintre comunicatorii PSD, a făcut apel la UDMR, fost aliat până de dată recentă, să revină la sentimente mai bune, fiindcă de fapt în atitudinea UDMR stă instalarea sau nu a unui viitor guvern. Situaţia este de-a dreptul aiuristică: UDMR nu acceptă vreo apropiere de actul guvernării a AUR, dar refuză susţinerea necesară a PSD, care de asemenea declară că ţine la distanţă formaţiunea lui George Simion. Prin această baricadare a opţiunilor se forţează practic „anticipatele”, care pot aduce o altă arhitectură a scenei politice. Liberalii, la rândul lor, îi acuză pe social-democraţi că ar fi încercat să le controleze partidul. Aşa să fie oare? După moţiunea de cenzură, la care s-a contat şi pe o aripă liberală, cerinţa social-democraţilor –e drept imperativă- a fost aceea ca liberalii să vină cu un alt nume de premier. Ceea ce să fim serioşi nu e tot una cu… controlarea PNL. Multe declaraţii par greu de înţeles, în planul logicii. PNL aşadar, nu mai e dispus să fie anexă pentru PSD, în schimb e dispus să fie împins ideologic spre sfera USR şi Reper. Consultările, de vineri, de la Palatul Cotroceni s-au încheiat fără un consens între PSD, PNL, UDMR, USR şi reprezentanţii minorităţilor naţionale. Mai nou, liberalii se plâng de atacurile în instanţă ale „proscrişilor” (Alina Gorghiu, Bogdan Rareş, Hubert Thuma, Adrian Veştea, Lucian Bode şi ceilalţi) care ar urmări decredibilizarea PNL. Canicula face ravagii. Preşedintele Nicuşor Dan s-a arătat uimit de schimbarea de macaz a liberalilor. Aceştia rămân uniţi, în jurul deciziilor adoptate democratic la congresul recent şi îşi vor continua misiunea de a reprezenta valorile liberale şi interesele românilor. Social-democraţii nu şi-au propus, nici declarativ nici ascuns slăbirea PNL, care au scos din „joben” numele lui Siegfried Mureşan, ca ofertă de premier, un europarlamentar fără priză, inclusiv în partidul propriu. Nebănuit că doreşte să renunţe la statutul de europarlamentar. Ilie Bolojan a spus că nu va susţine un guvern PSD, pentru că nu are încredere în social-democraţi. Într-o postare pe X preşedintele Nicuşor Dan a scris că România a revenit la blocajul politic pe care îl considera depăşit. Războiul declaraţiilor pe reţelele de socializare continuă şi Sorin Grindeanu, la rândul lui, a spus că PSD nu va participa la o spirală nesfârşită a condiţiilor ce se schimbă în permanenţă. Şi după ce enumeră mai multe observaţii conchide astfel: PSD nu mai înaintează altă propunere. Vine vacanţa parlamentară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *