Aderarea României la spaţiul Schengen a fost din nou amânată, fără explicaţii. Parisul a cerut ca acest subiect să nu fie introdus pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului “Justiţie şi Afaceri Interne” (JAI), din această săptămână. Faptul că subiectul admiterii în Schengen nu ajunge la vot şi se “schimbă” mereu opozanţii declaraţi pare surprinzător, mai ales că, de această dată, fronda şi-o asumă Parisul, unde socialiştii sunt la putere. Anterior o făcuse Olanda. Este adevărat însă că decizia aparţine tandemului Angela Merkel – Francois Hollande, la mare voga la ora de faţă, ieri exprimându-se împreună, în Parlamentul European, despre integrarea europeană în contextul crizei. La 26 de ani distanţă de momentul 27 noiembrie 1989, când “Zidul Berlinului” se pregătea de prăbuşire, iar Francois Mitterand şi cancelarul german Helmut Kohl evocau viitorul UE. Şi Francois Hollande şi Angela Merkel au afirmat în discursurile lor de câte 15 minute fiecare, în hemiciclu, necesitatea ranforsării Europei în faţa crizelor şi extremismului. Crize şi tensiuni politice care acompaniază, în primul rând, valurile de refugiaţi şi nu permit deocamdată alte decizii majore. Criticat în ultimele săptămâni, tratatul Schengen urmează să permită un regim de azil comun, o politică de imigraţie comună, o gestionare unificată a frontierelor. Şi nu sunt excluse corective la el. Criza refugiaţilor, Ucraina, ameninţarea teroristă, referendumul britanic pentru apartenenţa la UE, situaţia economică neconcludentă, toate creează un context politic insolit, care ar putea justifica amânarea sine die a aderării României şi Bulgariei la Schengen. Angela Merkel, cu popularitatea la cel mai scăzut nivel în ultimii patru ani, din cauza chestiunii refugiaţilor, aflată în centrul dezbaterilor politice din Germania se vede confruntată şi cu o nelinişte exprimată public de aripa bavareză (CSU) şi luni ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a cerut fixarea unei limite a numărului de refugiaţi intraţi în ţară. Potrivit “Bild” autorităţile germane se aşteaptă la primirea a 1,5 milioane de refugiaţi, faţă de 800.000 estimaţi, o cifră nici confirmată, nici infirmată de ministrul german de interne. Lucrurile rămân, cum se spune, în ceaţă. Nu de mult, Francois Hollande a cerut un parlament şi guvern al zonei euro. Motorul franco-german pare oficial în regulă, dar doar la nivel declarativ, fiindcă în realitate… Ostilă politicii cotelor de imigranţi propusă de UE şi susţinută de Germania, Franţa a dorit o limitare a numărului de refugiaţi, o partajare a responsabilităţii cu restul membrilor UE, moment în care Bucureştiul a avut o reacţie “bâlbâită”. Nu-i mai puţin adevărat că Germania rămâne îngrijorată de întârzierea reformelor structurale, respectiv respectarea disciplinei bugetare europene de către Franţa. Nici în chestiunea Siriei, Francois Hollande şi Angela Merkel, nu împărtăşesc aceleaşi puncte de vedere privind viitorul preşedintelui sirian. Holland se doreşte “dur”, în timp ce Angela Merkel consideră că Bashar al-Assad poate face parte din soluţie. Instalarea Rusiei în Siria, mai puţin criticată de Germania, în comparaţie cu Franţa şi alte ţări europene, constituie un alt teritoriu al neînţelegerilor. UE surmontează o criză de autoritate şi punctul de vedere al euro-scepticilor că “nu funcţionează” nu este departe de adevăr. Amânarea României şi Bulgariei la aderarea în spaţiul Schengen, nu este altceva decât expresia marginalizării celor “mici”, dar şi a faptului că, atât la nivel diplomatic cât şi al miniştrilor de interne, dialogul Bucureştiului cu omologii din UE, rămâne din păcate neconvingător.
