Cosmin Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj : Un nou an școlar începe în condiții aparte

0
1333
Mesajul preşedintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, adresat tuturor elevilor doljeni :
“Un nou an școlar începe în condiții aparte. Un context complicat, greu de imaginat până nu demult, ale cărui implicații ne-au schimbat viețile pe atât de multe planuri, face și mai dificilă o misiune care nu a fost niciodată ușoară pentru profesori, pentru elevi, pentru părinții elevilor.
Cu toții trebuie să construiți certitudini pentru viitor, în climatul incert al prezentului. Să faceți în continuare eforturile în lipsa cărora nu este posibilă performanța, dar și multe altele, pe care le impune depășirea noilor provocări. Să pregătiți și să vă pregătiți pentru excelență, în ciuda constrângerilor aduse de aceste noi realități, care cer, iată, multă prudență.
Dar trebuie să știți și că în fața acestor provocări nu sunteți singuri. Să știți că veți găsi mereu în Consiliul Județean Dolj un partener atent și implicat al sistemului de învățământ. Continuăm să încurajăm și să recompensăm reușitele care confirmă renumele școlii doljene, așa cum am procedat și până acum.
Continuăm să susținem proiectele și inițiativele care contribuie la îmbunătățirea cadrului pentru actul educațional. Am fost și rămânem deschiși colaborărilor, am oferit și vom acorda și în viitor deplinul nostru sprijin.
Vă doresc mult succes în noul an școlar și vă asigur de întreaga noastră considerație, precum și de faptul că puteți conta oricând pe Consiliul Județean Dolj ca pe un aliat în eforturile pentru o educație de calitate.”