Comisia Europeană va reduce fondurile alocate României pe patru programe operaţionale

Comisia Europeană va reduce, prin corecţii financiare, din fondurile puse la dispoziţia României pentru programele legate de sectorul regional, mediu, transport şi competitivitate, din...

CFR Marfă – vândută până la sfârşitul anului

86 companii, grupuri de investiţii şi bănci interesate să preia compania Privatizarea CFR Marfă se va încheia până la sfârşitul anului, urmând ca societatea să...

Vaccinarea antigripală va începe pe 15 octombrie

Autorităţile sanitare au hotărât ca anul acesta campania de imunizare gratuită a populaţiei împotriva gripei să debuteze pe data de 15 octombrie. Un milion...

Aproximativ 100 de copii sunt adoptabili internaţional, o singură familie din...

România a redeschis, din 7 aprilie, adopţiile internaţionale, aproximativ 100 de copii fiind eligibili din acest punct de vedere, însă doar un singur cuplu,...

Din 2013 nu mai poţi merge la judecată dacă nu ai...

Persoanele fizice şi juridice care au intenţia să se adreseze instanţelor (justiţiabilii) într-un litigiu comercial sau de altă natură sunt obligate, de la 1...

Comedia „Despre oameni şi melci” – pe marile ecrane din 22...

Comedia „Despre oameni şi melci”, care a avut ieri premiera naţională, va ajunge în prima săptămână în nu mai puţin de 22 de oraşe,...

Invitaţi de prestigiu la Salonul Internaţional al Benzii Desenate

Alianţa Franceză din Constanţa, Ambasada  Franţei, Delegaţia Wallonie-Bruxelles şi Asociaţia Bedefililor din România vor organiza, în perioada 21-23 septembrie, la Muzeul de Artă din...

Seminarul anual de educaţie muzeală, la ediţia a VII-a

Direcţia Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional împreună cu Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vor organiza, în zilele de...

Violonistul Alexandru Tomescu îşi lansează albumul „Stradivari Obsessions”

Violonistul Alexandru Tomescu îşi va lansa, luni, 17 septembrie, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu din Capitală, albumul „Stradivari Obsessions”, informează Radio România. Lansat în...

Două spectacole ale Teatrului Naţional din Craiova, selectate în Festivalul Naţional...

„O furtună”, după W. Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, şi „O noapte furtunoasă”, de I.L. Caragiale, în regia lui Mircea Cornişteanu, sunt cele...

Zilele europene ale patrimoniului – ediţia a XX-a

Începând cu data de 22 septembrie a.c., statele membre UE sărbătoresc Zilele europene ale patrimoniului, eveniment în cadrul căruia se vor promova „comorile ascunse”, invitând...

Audiţii pentru angajări de artişti la Filarmonică şi Teatrul Liric

Atât Teatrul Liric „Elena Teodorini”, cât şi Filarmonica „Oltenia” anunţă, pentru luna septembrie, audiţii pentru angajări de artişti. Astfel, Liricul craiovean va organiza, în...

Picturi de Marcel Voinea, la Galeria „ARTA”

În organizarea Uniunii Artiştilor Plastici din România – Filiala Craiova, la Galeria „ARTA” va avea loc luni, 17 septembrie, ora 19.00, vernisajul expoziţiei de...

Casa Memorială „Elena Farago” şi-a îmbogăţit patrimoniul

Patrimoniul Casei Memoriale „Elena Farago” din cadrul Bibliotecii Judeţene  „Alexandru şi Aristia Aman” s-a îmbogăţit cu o frumoasă donaţie, din partea profesorului Alice Ionescu,...

Salariaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele, la Câmpia Turzii abia...

Angajaţii Oltchim Râmnicu Vâlcea au suspendat protestele, ieri dimineaţă, iar cei aflaţi în greva foamei vor renunţa şi ei la această formă de protest,...

Marga îşi dezvăluie strategia pentru ICR

Andrei Marga a prezentat, într-o scrisoare deschisă, strategia pe care o propune în postura de director al Institutului Cultural Român. Noul şef al instituţiei...

Barroso:Toate forţele politice din România să acţioneze responsabil

Preşedintele Traian Băsescu a avut, ieri dimineaţă, la Bruxelles, o întrevedere de aproximativ o oră cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Întâlnirea s-a...

Tensiuni sino-nipone pe seama unui arhipelag care e revendicat de ambele...

Şase nave chineze de supraveghere s-au apropiat ieri de un arhipelag din Marea Chinei Orientale, naţionalizat de japonezi, simbolizând o demonstraţie de forţă a...

SUA au fost avertizate în legătură cu posibilul atac de la...

