Ghidiciul, după 20 de ani!

0
213

Spre deosebire de romanul lui Alexandre Dumas “După 20 de ani” , în care sunt povestite aventurile nedespărţiţilor prieteni (Athos, Porthos, Aramis şi d’Artagnan), o naraţiune despre devenirea comunei Ghidici încă n-a fost scrisă. Şi ar merita, fiindcă e vorba de un pariu care a trebuit ţinut, undeva în sudul Doljului. Un sat, ca multe altele, cu lume teafără, adică muncitoare, devenit comună, dintr-odată, fără niciun echipament edilitar gospodăresc adecvat, doar cu speranţa pusă în cârca unui primar Constantin Tache şi-a netezit un drum nebătut până atunci. Şi între noi fie vorba, ceea ce nu toată lumea pricepe, dintr-o pricină care duce la dureri de cap, dacă ar fi să o desluşim pe de-a-ntregul, pentru asta s-a trudit, de au pârâit oasele, zile şi nopţi fără număr. Poate, deşi s-ar putea să greşesc, dar primul reper al tinerei comune a fost sediul actualei Primării, la a cărei inaugurare a ţinut să fie prezent pe atunci şi Mircea Geoană, şi Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj şi care au mai fost. După care, pe toate maidanele din fostul sat au apărut construcţii noi, sedii ale unor instituţii presupuse de statutul de comună, piaţă agro-alimentară, sediu de Poliţie, magazine, însemne durabile –prin nenumărate proiecte- ce atestau că un sat pripăşit nu ducea lipsă de oameni cu mintea întreagă, legaţi afectiv de locul lor de baştină. În 20 de ani s-au petrecut poveşti, care nu mai încap în istoria tinerei comune. O monografie a satului Ghidici de odinioară, dacă ea există, scrisă şi gândită de o altă minte, trebuie rescrisă, de la un capăt la altul. Fiindcă la actuala infrastructură a comunei, impresionantă, s-a ajuns prin nesomn şi tenacitate, încărcând paginile dedicate celor 20 de ani, celebraţi sâmbătă cu fastul de rigoare, circumscris şi campaniei electorale. Şi la urma urmei, înfăptuiri care la timpul lor au înălţat comunitatea, cedează acum locul unui soi de statistică, de-a dreptul fără sens, dacă ar fi văduvită de substratul ei omenesc. Şi aşa, numărând într-una, cu o frenezie aproape nefirească, ajungem să uităm că istoria se face şi astăzi doar prin oameni devotaţi crezului lor. Şi atunci de ce să trecem oamenii şi faptele lor într-o tăcere, pentru nişte simple cifre, care se schimbă de la un an la altul? Fireşte sunt mulţi oameni făcuţi să lase în urma lor însemne durabile. Dar „Tache de la Ghidici” pare unul hărăzit să n-aibe egal. A pus comuna pe harta Doljului ca una falnică, plecând de la nişte borne ale satului de odinioară, despărţit de Piscu Vechi, înţelegând prefacerea vremurilor. Le-a spus pe semne milităreşte, ca un sergent de pe vremea armatei, colaboratorilor apropiaţi, de Consiliul Local e vorba: aici facem asta, dincolo facem asta, nu uităm şcoala gimnazială, puneţi-o în capul listei, şi încurajat de întemeierile dintâi a continuat, cu nădejde, o muncă administrativă de primar destoinic cu multă minte, pentru a ajunge unde se vede. Hârşit, surâzând misterios colaboratorilor, unii mult mai tineri, le-a spus ce înseamnă tânjeala, unora care poate nu ştiau ce-i acela… resteu. Fiindcă în firea oamenilor locului a stat şi stă regăsirea mereu şi mereu a unei tenacităţi uluitoare. Constantin Tache, niciodată învins de zădărnicie, capabil să aprindă şi întreţină o scânteie fertilă, menită să strălumineze fie şi o secundă sau două istoria locului, sâmbătă a putut zâmbi cu adevărat. O poartă de melancolie o avea deschisă în suflet. Ghidiciul este în 2024, la două decenii de la înfiinţare, una din frumoasele comune ale Doljului, deja cu carte de vizită, despre care se vorbeşte doar avantajos.