Emmanuel Macron, un preşedinte curajos!

0
200

Circa 15.000 de manifestanţi, reuniţi sâmbătă la Paris, în Piaţa Republicii, în pofida interdicţiei reuniunilor mai mari de 10 persoane, au protestat contra rasismului şi violenţelor poliţiei, în contextul valului de indignare provocat de moartea afro-americanului George Floyd, în Minneapolis. 21 de persoane au fost plasate în arest preventiv pentru degradare şi agresiuni contra forţelor de ordine, în total circa 40 de persoane au fost interogate, unele dintre acestea membre ale grupului de extremă dreaptă „generaţie identitară”. Cu toate acestea duminică seara preşedintele ţării, Emmanuel Macron, într-o intervenţie televizată, a adus „un omagiu poliţiştilor şi jandarmilor”, reiterând fermitate în faţa rasismului şi anti-semitismului. Ceea ce s-a întâmplat la Paris a fost provocat şi de publicarea unor noi rapoarte de expertiză privind decesul unui francez de culoare, Adama Traore (24 ani) în 2016, la Val-d-Oise, după o interpelare făcută de jandarmi. Emmanuel Macron nu stă grozav în sondaje, după cum se ştie, şi nu toţi poliţiştii sunt de salutat în demersurile lor, dar nici nu se poate accepta ca moartea lui George Floyd să schimbe lumea. Emoţia planetară generată de imaginile asfixierii unui om de culoare, sub genunchiul unui poliţist alb, este fără precedent. Şi ea, emoţia, s-a propagat din SUA, la Montreal, Madrid, Roma, Copenhaga, Paris. Pe reţelele de socializare lupta contra rasismului şi violenţelor poliţiei a dobândit elan. În Franţa unde reprizele „vestelor galbene”, soldate cu confruntări teribile între forţele de ordine şi manifestanţi, abia s-au încheiat, amintirile sunt aşadar de dată recentă. Dezbaterea este însă aprinsă. Aplaudată nu demult, în timpul atentatelor teroriste, acum poliţia franceză este detestată, paradoxal chiar sub ferestrele Tribunalului din Paris. Nu se neagă toate violenţele  poliţiştilor, în diverse ipostaze, dar ele nu se datorează rasismului, sexismului, homofobiei. De altfel, ministrul francez de Interne, Cristophe Castaner, a anunţat toleranţă zero vis-a-vis de orice formă de rasism, în sânul forţelor de ordine, instituind o întărire a controlului. Joia trecută -11 iunie a.c.- poliţiştii au ieşit şi ei în stradă, aruncând în semn de protest cătuşele. “Ne simţim trădaţi de Guvern, de ministrul Castaner“, spuneau ei. 68% din populaţie, potrivit sondajelor, şi-au declarat încrederea în forţele de ordine. Chestiunea nu este de a acuza global poliţia de rasism, dar tendinţele trebuie curmate din faşă, cu precădere faţă de tinerii magrebieni şi negri, fiindcă despre aceştia este vorba. Pericolul iminent este acum însă cel al inhibării forţelor de ordine în faţa provocărilor de tot felul, „cordialitatea” putând atinge chiar „cooperarea” cu artizanii dezordinii sociale. Emmanuel Macron a probat cadenţă şi ferminate în discursul său. Putea fi evaziv, putea evita, cu tact, subiectul fierbinte. Să ne reamintim puţin, în context, de 10 august 2018, când planurile de bătaie al demonstranţilor, în Capitală, alminteri amestecate, cuprindeau de la doborârea guvernului, la pătrunderea în sedul acestuia, până la provocarea de alegeri anticipate, tot ce vrei? Protestul diasporei, amestecat cu „rezist”, a fost un melanj de deziderate, unul mai neclar ca celălalt. Dintre toate enunţurile protestatarilor, preşedintele Klaus Iohannis n-a reţinut decât „gazarea” acestora, de către jandarmi, accentuând operaţiunea de terfelire a unei instituţii, care apără ordinea publică de o situaţie de haos. Parcă este o deosebire. Fireşte e un punct de vedere.