Intră Slovacia într-o zonă de turbulenţe?

1
254

Numele lui, deloc necunoscut pe scena politică europeană, apare de două zile în toată mass-media lumii. Premierul Slovaciei, Robert Fico (59 ani), figură a puterii de la Bratislava, revenit în fruntea guvernului după alegerile parlamentare din septembrie 2023, pe baza unui program populist, după ce a fost socialist şi anterior comunist, este unul controversat, adică în dizgraţia progresiştilor. Ocupase anterior, deja în două rânduri, funcţia de prim-ministru, între 2006-2010 şi 2012-2018, văzându-se repudiat în primul mandat pentru remarcile ostile împotriva minorităţilor de romi şi maghiari, ceea ce a dus la suspendarea din PES a formaţiunii sale politice, SMER. De la revenirea la putere, în septembrie anul trecut, a sistat o vreme livrările de arme Ucrainei considerând că interesele Slovaciei sunt pe primul loc. În schimb, a întreţinut şi cultivat relaţii de prietenie cu Vladimir Putin. I-a acuzat pe ucrainieni că sunt „fascişti”, vinovaţi de „genocidul” din Donbas, discurs calchiat pe retorica Moscovei, mai mult sau mai puţin îndreptăţit, înainte de începerea războiului. Guvernul său a blocat un ajutor promis Ucrainei, în valoare de 40 mil. euro, votat de predecesorii săi, dar poziţia sa faţă de conflictul ruso-ucrainian a rămas destul de ambiguă. În fine, în media a făcut multă vreme prima ştire, prin presupuse scandaluri de corupţie, Agenţia naţională de crimă slovacă (NACA), abilitată cu combaterea corupţiei l-a acuzat că a condus o organizaţie criminală legată de mită şi crimă. În 2018, descris drept un „Orban de stânga” a trebuit să părăsească puterea, după asasinarea jurnalistului Jean Kuciak, care investiga cazuri de corupţie. Şi-a înmulţit comentariile împotriva imigraţiei şi căsătoriei gay, şi era un critic la adresa UE, motiv pentru care Comisia Europeană l-a acuzat că ameninţă statul de drept, prin dorinţa reformării audiovizualului public şi desfiinţarea Parchetului responsabil cu combaterea corupţiei. The New York Times opina că tentativa de asasinare a unui politician european, cu un profil atât de distinct, ar putea alimenta declaraţiile politice, polarizările stridente devenind violente, cu impact asupra viitoarelor alegeri pentru Parlamentul European. De altfel, preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, care urmează să-şi preia mandatul la 15 iunie, a cerut ieri partidelor politice să-şi suspende campania pentru alegerile europene întrucât „ţara nu are nevoie de mai multă confruntare şi acuzaţii reciproce în acest moment”. Fico, avocat de profesie, care a suferit mai multe răni, inclusiv în abdomen, a fost operat în cursul zilei de joi şi medicii consideră starea lui stabilă. Cu toate acestea agenţia slovacă de presă Pravda nu excludea o nouă intervenţie chirurgicală. Autorul atentatului, Juraj Cintula, locuieşte în Levice şi portretul lui în mass-media este ambivalent şi incomplet. Lucrase anterior ca agent de pază la un centru comercial. Este înregistrat într-un partid de opoziţie (partid liberal) extrem de critic la adresa lui Fico. Cert este un lucru: atât Fico cât şi Peter Pellegrini sunt critici cu privire la orientarea militară a UE. În privinţa Ucrainei autorităţile de la Bratislava sunt în favoarea găsirii unei modalităţi de rezolvare a crizei, nu prin câmpul de luptă, ci prin negocieri. Mulţi ziarişti au remarcat însă organizarea precară a dispozitivului de securitate, la momentul atentatului, deoarece nu l-au luat „în ring”, când Fico s-a apropiat de mulţime. La sfârşitul lunii aprilie serviciul ceh de securitate şi informaţii a prevenit o tentativă de asasinat asupra lui Peter Pellegrini. Atacatorul, arestat acum, este un scriitor susţinător al partidului Slovacia Progresistă şi a folosit o puşcă cu ţeavă scurtă pe care o deţinea legal. Atacul este motivat de consideraţii politice. Potrivit ştirilor din presa slovacă autorul atentatului esta unul din fondatorii clubului literar Duha („Curcubeul”) în oraşul Levice, membru al Asociaţiei oficiale a scriitorilor slovaci. Declaraţii ale sale sunt disponibile pe reţelele de socializare. El a susţinut că a fondat o mişcare împotriva violenţei, care se defineşte pe pagina sa de Facebook drept „un partid politic în curs de dezvoltare al cărui scop este să prevină răspândirea violenţei în societate”. Numeroşi lideri politici europeni, dar inclusiv preşedintele SUA, Joe Biden, au condamnat atacul. Rănit la piept, stomac, picior şi braţ, premierul slovac a fost dus cu elicopterul la spitalul din Banska Bistrika, de la Grandlov (localitate aflată la 150 km de Bratislava). În cheia în care se comentează tentativa de asasinat asupra lui Fico, Slovacia progresistă va pierde un număr de susţinători, adică efectul politic va fi unul de nedorit. Ministrul de Interne al Slovaciei, Mutus Sutaj Estok, a spus că ţara sa se află în pragul unui război civil din cauza tensiunilor politice, în timp ce preşedintele demisionar Suzana Caputova a cerut să se pună capăt retoricii plină de ură. Orice s-ar crede despre poziţiile şi politicile iliberale, eurosceptice (ukrosceptice) şi pro-Kremlin ale lui Fico, singura atitudine care este valabilă, unanim împărtăşită, este condamnarea viguroasă şi fără ambiguitate a atacului armat, UE fiind un spaţiu care respinge cu fermitate violenţa în politică.

