Accident mortal pe Calea Bucureşti

0
461

Tragedie în cartierul Lăpuş din Craiova. O femeie de 64 de ani, din Craiova, şi-a pierdut viaţa, iar alte trei persoane, mai exact soţul ei şi cele două nepoate, au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în urma unui grav accident de circulaţie petrecut sâmbătă, la prânz, pe Calea Bucureşti.

Potrivit poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, care au ajuns la faţa locului pentru cercetări, sâmbătă, în jurul orei 11.30, Radu Militaru, în vârstă de 67 de ani, din Craiova, la volanul unui autoturism Daewoo Matiz, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare DJ-67-MAM, la plecarea de pe loc, dinspre Centru către “Metro”, pe Calea Bucureşti, în locul unde se termină scuarul dintre cele două sensuri de mers a vrut să întoarcă maşina. Numai că bărbatul nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism BMW seria 5, înmatriculat în Bulgaria, la volanul căruia se afla Florentin Manea, de 26 de ani, cele două autovehicule intrând în coliziune.

Impactul a fost atât de violent încât femeia aflată pe locul din dreapta faţă în Matiz, Constanţa Militaru, de 64 de ani, a fost aruncată din maşină, pe carosabil, unde s-a lovit puternic la cap de roata stângă spate a unui autoturism Logan care circula dinspre Metro către centrul Craiovei,  condus de Emanuel Morariu, de 39 de ani, din Craiova. Rănile suferite i-au fost fatale femeii, care a decedat pe loc.

Matizul a fost grav avariat în urma accidentului, astfel că ceilalţi trei ocupanţi, şoferul, Radu Militaru, şi cele două nepoate ale sale, Eleonora R., de 14 ani, şi Mălina R., de 11 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova. Se pare că ei au scăpat mult mai uşor, medicii constatând că nu au suferit răni grave.

Poliţiştii de la Rutieră au întocmit dosar de cercetare penală şi continuă verificările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, după cum a precizat agent Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.

O altă persoană şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie petrecut vineri seara, în oraşul Filiaşi. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, în jurul orei 22.30, Lorand Kasler, de 40 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Passat, pe DE 70, prin Filiaşi, l-a accidentat pe Viorel Beliţoiu, de 60 de ani, din localitate. Pietonul şi-a pierdut viaţa în urma impactului, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului au stabilit că victima s-a angajat în traversarea drumului european 70 prin loc nepermis şi fără să se asigure. Oamenii legii l-au testat pe conducătorul auto cu etilotestul, rezultatul fiind negativ şi i-au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.