Eurovision 2024: Elveţianul Nemo, un erou în ţara sa!

1
506

Nemo Mettler, în vârstă de 24 de ani, s-a întors duminică acasă în Elveţia, sosind pe aeroportul din Zurich, de la Copenhaga, după victoria sa la Eurovision 2024, ediţie marcată de controverse legate de participarea Israelului, în toiul războiului din Fâşia Gaza. Dar asta a fost… masca, fiindcă de fapt fondul lucrurilor era cu totul altul. Elveţianul Nemo Mettler, despre care nimeni nu-şi va reaminti cu ce melodie a câştigat (The Code), în limbajul la modă „non-binar”, este reprezentantul unei minorităţi, care se bucură de toate drepturile, aproape pretutindeni în spaţiul UE. El cere să fie referit prin pronume neutru din punct de vedere al genului, după ce a prezentat o piesă extrem de pasională, care cronicizează călătoria sa către realizarea identităţii de gen. Elveţia a devansat la punctaj Croaţia, Ucraina, Franţa şi Israelul, reprezentat de Eden Golan, iar Uniunea Europeană de Radiodifuziune, care a organizat evenimentul a estimat peste… 160 mil. oameni, care ar fi urmărit competiţia din acest an, transmisă în direct în cele 37 de ţări participante la finală. De fapt competiţia este de mai mulţi ani o vitrină pentru comunitatea LGBT şi au intrat deja în anale austriaca Conchita Wurst (cu barbă), câştigătoarea ediţiei din 2014 sau candidatul francez Bilal Hassani în 2019. Pe aeroportul din Zurich, câştigătorul Eurovisoin 2024 a fost primit în urale cu steaguri şi mesaje de tipul „existăm, contăm, persistăm”, cu trimitere la lupta „nebinarilor” pentru recunoaşterea identităţii lor. Pe un banner, în germană se putea citi „femeie, bărbat, om”. Nemo Mettler, care locuieşte în prezent la Berlin, este originar din Bienne, un oraş bilingv germano-francez din sudul Elveţiei, unde a fost organizată o recepţie publică la iniţiativa primarului, Eric Fehr „pentru succesul la cea mai importantă competiţie muzicală din lume, Eurovision”, care dă un semnal. De neluat în seamă. O evoluţie fatalmente spre… schizofrenie. Pe arena din Malmo atacurile la adresa candidatului israelian au rezonat cu o presiune mare din cauza războiului sângeros dintre Israel şi Hamas. Ce a fost totuşi frapant pe tot parcursul transmisiunii Eurovision au fost votul juriilor şi publicului. Nemo a beneficiat mai mult de jurii (prietenii ideologice) decât de votul popular. Şi dacă Eurovision ţine o oglindă în faţa umanităţii ea este deformatoare, denaturând starea lumii. Altminteri, victoria –deloc banală- sugerează călătoria unei minorităţi către non-binaritate, într-un mod metaforic şi muzical, o minoritate deloc ameninţată. Melodia „Codul” durează 3 minute, lungime maximă permisă pentru o melodie la Eurovision. Un lucru bun: niciun steag european arborat, probabil din cauza apropierii alegerilor pentru Parlamentul European. Din punctul de vedere al artei muzicale şi al esteticii, în opinia lui Segolene Royale, încă o voce pe scena politică din ţara sa, ediţia Eurovision 2024 a fost „un concurs de urâţenie şi vulgaritate”. Din punctul de vedere al moralităţii şi psihologiei a fost o ameninţare, iar din punct de vedere al creştinismului pe baza căruia au apărut ţările europene, o blasfemie uriaşă, o odă la adresa comunităţii LGBT. Poate că lucrurile nu stau chiar aşa, dar toate reglementările lumii vorbesc despre inevitabile, necesare, igienice limite ale preţioasei libertăţi pe care înregimentaţii euforic în ideologii la modă, ca mod de viaţă, o denaturează.

1 COMENTARIU

Comments are closed.