Niţă: Nu închidem Oltchim şi dacă nu-l privatizăm luna asta, îl vindem altă dată

0
376


Oltchim nu va fi închis şi dacă nu va fi privatizat în 6 iunie, aşa cum s-a angajat Guvernul, combinatul chimic va fi vândut altă dată, a declarat ieri ministrul Economiei, Constantin Niţă. „Oltchim reprezintă un obiectiv pentru Guvern. Dacă nu-l privatizăm nici în 6 iunie vom reuşi altă dată. (…) Să nu-şi închipuie cineva că vom închide această fabrică”, a spus Niţă la un forum pe teme energetice, adăugând că Oltchim trebuie să nu mai acumuleze pierderi. Pentru a realiza acest obiectiv, combinatul trebuie să găsească finanţare pentru a pune în funcţiune una sau două linii de producţie. „Există investitori care vor să ia la pachet Oltchim şi Arpechim (n.r. – principalul furnizor de materii prime pentru Oltchim, controlat de OMV Petrom). Avem discuţii şi cu OMV Petrom”, a mai spus Niţă. Multiplele încercări de vânzare a Oltchim din ultimii ani au eşuat. Cea mai recentă a fost în luna martie, când statul nu a primit nici o ofertă de cumpărare. Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim. Combinatul a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013.