Uciderea ambasadorului american în Libia, Chris Stevens, şi a altor trei membri ai personalului consulatului de la Benghazi a fost rezultatul unor breşe de...

Trei handbaliste craiovene la naţională

Echipa feminină de handbal SCM Craiova va evolua în deplasare în etapa a treia a Ligii Naţionale împotriva formaţiei HCM Baia Mare, partida urmând...

FRF vinde pachetele „Suporter înfocat” până pe 12 octombrie

Conforma anunţului publicat pe site-ul oficial de către Federaţia Română de Fotbal, până pe 12 octombrie, ora 12, se va derula vânzarea pachetelor de...

Ieşirea din iluzii

Cum, necum, am reuşit să ducem gâlceava politică de la Bucureşti la Strasbourg, în Parlamentul European. Unde se ştia de acum de toată tevatura,...

Pasajul subteran nu se mai realizează în şase luni

Deşi a fost început în mare forţă, pasajul subteran al Craiovei avansează acum cu paşi mărunţi. Autorităţile locale susţin că firmele constructoare au redus...

Marin Cone transfera deţinuţii pe euro, miei şi ouă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj l-au trimis în judecată, săptămâna trecută, pe fostul şef al Serviciului Siguranţă Exterioară de la Penitenciarul de...

A murit electrocutat într-o fabrică dezafectată

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna doljeană Podari, şi-a pierdut viaţa, miercuri seara, după ce s-a electrocutat într-o clădire dezafectată din...

Cu maşina în stâlp

Un craiovean în vârstă de 20 de ani a fost rănit, miercuri seara, după ce s-a izbit cu maşina pe care o conducea de...

USL s-a retras în Delta Dunării pentru a discuta strategia alegerilor...

Sfârşitul de săptămână îi va găsi pe liderii USL retraşi în Delta Dunării. Se pare că principalul subiect îl reprezintă negocierea colegiilor ce revin...

Despre inserţia romilor. Complicată problemă

Bucureştiul şi Parisul s-au angajat miercuri, 12 septembrie, să lucreze împreună, pentru inserţia în ţara lor de origine, a miilor de romi români care...

Vîntu şi Luca, trimişi în judecată pentru spălare de bani şi...

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au dispus trimiterea în judecată a lui Sorin Ovidiu...

BRD a obţinut suplimentarea plafonului de creditare în cadrul programului „Prima...

BRD va acorda finanţări în programul Prima Casă până la finalul acestui an, după ce banca a obţinut o suplimentare a garanţiilor Fondului de...

La nivelul regiunii SV Oltenia – O nouă cerere de proiecte...

Miercuri, 12 septembrie a fost lansată o nouă cerere de proiecte pentru domeniul major de intervenţie 5.2 “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru...

Haine şi jucării fără documente, confiscate de inspectorii vamali

Inspectorii vamali argeşeni au oprit pentru control un microbuz cu remorcă, înmatriculat în România, care circula pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. În urma controlului efectuat,...

„Ziua Pompierilor” sărbătorită pentru prima dată în stradă, printre craioveni

Pompierii craioveni au sărbătorit, ieri, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor locale şi judeţene şi a colegilor de la celelalte arme din cadrul MAI 164 de...

Spitalul de Boli Infecţioase, fără terapie intensivă până la sfârşitul anului

De mai bine de doi ani, Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova funcţionează fără secţie de terapie intensivă chiar dacă în acest...

Înălţarea Sfintei Cruci

Praznicul de la 14 septembrie închinat Sfintei Cruci, după mărturia unei cronici anonime, ar fi luat fiinţă în anul 335, când a avut loc...

Google invită elevii să-i redeseneze logo-ul pentru Ziua Naţională a...

Google lansează “Doodle 4 Google”, o competiţie naţională prin care invită copiii să creeze un desen cu tema “Romania mea este ...”, prin care...

Patriarhie: MECTS a aprobat 45 de manuale de religie, doar 18...

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a aprobat 45 de manuale de religie, dintre care doar 18 aparţin cultului creştin ortodox, arată Patriarhia Română,...

Plăţile directe pe hectar ar putea fi diferite pe regiuni

Comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat ieri, la conferinţa Mediafax Talks about Agriculture, că România ar putea să introducă, din 2014, în...

Ghişe a depus plângeri penale împotriva lui Traian Băsescu şi a...

Senatorul PNL Ioan Ghişe a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, că a depus două plângeri penale, una împotriva lui Traian Băsescu şi alta...

Atacul asupra consulatului american din Benghazi este un gest abominabil

Atacul soldat cu moartea a patru diplomaţi americani, printre care şi ambasadorul Statelor Unite în Libia, Chris Stevens, ce a avut loc în Benghazi...