Silviu, unul dintre prietenii tinereţii noastre, a celor din cartierele mărginaşe!

Locuia pe strada Albişoarei, din Craiova, dacă s-o mai numi aşa, era sfios, ca o fată mare, plăcut ca aliură fizică, excesiv de politicos, poate chiar artificial, încât bunul simţ, în inflaţie, părea defectul său. Fusese talentat ca fotbalist, trecuse pe la juniorii Ştiinţei, nici nu mai ştiu când debutase în Divizia A, oricum după ce fusese transferat de la Electro, dar îmi amintesc că la o partidă cu Steaua, pe „Tineretului” –arhiplin- pe mandatul lui Robert Cosmoc şi Ghe. Nuţescu, din etapa a 23-a, ediţia 1966-1967, a înscris două goluri devastatoare (min. 32, 53) din cele trei ale echipei, Nelu Oblemenco bifând şi el o realizare (min 16). Steaua Bucureşti avea o defensivă, în care nu încăpuse nici un jucător sub 1,90 m (Carol Hajdu, Bujor Hălmăgeanu, Mircea Petrescu, Lajos Sătmăreanu şi D. Nicolae). Momentele fabuloase, cu cele două goluri memorabile, fuseseră înrămate şi Silviu le păstra în camera sa, acasă pe perete. A trecut ca jucător şi antrenor pe la Electroputere, Constructorul, Reşiţa în câteva rânduri, dar n-a vrut, din superstiţie, să preia niciodată conducerea Universităţii Craiova. A fost secundul lui Valentin Stănescu şi Mircea Rădulescu, cred că şi al lui Constantin Oţet, cu el pe baca tehnică s-a obţinut calificarea cu Galatasaray Istanbul, pentru a se pierde în turul următor… cu Constantin Teaşcă, readus dintr-o neinspiraţie pentru încă un divorţ. Şi-a iubit jucătorii, fiind descoperitorul lui Gheorghiţă Geolgău, Liviu Firănescu, Adrian Popescu… Gică Popescu, pentru a cărui titularizare, în prima echipă, la partida tur cu AC Monaco, a stăruit, în faţa unei cafele, să-mi exprim părerea la Mircea Rădulescu. Cum nimeni nu e profet… a plecat spre alte zări, unde s-a săvârşit din viaţă, la Suceava, unde fusese student şi şi-a petrecut anii din urmă. Acolo pe câmp, undeva peste canalul colector, din Craiova, cum era botezat terenul amenajat iniţial pentru echipa de fotbal a celor de la “Salubritatea”, denumită “Munca”, veneau toţi cei care mâncau marmeladă pe pâine, dar erau fericiţi. Printre ei şi Silviu şi nu numai. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!