Obama propune alocarea unui miliard de dolari pentru un plan de securitate în Europa de Est

1
405

Preşedintele american Barack Obama a propus ieri, la Varşovia, alocarea unei sume de până la un miliard de dolari pentru desfăşurarea de noi forţe americane – terestre, navale şi aeriene – în Europa de Est, pe fondul crizei din Ucraina, informează AFP. Această „iniţiativă pentru asigurarea (securităţii) Europei” trebuie aprobată de Congresul SUA. Ea ar trebui să servească, de asemenea, la dezvoltarea capacităţilor ţărilor care nu sunt membre ale NATO, cum ar fi Ucraina, Georgia şi Republica Moldova, pentru a le permite să coopereze cu Statele Unite şi aliaţii lor occidentali şi pentru a-şi consolida propria lor apărare, a precizat Casa Albă într-un comunicat. Dacă acest plan este aprobat, acesta va fi măsura cea mai concretă luată de Barack Obama pentru a da asigurări privind securitatea aliaţilor săi din Europa de Est şi pentru a transmite Rusiei mesajul că Washingtonul se opune ferm acţiunilor sale din Ucraina. Planul are drept scop intensificarea exerciţiilor şi pregătirii trupelor şi forţelor aeriene desfăşurate de Statele Unite în Europa. El prevede, de asemenea, trimiterea de experţi americani în ţările est-europene, pentru a pregăti instalarea echipamentelor şi îmbunătăţirea infrastructurii, care ar putea fi utilizate rapid de NATO în cazul în care va fi necesar. Potrivit comunicatului Casei Albe, planul prevede, de asemenea, „o participare sporită” a forţelor navale americane în cadrul NATO, desfăşurate în special în Marea Neagră şi Marea Baltică. Preşedintele american a sosit ieri dimineaţă la Varşovia, prima etapă a turneului său în Europa, în cadrul căruia va participa la un summit G7 la Bruxelles şi la ceremonii de marcare a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia. Preşedintele Traian Băsescu participă şi el, marţi şi miercuri, la ceremoniile dedicate sărbătoririi a 25 de ani de libertate în Republica Polonă, urmând să ia parte la dejunul de lucru oferit de preşedintele SUA, Barack Obama, şi de preşedintele Republicii Polone, Bronislaw Komorowski. Astăzi, Obama va avea o întrevederea cu preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, după care va merge la Castelul Regal, unde va susţine un discurs. Mâine, liderul american va fi la Paris, unde se va întâlni cu preşedintele François Hollande, chiar în aceeaşi zi în care şeful de stat francez îl va primi pe omologul său rus, Vladimir Putin. Casa Albă nu intenţionează să programeze o întâlnire între Obama şi Putin în cursul vizitei preşedintelui american la Paris, a insistat Rhodes.

1 COMENTARIU

  1. saracu bitul tata prin anii49-52 ma punea sa prind radio america care era ff bruiat si a sperat ca vin americanii si ne scapa deraul dat tot de cei 3 churcil rosevelt si stalin a deceda si americanii ne aduc baze militare nato [tratatul atlanticului de nord ] ce om avea noi cuaceasta structura de cine ne apara cica derusi [daca analizati din istorie rusi nu au generat razboi ] suntem teribil de saraci dar dam din coada in fata LICURICIULUI [SUA]FMI-UL NE-A OBLIGAT SA NE DISTRUGEM INDUSTRIA AGRICULTURA CULTURA INVATAMINTUL DAR SUNTEM IN UE BRAVO AVEM MILARDARI OAMENII DE AFACERI =HOTI STAT DE DREPT -MAFIOT CU MAGISTRATI CORUPTI LA CEI 79 ANI EU VA SPUN CA TREBUIE SA INLATURAM ; LENEA MINCIUNA HOTIA TILHARIA SI CURVIA [STATELE UE NEAU ADUS HAINE VECHI ELECTRO CASNICE LA MINA DOUA TURISME LA MINA DOUA IAR NOI AM EXPORTAT CURVE LA MINA INTII [ASA AMFOST MEREU CITITI PARALELE ALE LUI MIH. EMINESCU [POATE EL SA NE JUDECE

Comments are closed.