1 COMENTARIU

  1. Desigur, când cineva se opune hegemonului și genocidarilor UE, este considerat și etichetat numaidecât -grație presei mincinoase și mâna dreaptă a celor care promovează războiul- ,, corupt, pro-rus sau pro-chinez, antivaccin, antidemocrație etc.” Aceste invective ccontra opozanților strigate de către iresponsabilii majoritari care conduc lumea spre un dezastru iminent, ne sunt binecunoscute. Într-un jurnal rusesc de limbă engleză,, Rossia Today” -într-un articol – sunt scrise niște lucruri care deranjează,ubicuitatea UE și a SUA:

    ,,Astăzi, Fico este unul dintre puținii lideri ai unei țări UE sau NATO care și-a exprimat un punct de vedere alternativ asupra evenimentelor din lume. RT a adunat câteva dintre citatele sale care au rezonat la nivel global.

    Despre conflictul Rusia-Ucraina
    O spun tare și clar și o voi face: Războiul din Ucraina nu a început ieri și nici anul trecut. A început în 2014, când naziștii și fasciștii ucraineni au început să ucidă cetățeni ruși în Donețk și Lugansk.

    ***

    Trebuie să existe un fel de compromis. La ce se așteaptă, că rușii vor părăsi Crimeea, Donețk și Lugansk? Asta e nerealist.

    ***

    Este literalmente șocant să vezi cum Occidentul a făcut greșeli în mod repetat în evaluarea situației din Rusia.

    Rusia controlează complet teritoriile ocupate din punct de vedere militar, Ucraina nu este capabilă de nicio contraofensivă militară semnificativă și a devenit complet dependentă de ajutorul financiar din partea Occidentului, cu consecințe imprevizibile pentru ucraineni în anii următori.

    Poziția președintelui ucrainean este zguduită, în timp ce președintele rus își mărește și își întărește sprijinul politic. Nici economia rusă, nici moneda rusă nu s-au prăbușit și, sancțiunile anti-ruse au sporit autosuficiența internă a acestei țări uriașe.

    Despre ajutorul pentru Ucraina
    Ucraina este printre cele mai corupte țări din lume și condiționăm sprijinul financiar excesiv de garanții ca banii europeni (inclusiv slovaci) să nu fie deturnați.

    ***

    Dacă strategia este să continuăm să turnăm bani acolo, 1,5 miliarde de euro pe lună fără niciun rezultat și trebuie să ne reducem propriile resurse? Până la urmă, avem probleme uriașe, iar banii publici sunt într-o stare dificilă.

    ***

    Putem turna toate armele lumii, toți banii acolo, iar Rusia nu va fi niciodată învinsă militar. Este rândul anilor 2023 și 2024 și veți vedea că Rusia va începe să dicteze condițiile de reglementare a acestui conflict.

    ***

    Voi sprijini zero ajutor militar pentru Ucraina… O oprire imediată a operațiunilor militare este cea mai bună soluție pe care o avem pentru Ucraina. UE ar trebui să treacă de la un furnizor de arme la un pacificator.

    Despre viitorul Ucrainei
    Ucraina poate spune: „Vrem să ne alăturăm NATO”. Aceasta va fi propria lor decizie. Spunem că nu vom ratifica [documentele privind aderarea Ucrainei la NATO] în parlament pentru că Slovacia are nevoie de o Ucraina neutră. Interesele Slovaciei vor fi amenințate dacă Ucraina devine membră NATO.

    ***

    Îi voi spune premierului ucrainean Denis Shmigal că sunt împotriva aderării Ucrainei la NATO și că voi vota NU. Ar fi doar o bază pentru al treilea război mondial, nimic altceva.

