Un interviu „ciudat” la Europa Liberă!

0
418

Sabina Fati, redactorul-şef al site-ului Europa Liberă – România, i-a luat un interviu, premergător zilei de 4 iunie –semnarea tratatului de la Triagnon, actul care consfinţeşte din punct de vedere juridic încheierea păcii între puterile aliate şi Ungaria, la sfârşitul primului război mondial-, controversatului istoric Lucian Boia, cunoscut „pentru ideile sale care contrastează cu tezele convenţionale ale istoriei naţionale”. Din păcate, nu numai tezele intervievatului „bat câmpii”, ca să ne exprimăm eufemistic, ci şi întrebările intervievatoarei, care din preambul, după ce citează cel mai recent volum al intervievatului, „România şi Europa. O istorie surprinzătoare” (Ed. Humanitas, 2020), de fapt un… eseu, întins pe numai 74 de pagini, pune o întrebare… „genială”, de mare „rafinament istoric”: „În Rezoluţia Adunării de la Alba Iulia nu există promisiunea unei autonomii pentru Transilvania?” Oarecum surprins, Lucian Boia, politicos şi convenţional, pentru a nu fi în dezacord ab iniţio cu intervievatoarea, răspunde nuanţat: „Nu ştiu dacă se urmărea chiar o autonomie, dar liderii ardeleni şi-ar fi dorit acest lucru: Iuliu Maniu şi ceilalţi. Ar fi fost de dorit o anume descentralizare”?! Trecem peste topica defectuasă, care urlă de-a dreptul, în construcţia răspunsului. În cartea menţionată mai sus, Lucian Boia spune altceva la pagina 60: „Profilul populaţiei transilvănene era multietnic, românii dispunând de o majoritate absolută, însă doar cu câteva procente deasupra celorlalte grupuri etnice, socotite laolaltă (în principal maghiarii şi germanii) (…) Imaginea unei Românii cât mai unitară cu putinţă este şi astăzi la fel de prezentă. De vreo formă de federalizare, fireşte nici nu poate fi vorba, încât nici proiectul unei regionalizări moderate, recomandat şi practicat în UE, nu pare a entuziasma pe români, întrucât de fiecare dată se întrevede spectrul dezmembrării, începând, desigur, cu Ţinutul Secuiesc”. Probabil Lucian Boia oftează frecvent din acest motiv. Dar Sabina Fati de la Radio Europa Liberă – România, nu Radio Kossuth Budapesta, insistă, pentru a extrage ceea ce doreşte: „Credeţi că maghiarii din România au primit ceea ce li s-a primis în 1918?” Evident, Lucian Boia „istoricul neamului” afirmă fără sfială, citând parcă din Lazlo Tokes: „Nu au primit chiar tot ce li s-a promis tocmai din cauza principiului centralizator, pe care s-a bazat noua construcţie a României Mari şi a absenţei autonomiei (!?)”. La care autonomie face referire Lucian Boia, e greu de înţeles fiindcă la Adunarea Naţională de la Alba Iulia s-a vorbit de aplicarea principiului autodeterminării. Ceea ce e cu totul altceva. Este adevărat că în toamna anului 1918 conducătorii Austro-Ungariei prin tot felul de încercări (apud Romulus Seişanu) au încercat să atragă românii din Transilvania, Banat şi Bucovina, de partea monarhiei habzburgice, prin promisiuni vagi, privitoare la recunoaşterea integrală a dreptului naţionalităţilor şi la autonomia Transilvaniei sau la transformarea imperiului într-un stat federal, dar românii au exprimat voinţa lor de a se uni cu fraţii din Regatul liber. Încă un detaliu: în ziua de 6 mai 1920, Alexandre Millerand, şeful Executivului francez, preşedintele Conferinţei de la Paris a dat într-o scrisoare răspunsul  Puterilor Aliate şi asociate la obiecţiunile, observaţiile şi propunerile formulate de preşedintele delegaţiei ungare, contele Apponyi, atrăgând atenţia că “o stare de lucruri, chiar milenară, nu este fondată să subziste, când ea este recunoscută a fi contra justiţiei”, iar plebicistul cerut este inutil. Lucian Boia are se pare amnezie în anumite zile. N-ar fi de mirare. Până la reforma administrativă din 1968 n-am avut cumva, începând din 1952 „regiunea autonomă maghiară” cu prim-secretari, şefi ai poliţiei şi ai principalelor instituţii administrative, numai din etnia maghiară? Nu mulţi dintre cei care fuseseră adepţi ai hortysmului au devenit peste noapte membri ai partidului comunist? Şi încă o menţiune necesară: ceva despre jaful retrocedărilor, în anii din urmă, prin falsuri (clădiri publice, clădiri istorice sau particulare), aproximativ 2000 de imobile, mii de hectare de pădure sau sate întregi, fără ca statul român să intervină, n-ar trebui adus în discuţie? Avocatul Ioan Sabău Pop, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, spune lucrurilor pe nume, afirmând că nu are o problemă cu maghiarii, ci are o problemă cu dreptatea. Şi interviul curge liniştit, nu lipsit de banalităţi şi „şopârle”, pentru a se ajunge la întrebarea capcană: „Vă referiţi la ideea federalizării, deşi în ultima dumneavoastră carte apare că în vechiul imperiu austro-ungar au existat mai multe proiecte de federalizare”. În cartea sa, „Românii şi Europa. O istorie surprinzătoare” pe care am menţionat-o, Lucian Boia nu pomeneşte de aşa ceva, de vreo formă de federalizare, preconizată pe vremea imperiului, cum am arătat. Însă avertizează (în cunoştinţă de cauză?): dacă lucrurile merg tot aşa, s-ar putea ca într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, România să se spargă, nu prin vreo agresiune externă, nici din pricina ungurilor, ci din motive strict interne, cât se poate de româneşti. Şi citează Catalonia vs. Spania, Scoţia vs. Marea Britanie, probând că habar nu are de motivele pentru care atât Catalonia, cât şi Scoţia năzuiesc la independenţă. Păi Scoţia doreşte să-şi ia zborul „pentu a nu-şi împărţi bogăţia cu alţii”, adică mai exact cu restul Regatului Unit, sau din cauza Brexit? Lucian Boia ne consolează însă în finalul interviului său, afirmând că multe din naţiunile care au înregistrat cele mai mari progrese istorice trăiesc într-o formă federală: Germania, SUA, Austria. Şi nu e nici o nenorocire! Punând punctul cum trebuie, ne mai asigură că în viitor multe sunt posibile. În orice caz toate scenariile trebuie luate în considerare. Premoniţie? Greu de spus. Hotărât lucru, Lucian Boia “bate departe” şi merită decoraţia „ordinul de merit” al Ungariei. Ar putea aspira şi Sabina Fati, deşi este retribută de Departamentul de Stat. Cum au sărbătorit urmaşii Brătienilor Triagnonul, am văzut. În tăcere. Au blocat toate manifestările din ţară şi din străinătate dedicate simbolisticii acestui cardinal eveniment din istoria ţării. Abordarea istoricului Lucian Boia este una anti-naţională, sfidătoare de-a dreptul, la tot ceea ce s-a scris de-a lungul timpului, despre problema Transilvaniei. Se spune în popor că atunci când Dumnezeu vrea să-şi bată joc de cineva, mai întâi îi ia minţile. Să sperăm că nu e cazul.