“NASA caută doar tineri entuziasmaţi şi bine pregătiţi”

0
679
Radu Pop

Radu Popa a absolvit Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” în 1977. Este absolvent al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Biologie, iar de 19 ani este în Statele Unite ale Americii, cercetător la universităţi prestigioase, fiind colaborator la NASA. În prezent, lucrează la un proiect important, „Rover Curiosity” pentru explorarea Planetei Marte, la  University of Shoutern California (Los Angeles) şi implementează, în mediul privat, un alt program de cercetare, cel destinat reciclării de masă organică în proteine pentru furaje. Despre experienţa de la NASA, dar şi despre felul în care se vede România şi învăţământul românesc din SUA, am stat de vorbă cu cercetătorul Radu Popa.

Când eraţi copil, v-aţi imaginat vreodată ca personajul George din poveştile lui Stephen Hawking, călătorind prin univers pentru a găsi cheia secretă ?!

Mai mult am fost în direcţia Star Wars, când eram copil şi pentru că sunt biolog am evoluat în ceea ce se numeşte astrobiologie, adică, ceea ce înseamnă căutare de viaţă pe alte planete.

De când aţi început să împletiţi pasiunea pentru biologie cu cea pentru astronomie ?

Biologia mi-a plăcut  dintotdeauna. Nu pot să pun acum o dată de când am început să strâng fluturi cu mingiocul. Astrobiologia a intervenit când m-am mutat la NASA şi pe ei îi interesează mai mult ceva extraterestru şi atunci am combinat cele două materii, biologia cu astronomia şi a apărut acesată disciplină astrobiologie.

6 august 2012…Ce ar trebui să ştim mai exact despre această dată ?1

În noiembrie 2011, NASA a trimis cu succes pe Marte roverul Curiosity iar pe 6 august 2012 a reuşit să aterizeze. Tot ce a fost înainte de acest moment, vorbim de scară, a fost de sute de ori mai mic…şi ca ambiţii tehnologice şi ca dimensiune. De exemplu, Spirit and Opportunity – roverele care sunt încă active pe Marte, pentru că Curiosity a venit din urmă, au să  zicem 10 kilograme, sunt aproape ca nişte jucării prin comparaţie. Curiosity, pentru că trebuie să verifice tehnologii pentru viitor şi pentru că trebuie să verifice metode de landing pe Marte, la dimensiuni mult mai mari,  Curiosity are aproape o tonă, este un monstru. Din punct de vedere al ingineriei, s-a făcut un pas uriaş cu Curiosity, pentru că înainte tot ce era…era o paraşută  cât o pungă şi un roboţel microscopic. Una este să aterizezi cu o muscă pe planetă şi alta e să aterizezi cu o balenă pe planetă. E o mare diferenţă din punct de vedere tehnologic.

Cum rămâne cu viaţa pe Marte…

Știm că nu există acum viaţă pe Marte, pentru că este mult prea rece şi poate dacă găsim viaţă, o să fie în adâncime. Curiosity are suficient de multă instrumentaţie ca să demonstreze că există locuri pe Marte, care dacă se modifică puţin atmosfera, o să apară viaţă. Și de asemenea, s-a arătat că în trecutul geologic al planetei au fost râuri foarte multe la suprafaţă şi lacuri foarte  mari, ceea ce înseamnă că atmosfera a fost mult mai prietenoasă, deci viaţa care circula între Marte şi Pământ, pentru că permanent există un trafic de spori, viaţa care ar fi circulat  ar fi colonizat cu foarte mult succes planeta.

Va schimba cumva, în viitor, munca dumneavoastră conţinutul manualelor de fizică, biologie….sau astronomie ?!

De biologie, în mod sigur şi asta pentru că domeniul biologie, în prezent nu cuprinde originea vieţii şi modul în care înţelegem biologia trebuie să treacă prin înţelegerea cum apare un organism din chimie. În biologie este foarte puţin focus pus pe necesitatea de a înţelege fizică şi chimie, pentru că sunt absolut esenţiale. În biologia prezentă, aşa cum se predă la şcoală este foarte puţin focus pe partea experimentală şi statistici şi când ajungi biolog de pe băncile universităţii şi te tezeşti cu lumea reală, aceea lume îţi cere să cunoşti fizică, chimie, matematică şi statistică…şi atunci eşti într-o mare dificultate. În felul acesta aş schimba manualul, nu în sensul de aş elimina părţi din lumea vie, dar ar trebui integrată mai mult biologia cu molecularul, cu genetica, cu fizica, cu chimia.

Consideraţi că ar fi necesar un opţional care să cuprindă două materii complementare…biologie cu astronomie, de exemplu…?

Nu neapărat cu astronomie, pentru că noi ca şi civilizaţie, în următoarele două-trei generaţii nu o să ne îndepărtăm prea mult de la Sistemul Solar, dar cel puţin cu fizică, chimia , cu matematcă-statistică. Pentru că, atunci când înveţi derivatele de funcţii să şti şi la ce îţi trebuie aceste derivate de funcţii când studiezi creşterea unor bacterii.

