,,Bucuria Crucii”, un frumos paradox

0
181
Expoziția ,,Crucea, de la comunitate la comuniune” a sălășluit în opt orașe, inclusiv Chișinău și și-a purtat tăcut și smerit, așa cum era de așteptat în numele crucii, mesajul său. Săptămâna trecută, Universitatea din Craiova a fost gazda unei frumoase conferințe, ,,Bucuria Crucii”, susținută de Pr. Prof. Constantin Coman și Cercetătorul Științific, Costion Nicolescu. Mesajul conferinței a fost acela că fiecare dintre noi, avem o cruce de dus, fie ea mai ușoară, fie mai grea, dar pe care trebuie să ne-o asumăm și să avem credință în Dumnezeu pentru că el știe cui cât dă.
Niciodată mai mult decât poate cineva să ducă. Ar trebui să acceptăm și lucrurile rele peste care dăm în viață pentru că ele ne responsabilizează și ne întăresc. Așa cum spun invitații, ,,Bucuria Crucii” este un paradox. Crucea, la origini, era un instrument de ocară și de batjocoră,un intrument de tortură care a fost folosit pentru a fi omorât Dumnezeu însuși de către oameni. Noi simțim o bucurie în fața Crucii. Este un obiect care ne este foarte drag. O purtăm la piept, nu este casă fără cruce, bisericile, obiectele noastre casnice stau sub semnul Crucii. E o prezență extraordinară. Bucuria pe care o simțim în fața Crucii nu ni se datorează nouă, ci se datorează Domnului și Dumnezeului nostru care a transformat crucea într-un instrument izbăvitor, în stindardul, recapitularea și rezumatul credinței și filosofiei noastre de viață. 
Paradoxul, revine în actualitate când fiecare recuperează ceva și parcursul pe care îl reprezintă crucea. Domnul Hristos s-a răstignit pe cruce izbăvindu-ne din robia păcatului și a morții, prin jertfa lui atotcuprizătoare și recapitulatoare a întregului neam omenesc, dar arătându-ne că crucea este și calea. Ea trebuie urmată de fiecare dintre noi pentru a ne împlini. Calea de împlinire este calea crucii, calea sacrificiului de sine, calea acceptării de bunăvoie a umilinței, a ocarei și a suferinței.
,,Așa-i chemat omul să ardă ca lumânarea, până la capăt, total”
Pr. Prof. Constantin Coman spune că crucea este chemarea la asumarea noastră ca oameni a drumului răstignirii. Putem gusta din bucuria reală a crucii dacă urmăm chemarea acesteia și ne-o asumăm. Este o bucurie care vine din împărtășirea noastră, din biruința domnului Hristos, dar este o bucurie și mai mare pentru cel care cutează și se hotărăște să urmeze calea crucii, adică calea răstignirii de sine. Să-și asume batjocora, suferința, boala, să-și asume strâmtorarea acestei lumi și acestei vieți, care vine din partea semenilor.  ,,Crucea este semnul iubirii pe care Dumnezeu o are pentru oameni. Crucea avea să verifice că logica ultimă, rațiunea ultimă de a fi a lumii, a universului este iubirea. Iar iubirea înseamnă să arzi de bunăvoie și în întregime pentru celălalt. Să te sacrifici în întregime, să își dea viața, cum spune Domnul, pentru celălalt. Crucea a devenit simbolul acestei împliniri. Crucea și lumânarea. Lumânarea care înseamnă arderea totală de sine, sacrificiul total de sine și nu orice lumânare, ci lumânarea curată”. 
„Aprindem orice lumânare ca jertfă”
Acesta spune că înainte lumânarea era făcută din cel mai curat material, din cea mai nestricăcioasă grăsime care era ceara de albine. Acum ne-am îndepărtat de conținutul sfânt al lumânării. Aprindem orice lumânare ca jertfă, din orice grăsime murdară. Ceara de albine nu se strică niciodată și care este produsă de o viețuitoare pururea fecioară. Nu există o ființă mai curată. Este foarte important să aprindem o lumânare pentru că aceasta este simbolul jertfirii de sine. Așa-i chemat omul să ardă ca lumânarea, până la capăt, total. Și nu pentru sine, ci pentru ca să-l lumineze pe celălalt, ca să-l încălzească. Acolo este bucuria crucii. Cea mai frecventă ocazie de a ne lăsa răstigniți, de a purta un pic de cruce este să ne sacrificăm propria noastră dreptate. Aici este cea mai de jos cădere a omului, îndreptățirea de sine care este antipodul crucii, al sacrificiului de sine. Când ai toate argumentele să crezi că tu ai dreptate și te sacrifici pentru celălalt. Cu conștiința că faci un sacrificiu pentru celălalt. Asta e crucea. Tot el mai adaugă: ,,Toată presa noastră, chiar și cea bisericească, este o tribună a propovăduiri propriei dreptăți, a îndreptățirii de sine care este o contra predică la cruce. N-am auzit pe nimeni spunând eu sunt vinovat, eu am greșit din pricina mea e toată starea asta în România. Toți arată cu degetul la toți ceilalți”.
Viața noastră este o balanță, o tensiune între momentele de suferință și bucurie
Asociem crucea atât cu bucuria, cât și cu suferința, răstignirea, moartea, reînvierea și viața veșnică. Întreaga noastră viață este o balanță, o tensiune între momentele de suferință, uneori crâncenă, și cele de bucurie. Cercetătorul științific, Costion Nicolescu spune că există tot timpul în om această tânjire spre bucurie și o suferință care de multe ori este dată fără să vrea și fără să și-o dorească. ,,Dacă vorbim de bucurie la cruce, aceasta vine de la Hristos. Bucuria vine de la cel care este pe cruce. Nu există cruce pe care să o gândim noi și să-l izolăm pe Hristos, oricum ar fi el, este acolo. În cruce, suferința și bucuria sunt împreună și factorul care ne susține nouă credința este acela că vectorul este de la suferință la bucurie. Dacă crucea ar însemna înfundare în suferință, nu ne-ar interesa deloc. Suferința e bună, crucea suferinței e bună în măsura în care duce la crucea bucuriei, astfel ar fi absurd și de aceea ea intră în viața  noastră, a creștinătății, a umanității și a fiecăruia din noi. Noi ne raportăm la ea cum putem. Simțim în ființa noastră că maximul de trăire este când ne bucurăm”.
Evenimentul face parte din ciclul de conferințe ,,Cuvântul Crucii” și este sprijinit și ajutat de Asociația Eleon. A fost organizat în cadrul Expoziției ,,Crucea, de la comunitate la comuniune. 100 de cruci la 100 de ani”.
MARINA ANDREI
Studentă Jurnalism, Universitatea din Craiova