Chiar aşa Georgel Enescu?

0
3352

Domnul Georgel Enescu, fost şef al IPJ Dolj, în perioada 2005-2007, candidat acum pentru un post de consilier local la Primăria Craiova, din partea PNL, îşi rescrie trecutul, în culori plăcute. În această calitate de candidat îşi pomeneşte, aşadar, o parte din bilanţul de şef al IPJ Dolj, cum găseşte de cuvinţă, cu ajustările de rigoare, ocultând multe din detaliile nu tocmai convenabile. Fireşte, nimeni nu e dispus, în astfel de împrejurări, să spună adevărul gol-goluţ. La o privire mai generoasă, afirmaţiile sale n-ar suscita mare interes, numai că schimbarea sa din funcţie s-a datorat unor stări de fapt, realmente îngrijorătoare privind ordinea publică, siguranţa cetăţeanului, prin depăşirea unui „prag” tolerabil. De regulă, în astfel de situaţii, cel care „plăteşte” este… şeful poliţiei judeţene. De acea stare de nesiguranţă a cetăţeanului, pe raza municipiului Craiova, precumpănitor, s-a tras… ani în şir. Adică, de „moştenirea Enescu”, Craiova fiind considerată o reşedinţă de judeţ nesigură. Un adevărat blam. Într-un interviu pentru un site local ce promovează candidaţii PNL, Georgel Enescu aşează astfel lucrurile: „Rezultatele au fost destul de eficiente până în anul 2007, când efectiv la nivelul administraţiei locale a avut loc o shimbare politică, în sensul că PSD a ajuns din nou să gestioneze această activitate, preluând puterea politică locală”. Georgel Enescu pare a avea amnezie prematură şi încurcă rău lucrurile premeditat. În 2007, prefect de Dolj, cu competenţe directe prin lege, asupra serviciilor deconcentrate, implicit a poliţiei judeţene, era liberalul Silviu Dumitru, iar ministru de Interne liberalul Cristian David. Schimbarea de care pomeneşte Georgel Enescu se va produce după alegerile locale şi generale din 2008, când la guvernare se va afla temporar o coaliţie PDL-PSD. În locul lui Georgel Enescu a fost instalat temporar comisarul-şef Gheorghe Bică, fostul său şef de la Crimă Organizată, prin intervenţia directă a prefectului Silviu Dumitru, la ministrul de resort. Şi Gheorghe Bică, acum cadru universitar, chiar a făcut ordine. Peste puţină vreme, şef al IPJ Dolj va fi numit Constantin Nicolescu, adus de la IPJ Gorj, prin intervenţia directă a Parchetului Curţii de Apel Craiova, care l-a recomandat ca soluţie viabilă. Prin astfel de prostioare debitate, Georgel Enescu îşi face sieşi un deserviciu imens, fiindcă răscoleşte amintiri nu tocmai convenabile. Care pot fi dezvoltate. Ar putea spune însă un lucru, încă neuitat. La unele şedinţe ale PDL Dolj, din „devotament”, domnia sa mergea cu agenda proprie, pentru a-şi nota anumite… indicaţii, până i s-a atras imperativ atenţia. Părerea sa excesiv de bună, despre propria activitate, pe vremea când a fost şef al IPJ Dolj, este din păcate eronată. Ca să folosim un eufemism. Despre unele “sarcini” primite de la forul politic de care era ataşat, ca marca de scrisoare, s-ar putea vorbi mai mult, fiindcă nu toţi suntem loviţi de amnezie. Îi recomandăm aşadar lui Georgel Enescu, în campanie electorală fiind, să cultive tăcerea.