În NATO după zece ani

1
138

A aniversa 10 ani de la admiterea României în NATO, printr-o sesiune solemnă a Parlamentului, o declaraţie comună şi un discurs al preşedintelui Traian Băsescu se circumscriu unei normalităţi fireşti, dar şi unei responsabilităţi politice deplin asumate. Aspiraţia României de a acede în NATO n-a fost indusă nici de pro-americănism, nici de setea de sânge în Irak şi Afganistan, nici de vanităţi pasagere, ci de disperare, existând riscul, în condiţiile redesenării noilor zone de influenţă, ca România să rămână „un tampon gri” între Occident şi spaţiul ex-sovietic. Mai ales că „Grupul de la Vişegrad” (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria), din care două state participaseră la invadarea Cehoslovaciei, în 1968, alături de URSS, fuseseră deja admise în NATO încă din 2007. Proscrisă de o jumătate de veac, bătută de soartă, România văzuse în NATO cea mai trainică garanţie de securitate din întreaga ei istorie, agăţându-se cu exasperare şi disperare de această năzuinţă. Nimeni n-a comensurat vreodată cât de pro sau anti era Parisul când americanii au debarcat în Normandia. Nu avem cum să uităm, deşi asta nu s-a mai reamintit, cum la Madrid, în 1997, Jacques Chirac, preşedintele Franţei, a pus piciorul în uşă pentru România, care semnase cu trei ani înainte Parteneriatul de pace cu NATO. N-am răzbit în 1997, dar nu ne-am resemnat. Din 2001, Guvernul Adrian Năstase a luat lucrurile de la capăt şi a făcut din integrarea euroatlantică prioritatea politică absolută, fructificând o strategie înţeleaptă, prin mulţi demnitari iscusiţi, o diplomaţie inteligentă, cărora li s-a adăugat regele Mihai, Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. A sărbători 10 ani de la admiterea României în NATO, fără a aminti apăsat numele ex-premierului Adrian Năstase – azi în detenţie, – e mai greu de înţeles. Mai ales că şi în mandatul de şef al diplomaţiei de la Bucureşti îl invitase în ţară pe secretarul general al NATO, Manfred Worner. Că atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 au grăbit extinderea NATO spre Est este o realitate. Cert este că în noiembrie 2002, la Praga, România şi-a văzut încununate de succes toate eforturile – merită amintiţi în context Mircea Geoană, Ioan Mircea Paşcu şi George Cristian Maior – fiind invitată în Alianţa Nord Atlantică, dobândirea efectivă a calităţii de membru survenind la 29 martie 2004, la Washington, unde s-au depus instrumentele de ratificare a tratatului de aderare. Integrarea în NATO şi UE au fost proiecte prioritare şi obligatorii pentru guvernarea care începea în 2001 şi singurul mod de a convinge comunitatea internaţională că România devenise frecventabilă şi pentru una şi pentru alta era o cotitură majoră în evoluţiile interne ale societăţii, cât şi ale economiei, dar mai ales ale politicii şi practicii administrative. Aşa a apărut necesară adaptarea Constituţiei la noul statut internaţional al României, de stat membru NATO şi UE, statut net diferenţiat de cel anterior, prevăzut prin Constituţia din 1991. Dacă lăsăm deoparte lozincile despre integrare şi aderare, atunci trebuie menţionat că o mulţime de instituţii şi realităţi au trebuit să se schimbe structural, să se armonizeze cu cele din statele europene. A urmat aderarea la UE, la 1 ianuarie 2007, obiectiv acceptat de toate forţele politice, nu doar cele aflate la guvernare, de fapt, împlinirea unui mare proiect: construirea României europene. Oricât de frumos sună astăzi faptul că România reprezintă un bastion al NATO pe flancul de est şi îşi face cu prisosinţă datoria, acolo unde i se cere, aşa cum a consimţit, nu putem oculta numele ex-premierului Adrian Năstase. Asta pentru deplina corectitudine a oricărui demers, inclusiv politic.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua, domnule Mircea Cantar,
    Ma numesc Petru Iosipescu si sunt jurnalist din Iasi. Am absolvit Facultatea de Automatizari din Iasi si Univrsitatea Moldova- Relatii Publice si Jurnalism. Din 1997, lucrez in presa scrisa. De-a lungul timpului am activat ca redactor la Monitorul de Iasi (actualmente Ziarul de Iasi), saptamanalul Metropolis, cat si ca editorialist la Lumea Ieseanului, Evenimentul de Moldova, Jurnalul de est si Iasi Plus. Multe dintre aceste ziare au disparut in decursul vremii.
    In ultima perioada am avut contracte de colaborare, pe rubrica editorial/opinii, cu ziare.ro antena3 si ziare.com. Din diferite motive, aceste contracte au incetat.

    As dori, cu acceptul dumneavoastra, o colaborare cu ziarul dvs. pe rubrica editorial/opinii. Astept raspunsul dvs.

    Va multumesc!
    Cu stima,
    Petru Iosipescu
    adresa de e-mail: petru.iosipescu@yahoo.com

Comments are closed.