Comunicări şi eseuri cu mesaje ecologice, la Muzeul Olteniei

0
890

Muzeul Olteniei – Secția de Științele Naturii va organiza mâine, 31 ianuarie, ora 11.00, la sediul din strada „Popa Șapcă” nr. 8, manifestarea cultural-educativă „Zonele Umede – O lume de descoperit”, realizată în cadrul proiectului educațional „Muzeul – o școală altfel”.  Activitatea este organizată și  coordonată de muzeograf dr. Olivia Cioboiu, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”.

Zonele umede (râuri, lacuri, bălti, mlaştini) sunt componente ale patrimoniului natural cu mare valoare economică, estetică si de agrement. La acestea se adaugă incontestabila valoare ecologică, ele asigurând sursele trofice şi habitatul multor specii de plante şi animale, nevertebrate şi vertebrate.

  Distrugerea şi degradarea zonelor umede, ca urmare a  intervenţiei umane, fragmentarea şi pierderea lor au generat cele mai serioase ameninţări privind supravieţuirea florei şi faunei specifice acestor ecosisteme. Conştientă că, în fapt, conservarea zonelor umede, cu întreaga lor biodiversitate poate fi asigurată numai printr-o acţiune internaţională constantă, organizaţia UNESCO a încheiat la Ramsar, în Iran, la 2 februarie 1971, Convenţia asupra Zonelor umede, de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice la care a aderat şi România prin legea 5 din 25 ianuarie 1991.

  Pentru a asigura conservarea biodiversităţii acestora sunt necesare cercetări ştiinţifice minuţioase privind inventarul florei şi faunei, identificarea factorilor distructivi, urmată de promovarea măsurilor de protejare şi conştientizarea publică privind valoarea resurselor naturale şi folosirea raţională a acestora.   Prin urmare, ele constituie veritabile resurse ştiinţifice şi economice, necesitând un regim special de ocrotire şi conservare, deziderat urmărit de instituţiile implicate în educaţia ecologică şi protecţia mediului.

Cu ocazia acestui eveniment, la Secția de Științele Naturii a Muzeului Olteniei se va desfăşura manifestarea „Zonele Umede – O lume de descoperit”. Programul va cuprinde comunicări şi eseuri cu mesaje ecologice prezentate de elevi de la Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” din Craiova – domeniul protecția mediului (îndrumați de profesorii de specialitate Iulia Cristea, Sabina Tudora, Melania Streinu, Larisa Păun și Amelia Gorun) și dezbaterea „Protecţia şi utilizarea durabilă a zonelor umede, în contextul schimbărilor climatice”.