    ***

    Sunt împotriva aderării Ucrainei la NATO și îi voi vota contra. Dacă Ucraina ar fi în NATO, acolo vor fi instigate constant unele conflicte, iar odată ce va avea loc o ciocnire între Rusia și un stat membru NATO, vom avea un război mondial.

    ***

    În viitor, ne putem imagina că Ucraina are cea mai strânsă cooperare posibilă cu Uniunea Europeană, inclusiv aderarea. Dar, pentru asta, trebuie să îndeplinească condițiile pe care le-au îndeplinit toate celelalte țări care aspiră la aderare.

    Știm cu toții, de exemplu, că Ucraina se numără printre cele mai corupte țări din lume, iar regimul guvernamental existent este departe de standardele democratice.

    La trimiterea de trupe în Ucraina
    Ucraina nu este un stat membru NATO. Slovacia nu are nimic de-a face cu războiul din Ucraina și permiteți-mi să trimit un mesaj clar întregii Slovacii: oricine ne-ar cere orice, un soldat slovac nu va trece niciodată de granița slovacă-ucraineană.

    ***

    Atmosfera la o întâlnire combinată a oficialilor UE și NATO despre Ucraina, desfășurată la Paris în februarie a fost total beligerantă: a continua războiul cu orice preț și a face totul pentru ca războiul să continue. Am fost foarte surprins că nu s-a spus nici măcar un cuvânt despre un plan de pace sau o inițiativă de pace. Da, pot confirma că există țări care sunt gata să trimită trupe în Ucraina. Există și țări care spun „niciodată” la asta, iar Slovacia este una dintre ele. Și există unele țări care spun că astfel de idei merită luate în considerare

    Despre suveranitatea țărilor
    Partenerii noștri din străinătate au fost învățați că orice vor cere și solicită din Slovacia, îl vor primi automat. Dar suntem o țară suverană și încrezătoare în sine.

    ***

    Atâta timp cât voi fi șeful guvernului slovac, nu voi fi niciodată de acord că o țară ar trebui să fie pedepsită pentru că luptă pentru suveranitatea sa. Nu voi fi niciodată de acord cu un asemenea atac asupra Ungariei

    ***

    Ucraina nu este o țară suverană, independentă, Ucraina se află sub influența absolută a Statelor Unite ale Americii – și în acest sens UE face o mare greșeală, nedorind să păstreze o viziune suverană asupra Ucrainei și doar fiind de acord cu ceea ce spun SUA. .

    Despre sancțiunile împotriva Rusiei
    Ucraina trebuie să fie ajutată, dar aș susține că ajutorul este acordat într-un mod care nu are efect. În prezent plătim (Ucraina. – n.red.) 1,5 miliarde de euro pe lună din Uniunea Europeană. Le impunem sancțiuni rușilor… Cât ar trebui să dureze asta?

    ***

    Pentru a fi clar, nu voi vota pentru nicio sancțiune împotriva Rusiei decât dacă avem pe masă o analiză a impactului acestora asupra Slovaciei.

    Despre sancțiuni în sport
    Nu aș amesteca niciodată politica și sportul. De ce ne facem rău noi înșine făcând asta?

    Imaginează-ți că ai un sport, în care liderii absoluti sunt din Rusia și Belarus. Îi excluzi din competiție, iar cineva care altfel ar fi avut o probabilitate minimă de a câștiga continuă și câștigă. Care este valoarea acelei medalii de aur atunci?

    Niciodată în viața mea nu i-aș opri pe sportivi să concureze. Lasă-i să arate că au tot ce este necesar pentru a câștiga.

    Despre Adevar
    Dacă nu putem spune adevărul la masa de la Bruxelles că, de exemplu, sancțiunile anti-ruse nu au funcționat, că distrugerea în continuare a Ucrainei și uciderea ucrainenilor nu merge nicăieri, că implementarea fanatică a Pactului Verde ne ucide economiile. , că 20.000 de victime în Fâșia Gaza nu pot fi trecute cu vederea doar pentru că Israelul le provoacă, suntem pe o pantă alunecoasă care poate fi nu doar politic, ci și economic distructivă pentru Europa.

    (de Georgiy Berezovsky , jurnalist din Vladikavkaz-„Nici o țară nu ar trebui să fie pedepsită pentru suveranitatea sa” – Fico între ghilimele
    Cum vede primul ministru slovac Robert Fico, care a supraviețuit unei tentative de asasinat, și ce spune el.)
    Nu știu ce l-a deranjat așa de mult pe scriitorul slovac de 71 de ani- Juraj Cintula- activist al partidului liberal Progresívne Slovensko încât să pună mâna pe armă ,încercând să-l ucidă pe Fico,dar un lucru e sigur: există și politicieni cu capul pe umeri și care, din păcate, plătesc cu riscul de a pierde viața, pentru opiniile lor pacifiste.

Comments are closed.