Studii de oportunitate privind turismul durabil

0
379

În perioada iunie 2013 – decembrie 2014, Asociaţia Transfrontalieră e(quilibrum) – Environment (A.T.e.E.) implementează proiectul „Parteneriatul transfrontalier strategic pentru turism durabil al regiunilor din Sud – Vestul şi Nord – Vestul Dunării de Jos”, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Industrie Electronica şi Software – Filiala Oltenia, Asociaţia „Parteneriatul Regional pentru Dezvoltare Durabila” Vidin, Agenţia de Dezvoltare Regională şi Centrul de Afaceri 2000 Montana şi Fundaţia „Perpetuum Mobile” Pleven, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Bulgaria 2007 – 2013, Axa prioritară nr. 3: Dezvoltare Economică şi Socială, Domeniul de intervenţie 3.1: Susţinerea cooperării mediului de afaceri din zona transfrontalieră şi a promovării imaginii şi identităţii regionale.

„Când discutăm despre un parteneriat strategic pentru turism, ne referim, bineînţeles, la un parteneriat consolidat în timp. Acum ne leagă de vecinii noştri bulgari şi un pod al prietenei, cel de la Vidin. Acest proiect, care se doreşte a fi unul regional, va da naştere la alte proiecte în acesată zonă. În cadrul acestui proiect vor avea loc un număr mare de întâlniri care au rolul de a consolida mediul de afaceri de pe ambele maluri ale Dunării. Într-un parteneriat similar am realizat un proiect pentru şapte trasee turistice care s-a finalizat prin realizarea unui film şi a unei broşuri de prezentare. Ambele materiale promoţionale s-au bucurat de un real succes la Forumul Regional, când toţi ambasadorii şi diplomaţii străini au luat aceste documente şi le-au prezentat ulterior în ţările de unde provin. Interesant este că, atunci când am vrut să le prezint în timpul unei misiuni economice în Marea Britanie, oamenii de afaceri englezi ne-au spus că ei le au deja pentru le-au fost furnizate de Ambasada Marii Britanii la Bucureşti. Ceea ce înseamnă că am făcut un lucru excelent”, a precizat Gabriel Vlăduţ, managerul de proiect, ieri, în cadrul unei conferinţe de prese susţinută la sediul ARIES.

Influenţarea procesului dezvoltării economice şi sociale

Proiectul îşi propune influenţarea procesului dezvoltării economice şi sociale durabile a zonei din sud-vestul şi nord-vestul Dunării de Jos (judeţele Mehedinţi, Olt, Dolj – România, districtele Vidin, Vratsa, Montana, Pleven – Bulgaria) prin iniţiative şi acţiuni strategice de cooperare ale principalilor actori pentru implementarea turismului durabil. Activităţile proiectului vor cuprinde: semnarea unui parteneriat strategic între toţi factorii interesaţi în promovarea turismului din aria ţintă a proiectului, activităţi de cercetare-documentare, realizarea de studii de oportunitate, întocmirea unui Master plan strategic de acţiune pentru implementarea turismului durabil în Sud-Vestul şi Nord-Vestul Dunării de Jos, conferinţe transfrontaliere, realizarea de materiale de prezentare profesionale, comunicare şi promovare, laboratoare şi întâlniri de lucru, sesiuni de training privind implementarea turismului durabil.

„Se vor realiza, astfel, şase întâlniri de lucru ale partenerilor. De asemenea, se vor mai organiza şi cinci laboratoare transfrontaliere pentru turism. Acestea vor reprezenta un cadru de exprimare şi experimentare a ideilor şi practicilor cele mai bune pentru obiectivele proiectului. Se adaugă realizarea unei baze de date prin activităţi de cercetare-documentare-analiză. Aceasta va cuprinde un volum considerabil de fotografii şi imagini emblematice ale ariei ţintă-care vor fi arhivate pe destinaţii, locaţii şi repere turistice. Tot în cadrul acestui proiect se vor mai realiza altre patru studii de oportunitate perivind dezvoltarea turismului durabil. Acestea au în vedere identificarea potenţialului turistic al zonei. Se vor evidenţia problemele şi atuurile precum şi oportunităţile pe care se poate edifica turismul durabil”, a  mai spus ing. Gabriel Vlăduţ.

 

Grupurile-ţintă vizate de proiect vor fi autorităţi publice locale şi regionale, organizaţii nonguvernamentale şi alte organizaţii interesate de scopul proiectului, tour-operatori, tineri şi formatori interesaţi de turism, promotori şi formatori de opinie care îşi desfăşoară activitatea în zona transfrontalieră ce cuprinde judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi şi districtele Montana, Vidin, Montana şi Pleven.