Pentru cei mai mulţi NASA înseamnă “Houston, we have had a problem !”. Sau efuziunile de bucurie din spatele panourilor de comandă atunci când misiunea a reuşit…cum e NASA de fapt ?

NASA seamănă şi nu prea cu ce vedem la televizior. Eu, de exemplu, la 55 de ani spre 60,  nu am nicio şansă să mă ataşez la o mare misiune a viitorului, pentru că o misiune ca să o pregăteşti, să aterizezi şi să prelucrezi datele durează aproape 20 de ani. NASA înseamnă în realitate tineri, care abia au ieşit de pe băncile universităţilor, foarte bine pregătiţi, care sunt imediat aglomeraţi într-o unitate de cercetare sau tehnologică de dezvoltare a unui proiect, dezvoltă  probă cum ar fi Cassini, lucrează la ea 15 ani în teste şi verificări , zboară 9 ani, aterizează pe Saturn sau pe un satelit al lui Saturn, produc date timp de două luni şi ies la pensie.

Cum sunt aleşi aceşti tineri…?!

Performanţă…Tu îţi dai seama imediat după modul în care îţi vorbeşte, după modul cum gândeşte, vezi de la ce universitate vine, îţi dai seama dacă există material de bună calitate care să fie preluat. Seriozitatea este un aspect extrem de important. Oamenii ăştia vin foarte devreme la job, sunt entuziasmaţi, nu mai au răbdare. Toate misiunile robotice  ale lui NASA sunt coordonate de fapt din Pasadena. Acolo sunt în jur de 2500 de ingineri, care au intrat în laborator când au terminat studenţia şi au îmbătrânit lucrând la misiunea pentru care au fost integraţi. Oamenii ăştia nu au somn. În concluzie îi selectezi după entuziasm şi profesionalism.

Tinerii aceştia provin din toată lumea sau în special din SUA ?

Din SUA în special pentru că sunt universităţi foarte bune. Dar NASA are un pachet enorm şi din străinătate, de ruşi, chinezi, români, maghiari etc. Totul e legat de ce te pricepi să faci. Nu fac diferenţa între bărbaţi – femei, înalţi – slabi sau străini- americani. Nu, contează doar ce te pricepi să faci.

Și totuşi cum îşi dau seama de entuziasmul lor…?

Nu este o selecţie ca şi cum ai tăia o felie de pâine şi te uiţi cum e stânga şi cum e treaba, ci este o selecţie în funcţie de cât de mult efort depui şi dacă poţi să ţii pasul. Pe mine, de exemplu, m-au racolat când am fost la doctorat şi când m-am dus la un postdoctorat la NASA şi din postoctorat au spus “ok, ăsta e material care ne trebuie” şi ei nu îţi dau un job de la început. Ei îţi spun  „vino la noi, faci un intership, stai 6 luni, stai un an” şi după… fac selecţia. Sunt mulţi care se rotesc pe acolo şi dacă văd că sunt într-adevăr excepţionali, abia atunci îi păstrează.

În 1710, Leibniz spunea că “lumea aceasta e cea mai bună dintre lumile posibile”. În sec XXI-lea, lumile posibile nu mai sunt o metaforă, ci o realitate. Dar lumea noastră este în continuare cea mai bună ?

Dacă aş fi o bacterie, într-o baie de metan, pe satelitul lui Saturn numit Titan, Pământul este o otravă, pentru că e plin de apă, iar pe Titan totul este scăldat în metal lichid. Pentru noi, pentru fiziologia noastră, e cea mai bună, pentru că avem o anumită dimensiune, acomodaţi la gravitaţia pe care o susţinem, avem o anumită presiune atmosferică şi avem anumite chimicale şi lichide cu care ne întreţinem biochimia. Dar, dacă ai merge pe altă planetă, ar fi cu totul diferit : proteinele ar avea alţi aminoacizi, care sunt mai rezistenţi la ultraviolet sau nu ar avea acizi nucleici. Viaţa nu este o problemă legată de planeta Pământ, ci, viaţa este legată de un fenomene fizico-chimice şi ele se pot petrece oriunde.

Credeţi că pe viitor se pot realize misiuni pe Marte, fără aceea presupusă oprire pe Lună, care momentan este imposibilă din cauza fuziunii ?

Nu fuziunea ne opreşte să mergem pe Lună. Pe Lună problemele  sunt legate de energia enormă de care ai nevoie ca să frânezi. Tu te apropi de Lună, care nu are atmosferă şi ai o viteză de 8 km pe secundă şi pista de aterizare poate să fie de câţiva kilometri. Aşadar, tu într-o secundă ai trecut de pista de aterizare. Atunci, cât de mare ar trebui să fie pista de aterizare, ca tu învârtindu-ne pe roţi  să poţi să te opreşti ?! Și, deşi de pe Lună ar fi foarte uşor să te duci pe Marte, pentru că nu e atmosferă, nu e foarte uşor să aterizezi. Și atunci cumva, este o speranţă că va exista o bază pe Lună de intermediere, dar în realitate se va pleca după o staţie interorbitală, care va fi plasată undeva între Lună şi Pământ, într-o zonă suficient de înaltă, ca să nu trebuiască să o remuţi ulterior şi de acolo să pleci.

Teologii, filozofii sau oamenii de ştiinţă – cine are răspunsul corect la întrebarea “ce este viaţa ?”

Cel mai corect răspuns, în mod straniu, l-au avut filozofii. Straniu, pentru că noi ceea ce interpretăm acum ca filozofie, nu era filozofie acum 2000 de ani. Filozoful era atunci un naturalist, era omul care observa natura şi încerca să interpreteze ceea ce observă. Între timp ştiinţa a luat hăţurile părţii ştiinţifice din filozofie şi filozofia a devenit ceea ce este acum, un subiect legat de moralitate, etc. Știinţa a evoluat aşa de mult, încât majoritatea răspunsurilor se găsesc în ştiinţă, dar ar trebui să ai o pregătire ca să poţi să interpretezi nevoia de a combina între discipline şi de a pune întrebarea cât mai fundamental posibil.

De ce nu aţi uitat ca alţii să vorbiţi româneşte ?

 Pentru că la noi în familie se vorbeşte numai româneşte. Și pentru că se vorbeşte numai româneşte, când mă duc luni la job sunt puţin peltic în engleză. Și mulţi îmi spun că vineri vorbeam foarte bine englezeşte şi astăzi ( n.r luni) parcă aş fi uitat.

Ce a însemnat Colegiul Naţional Fraţii Buzeşti în parcursul dumneavoastră până să ajungeţi la NASA ?

Mă bucur că m-aţi întrebat. Pentru că în cariera mea am avut două momente din punct de vedere al educaţiei. Primul, a fost după doctorat pentru că am ajuns la Caltech, este o universitate de prim rang în Pasadena, care mi-a ridicat foarte mult cariera, aşa am ajuns la NASA şi al doilea moment, foarte important, că am absolvit  Liceul Fraţii Buzeşti. A fost un liceu în care realmente se învăţa carte, era marea competiţie între Buzeşti şi Bălcescu şi atunci era o mare preocupare domnilor profesori să împingă către limite elevii şi când am plecat de la Fraţii Buzeşti şi am ajuns la Facultatea de Biologie din Bucureşti nu am avut nicio problemă, eu am ştiut biologia, o fluieram efectiv. Este foarte importantă pregătirea dinainte de facultatea, este important să fie de cea mai bună calitate. Asta e problema şcolilor din SUA, ca să aibă loc cât mai multă activitatea socială, ei sacrifică ştiinţa, iar câdn ajung la facultate nu au timp în patru ani de zile să acumuleze golurile pe care le-au acumulat în timpul liceului şi se trezesc total vulnerabili în faţa străinilor care vin şi le iau toate locurile la master. E foarte importantă împingerea tinerilor către seriozitate şi disciplină chiar din liceu.

Cam prin ce clasă la liceu v-aţi hotărât ce o să urmaţi la facultate, spre ce o să vă îndreptaţi.

Eu am ştiut de la începutul clasei a IX-a. Am avut clar opţiunea, către biologie. Mulţi colegi de-ai mei nu ştiau când au început liceul, majoritatea şi-au conturat opţiunea cam pe la finalul clasei a X-a.

Sunt mulţi tineri români la studii în SUA sau vă întâlniţi cu ei şi la NASA ?

Sunt zeci de români care lucrează la NASA, la diverse departamente. Dar cel mai funny moment pe acest subiect, ar fi legat de Caltech, unde sunt foarte mulţi profesori care sunt concomitent şi cercetători la NASA, unul dintre aceşti profesori, un profesor de chimie, în laboratorul său erau vreo 7 sau 8 români, care formau echipa de volei a Universităţii Caltech, am şi jucat volei cui ei. Sunt foarte mulţi români în SUA care lucrează la NASA sau pentru NASA.

Există la NASA şi cursuri pentru elevii de liceu ?

Da, există programe. Aceste cursuri de intership sunt şi pentru elevii de liceu, Vin foarte mulţi. NASA are o modalitatea interesantă de a funcţiona. Primeşte bani de la liceu dar în contul banilor pe care îi primeşte, NASA se obligă se întreţină o nouă generaţie de oameni pe care să-i pregătească. NASA oferă granturi de cercetare pe la universităţi şi atunci profesori de la universităţi accesează un grant de la NASA, pe banii respectivi primesc studenţi care fac proiecte NASA, aşa cum am avut şi eu un student când am fost la universitatea din Portland. Am avut o studentă care a făcut un proiect pentru NASA. De exemplu, Universitatea din Arizona este specializată în satelit sau Universitatea din California este foarete tare în geobiologie sau  astrobiologie. Toate acestea funcţionează pe bani primiţi de la NASA.Tu te fapt nu te duci la NASA ca să te antrenezi ca şi student, tu stai la tine în universitate şi îţi dau eu resurse ca să te antrenezi şi tu eşti tot timpul între centrul NASA şi universitatea ta. Ei caută oameni de fapt…indiferent că sunt de la liceu sau de la facultate.

Interviu realizat de GIULIA MARIA BULUGEAN

Colegiul Naţional ”Fraţii Buzeşti”, clasa a X-a

Jurnalist voluntar