Ierarhi din Mitropolia Olteniei, prezenţi la sărbătoarea de la Iaşi

0
501

Astăzi, în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei şi Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, vor face parte din soborul de arhierei care va săvârşi slujba Sfintei Liturghii pe un podium amenajat special pe bulevardul „Ştefan cel mare şi Sfânt”, în apropierea Catedralei mitropolitane din Iaşi.

Sfântul lăcaş din Dealul Copoului adăposteşte moaştele Cuvioasei Parascheva şi în fiecare an, la 14 octombrie, aici este organizat cel mai mare pelerinaj din ţara noastră. Anul acesta, pelerinii se vor putea închina şi la moaştele Sfintei Mironosiţe şi Întocmai ca Apostolii Maria Magdalena, aşezate într-o raclă ce conţine şi un fragment din lemnul Sfintei Cruci, aduse de la Mânăstirea „Simonos Petras” din Muntele Athos.