La 11 august, Biserica îl prăznuieşte pe Sf. Nifon, patriarhul Constantinopolului. Născut în Peloponez (sudul Greciei de azi), pe la 1435-1440, a primit la botez numele de Nicolae. De mic a fost trimis să înveţe carte cu un dascăl grec şi, „dovedind multă silinţă”, a ajuns ca la numai 12 ani să ştie toată rânduiala slujbelor bisericeşti. Apoi a fost tuns în monahism sub numele de Nifon. Şi-a căutat liniştea sufletească la Muntele Athos, mergând mai întâi la mănăstirea Cutlumuş, apoi la mănăstirea Dionisiou, unde s-a ocupat cu scrierea cărţilor sfinte. Aflând de evlavia şi înţelepciunea lui, clerul şi credincioşii din Tesalonic l-au ales mitropolit. În anul 1486, mitropolitul Nifon a fost ales patriarh al Constantinopolului. Dar n-a avut parte de o păstorire liniştită fiindcă de la cucerirea Constantinopolului (1453), turcii se amestecau necontenit în treburile Bisericii Ortodoxe. A fost alungat din scaun, dar rechemat la cererea credincioşilor, iar pe la 1498 a fost exilat la Adrianopole. În această cetate l-a găsit Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti, şi l-a înduplecat să vină şi să facă ordine în Biserica Munteniei. În primăvara anului 1503, fostul patriarh soseşte în Ţara Românească şi este înscăunat ca mitropolit, prilej cu care domnitorul Radu cel Mare rostea cuvintele: „Eu să domnesc, iar tu să ne înveţi legea lui Dumnezeu”. Aşezat în fruntea Bisericii, marele ierarh a adunat în sobor egumenii şi boierii ţării, a reorganizat viaţa bisericească şi tot acum, după unii istorici, s-a hotărât întemeierea episcopiilor de la Râmnic şi Buzău. Însă nu s-a putut bucura multă vreme de rânduiala făcută, fiindcă însuşi voievodul a săvârşit o nelegiuire, căsătorind pe una din surorile sale cu un boier care avea în Moldova, de unde venise, soţie şi copii. Mitropolitul Nifon nu putea încuviinţa o asemenea căsătorie şi a plecat din Ţara Românească, luând drumul Muntelui Athos. S-a aşezat la Dionisiou, unde vieţuise mai mult de un sfert de veac, iar la 11 august 1508, la vârsta de 90 de ani, a trecut la cele veşnice.
După şapte ani, Neagoe Basarab, noul voievod, cu acordul călugărilor de la Dionisiou, a luat moaştele Sf. Nifon şi le-a adus în ţară. Cu mare alai, au fost aşezate deasupra mormântului lui Radu cel Mare la mănăstirea Dealu, ctitoria lui Radu, şi s-au făcut rugăciuni ca sfântul să ierte greşeala răposatului voievod. Apoi domnitorul Neagoe Basarab a poruncit ca moaştele să fie puse într-o raclă de argint poleită cu aur şi duse înapoi la Sfântul Munte Athos. Dar monahii, mişcaţi de darul domnitorului, i-au dăruit capul Sfântului Nifon şi o mână „ca să fie de sfinţire şi de ajutoriu domnului”. Neagoe Vodă le-a aşezat în frumoasa sa ctitorie de la Curtea de Argeş, iar la 16 august 1517 a avut loc trecerea lui Nifon în rândul sfinţilor, aceasta fiind prima canonizare despre care ştim că s-a făcut la noi în ţară. În octombrie 1949, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca moaştele Sf. Nifon să fie aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, unde se găsesc şi astăzi.
