Meniu special de Crăciun pentru pacienţii craioveni

0
380

Pacienţii craioveni nevoiţi să-şi petreacă sărbătorile pe patul de spital vor avea parte, anul acesta, de o mică surpriză care să-i facă să mai uite puţin de necazuri şi suferinţă. De Crăciun, în unităţile sanitare din Craiova, bolnavii vor beneficia de meniuri speciale, din care nu vor lipsi produsele tradiţionale.

În spiritul sărbătorilor de iarnă, pacienţii din spitalele craiovene vor avea parte în zilele de Crăciun de mese mai bogate ca de obicei. La Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, meniul obişnuit va fi suplimentat cu portocale, sarmale şi cozonac pentru bolnavii cărora starea de sănătate nu le permite să plece acasă pentru a sărbători alături de cei dragi, în familie.

Zilele acestea este agitaţie mare în unităţile sanitare, mulţi dintre bolnavii cărora starea de sănătate şi medicii le-au permis, încercând să se externeze. Pentru cei care rămân internaţi va fi împodobit şi un brad de Crăciun. „Deja am vorbit cu firma cu care spitalul are contract pe serviciul alimentar şi pot spune că bolnavii vor beneficia de un meniu festiv de Crăciun. Vor fi sarmale, cozonaci şi portocale pentru pacienţii care au un regim normal. Desigur, pentru copiii care vor rămâne internaţi am pregătit şi alte câteva surprize. Va fi şi un brad de Crăciun de care să se poată bucura”, a declarat Victor Ghilici, directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova.

Portocalele şi cozonacii nu vor lipsi de pe mesele bolnavilor

Şi la Spitalul Filantropia de pe mese nu vor lipsi produsele tradiţionale. Chiar dacă unitatea sanitară nu trece prin cea mai bună perioadă din punct de vedere financiar, cu ajutorul sponsorilor sau din fonduri proprii, s-a reuşit achiziţionarea de alimente pentru bolnavi. Printre alte s-au cumpărat portocale, cozonaci, carne de porc şi de pui. „De sărbători vor fi mai puţin bolnavi în spital, pentru că aşa se întâmplă de obicei. Cei care rămân vor avea o masă specială, iar din meniu nu vor lipsi cozonacii, sarmalele sau portocalele. Sperăm să le mai înseninăm puţin sărbătorile chiar dacă sunt pe patul de spital”, a precizat dr. Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Municipal Filantropia din Craiova.

Brad de Crăciun pentru pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase

Tot de o consolare culinară vor avea parte şi pacienţii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova. Ieri, în cadrul unităţii sanitare, erau puse la punct ultimele detalii legate de masa festivă la care sunt invitaţi toţi bolnavii internaţi. În holul unităţii sanitare va fi împodobit şi un pom de Crăciun de care vor bucura mai ales copiii care rămân în spital.

„Avem un meniu special. Sunt două zile de Crăciun, în care bolnavii vor avea parte de o masă mai bogată. În meniu sunt incluse fructe, cozonaci, carne, iaurt şi brânză. Nu în ultimul rând vom împodobi un brad în holul spitalului pentru ca bolnavii să simtă sărbătorile chiar dacă nu sunt acasă”, a spus conf. univ. dr. Iulian Diaconescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova.