Craiova se redefineşte

0
117

Cu câte constrângeri – birocratice, economice, sociale – se confruntă un edil, dincolo şi dincoace de siajul său politic ori, mai exact, partinic, iată o întrebare pe care o ignorăm, cu ori fără ştiinţă, deseori însă cu o greu explicabilă doză de disociere resentimentară. Desigur, ca în orice act de gestiune, îndeosebi edilitară, un program, oricât de sagace şi promiţător, declină, în succesiunea unui mandat, promisiuni ori numai scadenţe pe care, cu certitudine, chiar cel care l-a angajat nu şi le doreşte. Există, de asemenea, o marjă a promisiunilor, fatalmente mai generoasă decât şansele, reale, contextuale şi conjuncturale ale insidiilor niciodată anticipate în amploarea lor, însă şi acest lucru intră în ecuaţia unui firesc, de devreme ce fiecare, în propria existenţă, personală şi familială, cu care se confruntă.

Craiova, cu echipa ei edilitară de-acum rodată şi cu siguranţă mai rezonantă cu ceea ce şi-a propus să facă, tresaltă, în aceste zile, săptămâni şi luni, sub impulsul unei operaţii de înnoire nelipsită de un plus de grandoare care ar merita mai multă solidaritate civică din partea noastră, a tuturor. Centrul vechi al Băniei, al cărei trecut, tot ce se poate, captivant în straiele sale „târgoveţe” de prin uitate vremuri, e, acum, un şantier în conturile căruia se redefineşte orgoliul unei operaţii pe cât de ambiţioase pe atât de promiţătoare. Nu ştiu cum arăta Craiova – mărturiile fotografice, nu prea multe, din păcate, sunt mult prea superficiale, rămân totuşi câteva dense pagini de istoriografie şi de literatură cu un impact testamentar ceva mai consistent. Şi în lumina lor, Bănia din veacul al XVIII şi al epocii interbelice emana o particularitate ei de un farmec particular. Îmi revin în memorie emoţionante pagini scrise de un uitat, dar faimos romancier şi diplomat francez de prin anii 20 ai veacului trecut (dacă nu mă înşel romanul se numea chiar „La Maison blanche, cu trimitere la vechea şi actuala Casă Albă tangentă cu English Parkul, restituită chiar în aceste zile în cromatica ei originară), ca şi cele ale lui Arghezi, ale lui Aderca şi alţii.

Proiectul acesta, ambiţios, cum spuneam, are, pe cât îmi dau seama, un dublu resort: de re-facere şi de redefinire: re-facerea presupune restituirea unui profil contaminat de cenuşa timpului, redefinirea, cu siguranţă chiar mai dificilă – şi mai orgolioasă -, înseamnă un plan de reinvestiri în arhitectură, dar mai ales într-un sistem socială, în care accesul la servicii, cu accent pe valorizarea, recreativă, a timpului liber, n-ar trebui să ignore nici atributul acela, cu rădăcini antice, de …agoră. Spaţiu, adică, al reflecţiei şi al meditaţiei, al confruntării opiniilor sub semnul aceluiaşi spirit solidar cu destinul Cetăţii în care trăim.

Ştiu că Primăria e profund antamată la acest proiect; nu lipseşte nici cutezanţa deciziilor, în ciuda unor opoziţii, multe diversioniste ori resentimentare, aşa cum anticipa. Nu ducem lipsă de cârcotaşi. Şi nici de scepticii de serviciu, trecuţi, uneori, cu săracul lor bagaj de cunoştinţe şi de idei, în tabăra celor cărora nu le place nimic din ceea ce se schimbă sub ochii noştri. Şi nu le place numai şi numai fiindcă au apucat, de la început, pe un drum al difidenţei, al contestaţiei cu orice chip, eşuând chiar, lamentabil, în zona unei uri aproape viscerale. Repudierea e formă şi de cabotinism, cât timp inteligenţa nu-ţi eliberează zarea unei minime înţelepciuni.

Dincolo de corul lamentaţiilor şi al cârcotelilor, până la urmă specifice locului, o promisiune, cât un proiect, ni se oferă în toată splendoarea ei captivantă. Un centru civic în plină croială reînnoitoare, în care, odată câştigat, poate vom reveni cu sentimente mai bune şi mai tonifiante şi la un trecut, mai bogat şi mai prestigios pe care nu prea am ştiut să-l iubim, ba faţă de care, cu o vinovăţie abia camuflată, parcă l-am privit cu oarecare jenă.

Oraşul, Cetatea, oricare ar fi aceasta, nu-i doar un teren al trecerii ireparabile prin viaţă. Este şi acel loc autentificabil de destin şi de germinare a identităţii. De luat aminte. Totuşi.