Ipocrizia… exasperării!

1
1023

Mulţi dintre semenii noştri se plâng că „nu sunt înţeleşi” şi poate unii dintre ei au dreptate, dincolo de banalitatea uşor ridicolă şi sentimentală a unei asemenea mărturisiri. Probabil că nu sunt înţeleşi, mai ales când nu au dreptate, deşi şi reciproca poate fi valabilă. Ocupaţi, până peste cap, cu grijile cotidiene, viaţa noastră interioară, nu mai avem timp de niciun fel de filantropie etică. Dar am cam lungit introducerea. Doamna Emilia Neagu, consultant imobiliar, administratorul unei firme imobiliare, activist civic şi ce o mai fi, este, am înţeles,candidata Dreptei Unite pentru Primăria Municipiului Craiova. Domnia sa şi-a preparat, de mai multă vreme, acest moment, în sensul că şi-a făcut încălzirea, iniţiind un meci personal cu primarul în mandat, pentru un interes privat, despre care s-a scris suficient pentru a-l mai reitera. Pe pagina de Facebook a formaţiunii sale politice, doamna Emilia Neagu a caligrafiat, cum era şi firesc, mesaje de campanie adecvate: „pe 9 iunie eliberăm Primăria de Olguţa”, „am simţit pe pielea mea lipsurile create (respectăm gramatica şi logica textului) de administraţia actuală”, „noi vrem Craiova modernă, alţii vor Craiova pentru ei şi familia lor” ş.a.m.d. Ce mai la deal la vale, doamna menţionată nu doreşte altceva decât etică desăvârşită în toată administraţia publică locală a cărei emblemă se imaginează. Acum, o exasperare cu care doamna Emilia Neagu încearcă să seducă electoratul Craiovei poate trezi suspiciuni. Nu de alta, dar odată cu „exasperarea” a apărut şi plăcerea disperării. Şi, după toate aparenţele, doamna Emilia Neagu mimează o disperare, în căutare de prozeliţi, din orgoliu. Se alimentează chiar din suferinţe împrumutate. Cum şi disperarea a devenit un teren în care mediocritatea vrea să se manifeste, n-a prea fost luată în seamă. Candidatura domniei sale este una… firească. Oportună. Ca să nu ne auzim vorbe. Multe lucruri nu se ştiu despre candidata la funcţia de primar al Craiovei, din partea Dreptei Unite, încât ar părea candidă, animată doar de bune intenţii, îngrijorată de soarta craiovenilor, a cartierelor periferice, dar teoria chipului şi măştii e mai complicată, ca să intrăm în toate detaliile. Avem o inflaţie de măşti, care camuflează chipul, încât deseori nu mai ştim care e masca şi care e chipul. În motivarea unei sentinţe civile (nr. 4954/27.05.2021) a Judecătoriei Craiova, suficient de temeinică, într-o cauză (de fapt, reciclată) de fond funciar, întinsă de 69 de pagini, care mai trecuse pe la Judecătoria Craiova, dar şi Tribunalul Dolj, cu deznodământ similar, întâlnim numele… doamnei Emilia Neagu în postura de „atletă imobiliară”. Pe scurt: printr-o „procură specială”, Bratu P. Gheorghe şi Bratu P. Ştefan, ambii cu domiciliul în Craiova, împuterniceau pe doamna Emilia Neagu să le reprezinte interesele la Primăria Şimnicu de Sus, Prefectura Dolj, Administraţia Financiară, instanţele judecătoreşti şi toate instituţiile abilitate, în vederea obţinerii titlului de proprietate pentru suprafaţa de 32,93 ha pe „un amplasament convenabil”, având şi dreptul de a contesta Anexa 23 prin care fuseseră validaţi. După obţinerea titlului de proprietate pe terenul respectiv, mandatara era împuternicită să-l vândă unui fost fotbalist din Craiova, în condiţiile contractului de promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare. Cu alte cuvinte, din „procura specială” rezulta că perimetrul în suprafaţă de 32,93 ha era arvunit înainte de a se intra în posesia sa. Cum trecerea unui bun din domeniul public al statului, în cazul de faţă SCDA Şimnic, în domeniul privat al unei Unităţi Administrativ Teritoriale se face la cererea Consiliului Judeţean, respectiv a Consiliului General al Capitalei sau a Consiliului Local, după caz, prin Hotărâre de Guvern, povestea e – momentan – blocată. Dar aptă să întreţină iluzii fireşti. Nu mă mai lungesc cu vorba. Dar doamna Emilia Neagu, cu preocupările sale – exclusiv imobiliare – pare un justiţiar mai degrabă de operetă. În acelaşi timp, însă, un contracandidat… valid, capabil să „ofere un zâmbet şi să stea de vorbă cu oamenii”, fiindcă schimbarea începe cu noi, „cu fiecare gest mic de bunătate şi implicare”, cum ne asigură într-un mesaj duios, chiar emoţionant, când e nor afară.

1 COMENTARIU

  1. Am realizat , acum la bătrânețe , cât de ipocrit eram când îl vedeam pe bunicul meu cum rezolva el treburile gospodăriei!. Eram în vacanța de vară, cred că trecusem clasa a treia și am fost trimis la țară, la bunici! Într-o seară, bunicul tot fugărea vreo 3 capre ca să le determine să intre în curte! Eu , viteazul,am râs de bunicul meu și i-am spus că nu cu ciomagul intră caprele în curte ci cu…vorba bună! Moșul m-a lăsat pe mine ,,specialistul” să le determin să ajungă în țarc și… a plecat!. Am încercat să le iau cu binișorul, le ziceam încet ,,sisi, sisi” dar caprele erau tot pe gardurile de pe uliță, căutând frunzele și florile are depășeau ulucile. Mai tàrziu bunica a venit cu un ciurel de tărâțe și le-a adus acasă ca pe niște copii cuminți. Între exasperarea ipocrită și ipocrizia celor care fac politică azi nu e decât un mic obstacol, cel al ciurelului de tărâțe! Fie că e politică ,, de la țară”,fie că e politică de la Cotroceni, Victoria , Bruxelles sau Washington,ciurelul cu tărâțe amăgește toate caprele ajunse la exasperare sau în pragul disperării!
    Neamțul Goethe a zis odată următoarele:,,De asemenea, se poate observa că aceia care consideră devotamentul drept scop sunt, în mare, parte ipocriți.”

Comments are closed.